Cea mai adâncă salină turistică din Europa – Slanic Prahova, pe cale de dispariţie

Ca multe altele de acest gen, şi cea despre care vom vorbi astăzi dispare încet, încet, de pe harta interesului turiştilor şi celor care au nevoie de îngrijiri medicale. Pe lângă multe lucruri pe care nu le are sau au dispărut, Staţiunea balneo-climaterică Slănic Prahova deţine, din păcate pentru ea şi pentru cei care locuiesc aici, un record mai puţin obişnuit. Cu excepţia celor două străzi principale, oraşul renumit pentru cea mai adâncă salină turistică din Europa, nu mai are nicio altă stradă asfaltată. Oamenii sunt nemulţumiţi şi spun că s-au săturat să mai meargă prin noroaie adânci până la genunchi, ori de câte ori plouă. Primarul recunoaşte senin că localnicii au dreptate, dar se scuză – ştiţi deja şi voi ce spune, e clasica şi eterna scuză a autorităţilor – că nu sunt bani la buget.

Noroiul, stăpânul absolut

Deşi pare greu de crezut, totuşi, în mileniul al treilea, în oraşul – şi staţiune turistică pe deasupra – Slănic Prahova oamenii circulă pe străzi încălţaţi mai mult în… cizme. Zeci de străzi nu au văzut, ca să mă exprim uşor maliţios, în viaţa lor asfaltul, n-au făcut cunoştinţă, neam, cu un astfel de mod normal de existenţă, iar când plouă – şi în ultima vreme tot trage cu ploaia în zonă – noroiul devine stăpân absolut. Înoţi prin el bezmetic ca să ajungi la un liman. De ani de zile, politicienii promit oamenilor străzi asfaltate. Câte străzi, întrebaţi, sunt asfaltate în Slănic? Principala, asta principală din centrul localităţii. Şi nu este nici asta asfaltată până sus, în cartierul Groşani. Mai e una care merge spre Schiuleşti, dar nici aia nu e terminată. Şi restul străzilor? Ce întrebare… Restul străzilor, pietruite, dar aşa, doar alea care sunt mai principale”, spune un localnic cu năduf.

Primăria zice că nu are bani

Primarul din Slănic, Danieluş Costea, spune că bugetul este atât de sărac, încât abia dacă face faţă lucrărilor de infrastructură principală, respectiv drumul judeţean care străbate localitatea şi podurile sau digurile distruse pe la inundaţii. Doar că refacerea acestui drum este de competenţa Consiliului Judeţean, nu a primăriei. Situaţia ar fi oarecum alta. Dacă vin gazele în oraşul Slănic, vor veni şi investitori, vor veni şi bani”, spune primarul Slănicului. De la Consiliul Judeţean Prahova, Slănicul a primit opt miliarde de lei vechi, dintre care în jur de şapte miliarde s-au alocat pentru ziduri de sprijin pe patru străzi şi pentru lucrările de reabilitare a aducţiunii de apă Crasna, care alimentează oraşul.

Declinul economic

La Slănic, nimic nu mai merge, din păcate, ca înainte. Conform primarului, salina, principala unitate economică, suferă de pe urma lipsei comenzilor. „Au disponibilizat foarte mulţi salariaţi. Şi altă industrie nu mai există. Nici cea turistică”. Da, aşa se pare că stau lucrurile. Înainte de 1989, veneau anual la Slănic în jur de 7.000 de turişti. Acum, numărul lor a scăzut dramatic, din cauza degradării accentuate a infrastructurii şi a serviciilor turistice. Inundaţiile, destul de frecvente, i-au speriat şi ele pe vizitatori. Până şi numărul locuitorilor a scăzut, de la aproximativ 10.000 înainte de 1989, la puţin peste 7.000. Pe lângă natalitatea negativă, mulţi tineri au plecat şi s-au stabilit în alte localităţi, unde şi-au putut găsi un loc de muncă sigur.

S-a topit până şi muntele de sare

Slănicul e cunoscut, în special, pentru salina turistică şi tratamentul cu băi sărate. Dacă în urmă cu 10-15 ani mii de bucureşteni luau cu asalt, în weekend, staţiunea, acum puţini mai sunt cei care ajung vara la Baia Baciului, Baia Verde sau Baia Roşie. În plus, parcă nici natura nu mai ţine cu zona. Ploile au făcut praf emblema atât de apreciată odinioară a oraşului: Muntele de Sare, cu renumita Grotă a Miresei. Din pământ a apărut superbul masiv cristalin din sare şi tot în pământ s-a dus. Nu a rezistat decât 150 de ani, pentru că sarea este un mineral mai puţin dur şi rezistent în faţa ploilor.

Muntele de Sare de la Slănic Prahova se găsea în intravilanul oraşului, cu intrarea pe strada Baia Baciului şi făcea parte din Complexul Balnear Baia Baciului. Prin 1954, zona a fost declarată rezervaţie naturală geologică şi geomorfologică. Complexul Baia Baciului cuprindea Muntele de Sare, cu Grota Miresei şi Baia Miresei, apoi Lacul Mare (numit şi Baia Baciului, cu suprafaţă de 5.100 mp şi adâncime maximă de 7 m), Baia Porcilor (S=1460 mp şi adâncime sub 1 m, conţinând nămol terapeutic). Numele de Grota Miresei a apărut după anul 1920, când, la patru zile după nuntă, o localnică s-a sinucis, aruncându-se din vârful muntelui de sare.

Formarea Muntelui de Sare şi a Grotei Miresei din interiorul acestuia are la origine acţiunea omului, uneori nesăbuinţa. Fapt este că această metodă nu a fost eficientă. Şi, încet, încet, muntele s-a surpat cu totul. Pământul pare să se răzbune şi pe oameni care, vreme de sute de ani, l-au secătuit de sare. Alunecările de teren nu se opresc, continuă să fie, ca să zic aşa, pe val. În Slănic există zone unde fundaţia caselor nu depăşeşte mai mult de 50 de centimetri. Şi asta pentru că nu pot săpa mai mult, deoarece dau de sare. Deci, pericolul ca aceste case să o ia la vale este, în permanenţă, iminent.

Aşa că… Întorcându-ne la turism, trebuie spus că marea parte din micul număr de clienţi ai staţiunii sunt acum pensionarii care beneficiază de bilete subvenţionate de stat, la baza de tratament balnear. Dar şi ei se plâng de preţurile uriaşe şi condiţiile execrabile găsite în unităţile de cazare. Astfel stând lucrurile, nu ne rămâne să credem decât că istoria va consemna în paginile ei că Slănic Prahova a fost cândva o staţiune importantă…

Nina MARCU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 22, 16-30 NOIEMBRIE 2010

SURSA: http://www.lumeasatului.ro