Bogaris a realizat un profit net de 26,6 milioane de euro în 2009
Compania Bogaris, activă în sectoarele de real-estate comercial şi industrial, energie regenerabilă şi cel de agro-industrie, a încheiat anul 2009 cu un profit net de 26,6 milioane de euro la nivel internaţional, ceea ce plasează capitalul propriu al firmei (active minus datorii) la nivelul a 248,3 milioane de euro, au declarat oficialii companiei joi.
Bogaris a investit până în prezent, în toate segmentele de activitate, suma de 477 milioane de euro. Compania are în plan, pentru următorii cinci ani, proiecte în valoare de 1,79 miliarde de euro.
Firma şi-a schimbat strategia de business în urmă cu trei ani, cu focus pe promovarea, dezvoltarea şi gestionarea de proiecte de afaceri pe termen lung şi pe continuarea extinderii la nivel internaţional.
Pe parcursul anului 2009, Bogaris si-a dezvoltat fiecare din diviziile sale de business pe plan internaţional. Bogaris Real Estate a lansat, în perioada mentionata, cinci noi proiecte, care au necesitat o investiţie de 38 de milioane euro, aducând un venit din chirii de trei milioane euro.
Anul acesta, compania a început construirea a şase noi complexe comerciale la nivel internaţional (Sevilla-Est, Motril, Villanueva de la Serena şi Merida în Spania, precum Montijo şi Setúbal în Portugalia), a căror finalizare, asteptată în acest an, va creşte venitul anual al grupului cu 10,3 milioane de euro. Valoarea celor şase proiecte este estimată la 129 milioane de euro. Totodată, acestea vor duce suprafaţa totală dezvoltată de Bogaris la 1,3 milioane de metri pătrati.
În România, Bogaris Real Estate a lansat parcul comercial de la Alexandria, cu un total de peste 6.000 de metri pătrati construiţi, în urma unei investiţii de patru milioane de euro. Mai mult de jumătate din aceasta arie a fost deja închiriată.
Divizia Energie şi Mediu a început o incursiune în ţările din est, demarând dezvoltarea a doua mari proiecte eoliene, cu un total de 120 de megawaţi, în România. Puterea totală instalată a tuturor proiectelor dezvoltate şi în curs de desfăşurare în acest sector se ridică la 833 MW.
În 2009, Bogaris a lansat, prin intermediul diviziei Agroindustrial, activitatea de producţie de ulei de măsline şi în Chile – prima piaţă de profil deschisă după Portugalia – unde s-au plantat un total de aproximativ 1.500 de hectare de măslini.
Divizia Agroindustrial se va concentra doar pe producţia de ulei de măsline – decizie strategică la nivelul grupului Bogaris – prin urmare entitatea a vândut cele 2.500 de hectare de teren pe care le deţinea in Romania, ţara noastră fiind lipsită de clima propice pentru noua linie de business.
Bogaris promovează, dezvoltă şi gestionează proiecte pe termen lung din sectoarele Real-Estate (comercial, industrial şi turistic), Energie Regenerabilă şi Agro-industrie. În prezent, compania desfaşoara proiecte în Spania, Portugalia, Polonia, România, Bulgaria şi Chile.
Partajează acest conținut:
Publică comentariul