×

Buşteni, un pol al generozităţii pentru sinistraţii din Moldova

Buşteni, un pol al generozităţii pentru sinistraţii din Moldova

1157 Buşteni, un pol al generozităţii pentru sinistraţii din MoldovaOraşul Buşteni a dovedit încă odată că este un pol al generozităţii. Vineri şi sâmbătă, Casa de Cultură din oraşul staţiune de la poalele Bucegilor, respectiv Castelul Cantacuzino au fost gazdele unei acţiuni umanitare de strângere de fonduri pentru sinistraţii din Moldova.De altfel, în ultimii ani, de fiecare dată când a fost nevoie (fie că a fost vorba despre sinistraţi, elevi olimpici sau transmiterea live, pentru 22 de milioane de român) a meciului de box prin care pugilistul Lucian Bute – Cetăţean de Onoare al Buşteniului – şi-a păstrat titlul mondial la box profesionist), aici s-au capacitat resurse umane şi financiare pentru acţiuni cu adevărat valoroase. Prima parte a acţiunii caritabile, cea de vineri seara, s-a desfăşurat la Casa de Cultură din localitate, fiind organizată de către Consiliul Local şi Primăria din Buşteni. Acţiunea a reunit oameni de afaceri din oraş, dar şi din alte localităţi de pe Valea Prahovei şi chiar din ţară.
Printre cei care au donat câte 50 de milioane de lei vechi s-au numărat preşedintele Camerei Deputaţilor – Roberta Anastase, prefectul judeţului Prahova – Florin Adrian Dobre, campionul mondial la box Leonard Doroftei, foştii multipli campioni la canotaj Dumitru şi Marioara Popescu, dar şi interpreţii de muzică populară Cornelia şi Lupu Rednic.
„S-a strâns o sumă de 2,5 miliarde de lei vechi, pe care o vom folosi pentru a alina suferinţa oamenilor greu încercaţi la recentele inundaţii din zona Moldovei. Suma este comparabilă cu cea de alte acţiuni de acest gen, ceea ce demonstrează că, în ciuda crizei, oamenii au un suflet mare. Oraşul Buşteni este de fiecare dată solidar cu cei care sunt năpăstuiţi şi ori de câte ori va fi nevoie va încerca să îi sprijine pe cei care au nevoie. Le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de noi şi cu acest prilej”, a precizat primarul Emanoil Savin, care s-a numărat şi el printre donatori, alături de viceprimarul Nae Savel şi consilierii locali.„Sunt foarte mulţumit de suma adunată pe această vreme de criză. De asemenea, au mai fost donate foarte multe pachete cu îmbrăcăminte, încălţăminte, obiecte de uz casnic, paturi etc, care au fost colectate la o sală de sport din localitate. În următoarele zile, împreună cu primarii din zonele afectate din judeţele din Moldova (n.n. Tulcea şi Suceava) vom decide unde vor ajunge aceste bunuri şi bani şi ne vom ocupa de asigurarea transportării lor la destinaţie”, a mai spus Savin.

  • Trei solişti de la Teatrul Balşoi din Moscova au concertat în premieră în România, la Castelul Cantacuzino

A doua zi, Castelul Cantacuzino din Buşteni a găzduit „Classical Charity Gala”, eveniment organizat în scop umanitar tot pentru sinistraţii din Moldova. Cu acest prilej, castelul s-a deschis în premieră publicului, invitaţii fiind aşteptaţi cu …covorul roşu!Protagoniştii concertului caritabil au fost naistul Nicolae Voiculeţ şi mezzosoprana rusă Margarita Mamsirova, de la Teatrul Balşoi, din Moscova, prezentă pentru prima oară la un concert în România!Evenimentul a beneficiat şi de prezenţa altor doi mari artişti ruşi, tenorul Leonid Bomshteyn şi pianistul Valery Gerasimov, ambii tot de la Teatrul Balşoi din Moscova. Ei au fost acompaniaţi de către Orchestra Filarmonicii din Braşov, cei prezenţi (care au plătit, în scop caritabil, pe un bilet de intrare 250 de euro) răsplătindu-i cu generozitate cu aplauze pe cei care i-au încântat de pe scenă cu prestaţiile lor. La eveniment a fost prezent şi Ambasadorul Japoniei la Bucureşti, căruia i-a fost oferită surpriza de a o vedea cântând live pe o solistă din Ţara Soarelui Răsare.

  • Licitaţie cu obiecte de artă

Tot aici a fost organizată şi o expoziţie de artă românească contemporană, cu licitaţie, cu lucrări ale artiştilor plastici români Vladimir Zamfirescu, Ana Ruxandra Ilfoveanu, Florin Ciubotaru, Victoria Zidaru, Aurel Vlad, Vasile Murivale, Mihaela Schiop, Alma Redlinger, Cela Neamţu şi Sorin Ilfoveanu. Printre cei care şi-au adjudecat lucrări s-au numărat primarul Emanoil Savin şi actualul proprietar al Castelului, Kurt Meuschitzer. „Mă bucur că această primă acţiune a noastră de a deschide porţile castelului pentru vizitatori a fost încununată printr-un eveniment caritabil cu o asemenea valoare. Trei apreciaţi solişti ai Teatrului Balşoi din Moscova au fermecat asistenţa prin frumuseţea pieselor pe care le-au interpretat. Este un prim pas al unui proiect pe termen lung de includere a Castelului Cantacuzino în circuitele culturale şi turistice ale României”, a declarat Kurt Meuschitzer.
Castelul Cantacuzino a fost clădit în anul 1911 în parcul al cărui proprietar a fost Prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino zis “Nababu” din cauza averii sale impresionante. Se spunea că ar fi putut pava întreaga curte aferentă castelului cu monedele sale de aur. Castelul este înconjurat de cascade, grote şi fântâni arteziene şi este în topul primelor castele din România din punct de vedere architectural. Pagină realizată de Daniel Lazăr

SURSA: http://www.informatiaprahovei.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed