Autoritatile din Breaza vor sa ridice orasul la rang de statiune turistica de interes national
Consilierii locali din orasul Breaza au inceput sa faca demersurile necesare pentru obtinerea titlului de statiune turistica de interes national. Deocamdata, localitatea are, potrivit legii, doar rangul de statiune de interes local, asa cum este si orasul Valenii de Munte. Daca Breaza va fi ridicata in grad si atestata la nivel national, aceasta se va alatura oraselor de pe Valea Prahovei – Sinaia, Busteni si Azuga – care detin aceasta titulatura de multi ani.
Pentru ca, potrivit legislatiei in vigoare privind criteriile de atestare a unei statiuni turistice, aceasta este administrata de consiliul local al unitatii administrativ-teritoriale pe a carei raza se afla, alesii locali au stabilit, in cadrul ultimei sedinte, infiintarea unor trasee turistice, existenta acestora fiind una dintre conditiile puse de HG 852/2008 pentru atestarea ca statiune de interes national.
Au fost, astfel, aprobate doua trasee turistice pentru biciclete de teren (Breaza – Plaiul Talii – Varful Bolovanu – Adunati si Breaza – Plaiul Talii – Varful Bolovanu – Varful Mosului – Surdesti) si cinci trasee turistice, care vizeaza locasurile de cult, izvoarele de apa sulfuroasa, precum si fermele existente pe raza orasului.
Dorinta autoritatilor locale de a include Breaza printre statiunile turistice de interes national se bazeaza pe mai multe caracteristici favorizante ale localitatilor, dar are in vedere si unele – care tin in mod direct de infrastructura localitatii – care trebuie rezolvate, pentru a corespunde criteriilor de obtinere a atestarii.
Bile albe
Cadrul natural, izvoarele de ape minerale sulfuroase si dezvoltarea spatiilor de cazare a turistilor, care a luat amploare in ultimii ani, sunt bilele albe pe care se poate miza. Izvoarele de ape minerale sulfuroase, descoperite de aproape doua secole, sunt recunoscute pentru calitatile lor terapeutice, in special pentru tratarea nevrozelor, a anemiilor, a bolilor cardio-vasculare, a afectiunilor hepatobiliare si a bolilor respiratorii. Cadrul natural linistit, departe de vanzoleala de pe DN1, este unul care poate atrage turistul care doreste calmul tot mai putin regasit in statiunile montane, iar aerul, care s-a mentinut printre cele mai pure din zona Munteniei, desavarseste oferta localitatii.
Din punct de vedere turistic, locurile de cazare din pensiuni si din hoteluri, plus optiunea de a include in vacanta si sportul – plimbarile cu bicicletele de teren, dar si golful – completeaza, intr-o anumita masura, posibilitatile de relaxare ale turistilor.
Bila neagra
Orasul Breaza sta foarte prost la capitolul infrastructura. Nu neaparat rutiera (pentru ca aici s-au mai rezolvat, in timp, gropile din asfalt), ci, mai grav, al celei de alimentare cu apa potabila si al celei de canalizare. Recent, reprezentantii SC Hidro Prahova SA – distribuitorul judetean de apa potabila – au prezentat, in cadrul unei informari privind stadiul pregatirii aplicatiei destinate reabilitarii si modernizarii sistemelor publice de alimentare cu apa, starea jalnica in care se gaseste orasul Breaza. Practic, in acest oras, reteaua de canalizare are o acoperire de doar 30%, potrivit reprezentantilor Hidro Prahova. Astfel ca, potrivit estimarilor, cea mai mare suma necesara pentru implementarea programului va fi alocata aglomerarii Breaza, in care este inclus si orasul Comarnic. Suma necesara pentru lucrarile de investitii, incluse in studiul de fezabilitate, este de ordinul zecilor de milioane de euro, destinati, in exclusivitate, extinderii retelei de canalizare a celor doua orase. Astfel, unul dintre cele mai importante proiecte de mediu din judetul Prahova privind reabilitarea si modernizarea sistemelor publice de alimentare cu apa si canalizare a scos la iveala deficientele din unele localitati urbane din teritoriu, inclusiv pe cele din Breaza.
* * *
Daca, totusi, Breaza va obtine atestarea ca statiune turistica de interes national, viitorul ar putea fi putin altfel pentru aceasta localitate. Potrivit legislatiei, statiunile de interes national recunoscute prin hotarare de guvern au anumite facilitati de finantare, fiind incluse in lista prioritatilor de dezvoltare a infrastructurii turistice.
Violeta STOICA
SURSA: http://www.ziarulprahova.ro
Partajează acest conținut:
Publică comentariul