Primele târguri imobiliare au apărut în 2002
Iar doi ani mai târziu au apărut evenimentele ce aveau în prim-plan apartamentele

În urmă cu 6-8 ani existau doar câteva târguri imobiliare. Le puteai număra pe degete, dar ca în orice linie de business piaţa a crescut şi s-a diversificat. Acum discutăm de circa 14 ediţii/an, la nivel naţional, pentru acest gen de evenimente. Prezenţa unui dezvoltator, a unei agenţii sau o companie din domenii conexe la un târg de specialitate va însemna vizibilitatea şi percepţia brandului unei companii/unui produs în piaţă, cu condiţia ca evenimentul ales să răspundă nevoilor şi obiectivelor participantului. Într-o piaţă concurenţială este foarte important să ştii să-ţi canalizezi eforturile acolo unde trebuie. Când încerci să faci prea multe, te disipezi ca mesaj şi nici utilizarea bugetului nu aduce rezultatele scontate.
“Piaţa târgurilor imobiliare s-a aşezat. Vorbim de o educare a tuturor părţilor implicate, de la organizatori la expozanţi şi clienţi”, a declarat, pentru Curierul Naţional, Luciana Petrescu, market & communication expert şi director general al Net Worth Advisory, companie de consultanţă.
După anii ’90, când printre primele expoziţii apărute erau cele de IT & C, în 2002 vedem primele târguri imobiliare. “Primul târg, care a avut loc acum 8 ani, a fost unul de vile. Era organizat de Impact în cadrul World Trade Center. Aceasta a fost prima mişcare de promovare a produselor imobiliare direct către client, altfel decât prin intermediul agenţiilor imobiliare”, a mai spus Luciana Petrescu. Peste încă doi ani a apărut şi primul târg cu apartamente. “Din târgul de vile a apărut TNI (în urmă cu 6 ani) care – până în prezent  – este cel mai mare şi mai important târg imobiliar din România. Alte evenimente de profil apărute pe parcurs sunt:  Condominium, care ulterior a ajuns Domus Expo, Timon şi Project Expo, cel mai recent târg imobiliar. Piaţa de gen se dezvoltă inclusiv în perioade dificile, astfel încât între 5-8 august va avea loc un eveniment organizat de Imopedia, la Mamaia: Regata Imobiliara (un târg mixt de real estate; navigaţie şi automobile)”, a explicat oficialul Net Worth Advisory.
Odată cu boom-ul imobiliar, evenimentele de profil s-au diversificat şi numărul de ediţii s-a înmulţit până la 4/an pentru un târg.

Participarea la un târg îţi oferă o vizibilitate mai mare

În opinia Lucianei Petrescu participarea la un târg imobiliar nu înseamnă o cheltuială în plus, ci o investiţie. “Târgurile sunt oportunităţi unice. Pe de o parte îţi oferă posibilitatea să vezi toate ofertele din piaţă la un loc; pe de altă parte îţi conferă vizibilitate, brand awareness, ceea ce se traduce în profit. Eşti prezent în piaţă atunci când te vede lumea, când te ţine minte şi când te caută în cadrul unui eveniment. Fiecare expozant, dacă ştie să-şi facă strategia de promovare corect, poate să iasă în evidenţă. Cel mai bine pentru expozanţi este să apeleze la o companie specializată în PR & comunicare”, a arătat consultantul.
Din păcate, expozanţii sunt mai reticenţi în această perioadă, tensiunile financiare făcându-i să perceapă greşit participarea la târg: ca pe o cheltuială. “Când taci faci loc concurenţei! Un brand solid şi comunicat în mod profesionist atrage clienţii şi le câştigă loialitatea. Vizibilitatea, contactul direct cu potenţialii clienţi sunt vitale. Participarea la târg nu este o cheltuială, ci o investiţie. Preţurile în toate domeniile au scăzut. Chiar
şi-n cazul serviciilor de marketing, advertising, comunicare, ceea ce te face să percepi imediat profitabilitatea investiţiilor”, a subliniat reprezentantul Net Worth Advisory.

Acum oamenii sunt mai atenţi când vine vorba de achiziţii imobiliare

În perioada de boom toată lumea căuta cea mai bună locaţie, cea mai frumoasă locuinţă, dar acum situaţia s-a schimbat şi oamenii sunt mult mai atenţi când vine vorba de achiziţii imobiliare. “Este o piaţă concurenţială şi este normal să fie aşa, iar acum dezvoltatorii se întrec în oferte. În ziua de astăzi nu mai este inedit să găseşti locuinţe mobilate, cu locuri de parcare incluse în preţ şi pe deasupra cu discount-uri. Înainte beneficiile cu valoare adăugată erau de altă natură şi, poate, mai puţin semnificative. Mă gândesc la opţiunile de cumpărare a locuinţei la roşu sau de aprige negocieri pentru preţul locului de parcare”, a mai spus Luciana Petrescu.
“Acum clienţii au conştientizat că nu tot ce zboară se mănâncă şi se gândesc de 10 ori înainte de a face o investiţie.  Sunt persoane care au banii, dar sunt reticenţi şi preferă să aştepte. Din punctul nostru de vedere când stai nu poţi avansa”, a explicat Petrescu.

Consultanţii în comunicare, în competiţie cu agenţii de vânzări

Înainte de criză, companiile de-abia învăţaseră să apeleze la un pachet întreg de servicii de la companiile de consultanţă. Specialiştii în comunicare sunt cei care stăpânesc arta de a relaţiona cu media, de a compune mesajele corecte pentru publicul potrivit, de a se ocupa în detaliu de strategia şi implementare a imaginii. În plus, expertiza lor merge şi în sfera negocierilor, ei putând face full project management, clientul primind soluţia la cheie.
“Odată cu criza, managerii au redus bugetele exact de unde nu trebuie: PR, marketing, comunicare. Un consultant profesionist poate să le optimizeze aceste bugete şi să obţină randamentul maxim pentru sumele disponibile. În cazul concret al târgurilor, echipele de agenţi de vânzări, chiar dacă sunt versate în relaţionarea cu oamenii, nu au o paletă atât de largă de acţiune. Ei nu ştiu şi nu pot să gestioneze multitudinea de situaţii cu care un expert în PR & comunicare este obişnuit prin natura meseriei sale”, a subliniat Luciana Petrescu.
Potrivit expertului, companiile apelează mai greu la consultanţii în comunicare şi îşi trimit oamenii de vânzări pentru a-i promova în cadrul târgurilor. “Oamenii din stand comunică, dar foarte nişat: doar cu potenţialii clienţi. Ei nu promovează imaginea companiei cu toate aspectele pe care aşa ceva le implică, ci se ocupă de vânzări. Pentru maximum de eficienţă şi profitabilitate ai nevoie de un consultant specializat în comunicare care să îi creeze cadrul potrivit omului de vânzări”, a mai arătat consultantul Net Worth Advisory.

SURSA: http://www.curierulnational.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

4 moduri de a asorta sneakersii cu orice ținută

„Moda se schimba, dar stilul rămâne” – spunea cândva celebra creatoare de moda Coco Chanel…