Sâmbătă 4 septembrie se vor desfăşura, în staţiunea Slănic Prahova, finalele Campionatului Naţional de Semimaraton organizate de către Federaţia Română de Atletism.

La startul cursei care se va disputa pe distanţa de 21 km se vor alinia şi 3 sportive ale C.S. Unirea Alba Iulia care vor fi însoţite de către antrenorul Gabriel Avram. Acestea vor concura după cum urmează: Alina Boholţan la tineret iar Ana Rodean şi Andreea Barna (dublă legitimare cu AC Mica Romă Blaj) în cursa senioarelor.

„Dată fiind valoarea destul de apropiată a acestor sportive echipa pe care o vor forma acestea este una foarte omogenă şi valoroasă şi este îndreptăţită să spere la una dintre medaliile puse în joc. Şanse ar fi şi în obţinerea unei medalii în întrecerea individuală, cele mai mari speranţe fiind de la Alina Boholţan la categoria tineret“, a spus Marius Anghel, director coordonator, CS Unirea Alba Iulia.

Competiţii în octombrie

Sportivele albaiuliene vor mai participa în luna octombrie la încă două competiţii importante şi anume Campionatul Naţional de Alergare Montană şi  Maratonul Internaţional Bucureşti, care va conta şi ca finala de campionat naţional.

„ Sper ca atletele noastre să fie în deplinătatea forţelor şi să reuşească curse fără incidente nedorite. Toate au muncit mult în acest an şi merită să aibă parte de un final de sezon plin de satisfacţii în plan sportiv“, a completat Marius Anghel.

SURSA: http://www.adevarul.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…