Brandul turistic al României va fi lansat joi la Shanghai, cu ocazia zilei naţionale a României la Expoziţia Mondială 2010, la eveniment urmând să participe alături de miniştrii Elena Udrea şi Teodor Baconschi şi foştii mari sportivi Nadia Comăneci, Ilie Năstase şi Gheorghe Hagi.

“Cu acest prilej va fi prezentat noul logo şi noul slogan sub care România va fi promovată ca destinaţie turistică în următorii ani. Caracteristicile brandului vor fi subliniate prin recitalul maestrului Gheorghe Zamfir”, se arată într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Publicul prezent la lansare va viziona un film de prezentare a României ca destinaţie turistică şi va primi suveniruri inscripţionate cu noul logo, din partea organizatorilor.

Din punct de vedere vizual, logoul este “proaspăt, inspirat de unul dintre cele mai puternice simboluri ale poporului român” şi în acord cu tendinţele mondiale de “reorientare spre natură, descoperire, conservare”, conform sursei citate.

Crearea şi promovarea brandului turistic, finanţate din fonduri europene, fac parte dintr-un proiect de promovare a potenţialului turistic al României, pentru care sunt alocaţi 75 milioane de euro până la finalul anului 2013.

Obiectivul general al brandului de turism este crearea unei imagini pozitive a României prin realizarea şi afirmarea brandului turistic naţional, prin creşterea atractivităţii României în străinătate ca destinaţie de turism şi indirect de afaceri.

“Pentru prima dată, România va aborda această problemă într-un mod profesionist, pentru a putea răspunde competiţiei din domeniu şi a se distinge pe plan internaţional. După lansarea internaţională a brandului, urmează campania de comunicare şi promovare a României ca destinaţie turistică, mergând pe coordonatele date de cercetarea efectuată pe pieţele ţintă şi folosind identitatea vizuală aferentă brandului”, se mai arată în comunicat.

SURSA: http://www.stiri-turism.com

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Starea pârtiilor de pe Valea Prahovei! Programul și tarifele transportului pe cablu de la Sinaia, Bușteni și Azuga

Este ultimul week-end de vacanță, iar stațiunile de pe Valea Prahovei vor fi din nou în ce…