Bizara poveste a Cotei 1.400 din Sinaia – cum s-a construit cu ajutorul carelor trase de boi
Ridicarea Castelului Peleş de către regele Carol I, în Sinaia, a dus la o dezvoltare rapidă a întregii staţiuni. Atât prin case de vacanţă ale familiilor care făceau parte din anturajul regal, cât şi prin amenajarea unor locuri pentru petrecerea timpului liber. Unul dintre ele a fost Cota 1400, nume care desemnează altitudinea locului, gândit iniţial ca un un punct de belvedere pe Valea Prahovei, şi astăzi unul dintre cele mai frumoase şi un punct de reper pentru turiştii care ajung la Sinaia.
Dezvoltarea rapidă a turismului din zonă, inclusiv a celui de sănătate, a determinat Casa Regală să patroneze amenajarea, în golul alpin de la Cota 1400, a unui sanatoriu.
Prima schiţă a acestuia a fost realizată, în 1932, de arhitecţii M. Cheremnach şi I.Teodorescu, iar aceştiau au supravegheat, timp de şapte ani, şi realizarea lucrărilor.
De altfel, perioada interbelică s-a manifestat şi printr-o explozie a turismului în ţara noastră, iar clădirile care au fost construite în acest scop, hotelurile şi casele de sănătate, erau extrem de actractive şi de moderne pentru societatea românească.
Sanatoriul de la Cota 1400 este contemporan, astfel, cu hotelul „Aro” din Braşov, hotelul „Ambasador” din Bucureşti sau hotelul „Bellona” din Eforie.
Materialele de construcţie au fost duse în care cu boi
Construcţia sanatoriului, amplasat într-un loc extrem de spectaculos, dar greu accesibil, a fost foarte curajoasă pentru epoca respectivă. Efortul a fost susţinut pentru constructori care au transportat materialele cu care trase de boi pe vechiul drum care mai există şi astăzi, şi care face legătura între Castelul Peleş, Poiana Stânii Regale şi Schitul Sfânta Ana.
Noul drum a fost realizat abia în anii ’70, preluând parţial o parte din vechiul traseu. Şi, spre deosebire de vremurile trecute, la Cota 1400 se poate ajunge astăzi lejer cu telecabina sau telegondola. Sanatoriul a fost dat în folosinţă în 1939 sub patronajul „Eforiei Spitalelor Civile Române”, „ONG-ul“ epocii care administra spitalele în Muntenia şi Moldova. Sanatoriul a fost dotat cu bazine de apă şi generator de curent.
Hotelul demnitarilor comunişti şi al turiştilor străini
A fost momentul în care vechiul sanatoriu devine „Hotel Alpin“, vechea şi cea mai cunoscută denumire a clădirii de la Cota 1400. Comuniştii au făcut modificări ale interioarelor şi au renovat clădirea astfel încât aceasta să poată funcţiona ca hotel pentru turişti.
După Revoluţia din 1989, hotelul, al cărui nume a ajuns să se identifice cu cel al Cotei 1400, a intrat într-un proces de degradare, la fel ca multe alte obiective turistice din România. Chiar dacă şi în această perioadă s-a încercat o cosmetizare a imobilului, abia după anul 2003, construcţia cu istorie de la Cota 1400 a fost renovată şi reparată, fiind astăzi un hotel cotat cu trei stele.
SURSA: http://adevarul.ro
Partajează acest conținut:




Publică comentariul