Brasov. Incendiul de la groapa de gunoi nu a fost stins!
Incendiul de la groapa de gunoi a municipiului Braşov s-a reaprins sâmbătă noaptea, cuprinzând întreaga suprafaţă a gropii, iar echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă intervin pentru ca focul şi fumul să fie diminuate.
Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, colonel Ioan-Stelian Rechiţean, a declarat că echipaje ISU încearcă să ţină focul sub control, precizând că deşi incendiul a fost stins sâmbătă după-amiază, acesta s-a reaprins sâmbătă noaptea.
„Se pare că de ce ne temeam nu am scăpat, deoarece după ce focul a fost stins sâmbătă, acesta s-a reaprins sâmbătă noaptea şi a cuprins întreaga suprafaţă a gropii de gunoi. În acest moment nu avem altceva de făcut decât să facem efortul pentru ca fumul să fie diminuat, deoarece tot Braşovul cred că simte acest miros”, a declarat corespondentului MEDIAFAX colonel Ioan-Stelian Rechiţean.
Rechiţeanu a afirmat că este greu de intervenit în zonă pentru că suprafaţa este foarte mare, menţionând că focul se va stinge de la sine.
„Suntem la faţa locului şi am stat şi azi noapte (n.r. – sâmbătă noaptea). Pentru că acum arde toată suprafaţa cu siguranţă nu mai poate dura mult şi se va stinge de la sine. Arde mocnit şi scoate mult fum, şi este destul de greu de acţionat fiind vorba de o suprafaţă foarte mare. O ploaie ne-ar fi ajutat mai mult, dar nu a fost să fie. Din păcate, în acest moment nu putem face altceva decât să aşteptăm”, a mai spus Rechiţeanu.
Suprafaţa care arde este de aproximativ 10.000 de metri pătraţi.
Incendiul la groapa de gunoi din municipiul Braşov a izbucnit, vineri, pompierii reuşind să stingă focul abia sâmbătă după-amiază. Ulterior, incendiul s-a reactivat, deşi la faţa locului au rămas mai mulţi lucrători ai ISU Braşov care să monitorizeze zona.
Din cauza incendiului, Braşovul este acoperit de un nor gros de fum, iar mirosul se simte în aproape toate cartiere oraşului, însă cei mai afectaţi sunt locuitorii din cartierul Triaj, aflat în apropierea gropii de gunoi.
=======================
Aerul din Braşov este irespirabil. Oraşul este aproape în întregime acoperit de fumul venit de la groapa de gunoi. Asta pentru că incediul izbucnit vineri nu a fost încă stins, în ciuda eforturilor pompierilor braşoveni.
Groapa de gunoi de a municipiului Braşov arde de vineri, iar un nor de fum dens a acoperit oraşul.
„Incendiul a izbucnit vineri. La ora actuală am reuşit să ţinem focarul sub control, însă cea mai mare problemă pe care o întâmpinăm este presiunea apei din reţea în zonă”, a declarat şeful ISU Braşov, Stelian Răchiţean, pentru NewsIn.
Potrivit acestuia, regia de apă a promis că va mari presiunea în zonă. Răchiţean a adăugat că o maşină de apă se descarcă la incendiu în aproximativ 10 minute. în timp ce umplerea ei la presiunea actuală din reţea durează peste o jumătate de oră.
Reprezentanţii ISU nu cunosc motivele izbucnirii incediului.
================
Vocile Braşovului
„Este deranjant fumul care vine dinspre groapa de gunoi“
De mai bine de 48 de ore, groapa de gunoi a Braşovului arde, împrăştiind în oraş nori de fum gros. Sîmbătă şi duminică fumul a ajuns în mai multe rînduri în oraş adus fiind de vîntul care bătea în direcţia oraşului. Incendiul declanşat vineri pe la prînz a cuprins circa 10.000 de metri pătraţi din groapa de gunoi, pompierii încercînd încontinuu stingerea lui. S-a acţionat cu cinci autospeciale, iar pentru lichidarea incendiului, mai multe camioane de mare tonaj cară în permanenţă pămînt care este aruncat peste gunoaie, încercîndu-se astfel izolarea focarului şi stingerea incendiului.
Gheorghe Logigan, 58 de ani, şomer
„Din fericire nu am simţit fumul, dar nu este plăcut că a ajuns în oraş. Bănuiesc că bătrînii sînt cei mai afectaţi de inhalarea fumului şi îmi închipui cum este în cartierele aflate în apropierea gropii de gunoi. E greu de crezut că s-a aprins singur. Cei vinovaţi ar trebui identificaţi şi sancţionaţi de autorităţi“.
Mircea Pop, 52 de ani, conferenţiar
„Este deranjant fumul care vine dinspre groapa de gunoi, îngreunează respiraţia. Aştept să văd dacă va spune cineva din ce cauză s-a aprins gunoiul acela şi, mai ales, dacă vor exista persoane pedepsite pentru ce s-a întîmplat acolo. Important acum este, însă, ca acest incendiu să fie stins cît mai repede“.
Costică Pînzaru, 59 de ani, muncitor
„Fumul care a ajuns în oraş este deranjant pentru respiraţie. Aşa ceva nu trebuia să se întîmple. Dacă s-ar fi avut grijă, probabil că nu izbucnea focul. Cei care lucrează acolo au scăpat situaţia de sub control, cineva trebuie să răspundă pentru ce s-a întîmplat. Oricum, este o situaţie neplăcută“.
Partajează acest conținut:
Publică comentariul