Marți, 8 martie 2011, la Ploiești are loc inaugararea unei cafenele cu cinema 3D în cadrul cinematografului Patria. Cu această ocazie, la ora 17:00 va avea loc o ceremonie la care vor participa diverși politicieni, va avea loc un concert al trupei “Micul Paris” și se va proiecta primul film 3D din Ploiești, Resident Evil.

Cafeneaua va cuprinde 50 de locuri, spațiul amenajat este unul modern, cu canapele și măsuțe, diferit de un cinema clasic. Biletele vor fi accesibile, 15 lei pentru filmele 3D si 10 lei pentru cele normale.

Pentru a vă face o idee, mai jos aveți o imagine de la inaugararea unei cafenele asemănătoare din București:

Totodată, RADEF a promis că anul acesta se va investi în modernizarea cinematografului Patria, care arată cam la fel ca acum 20 de ani.

M-aș fi bucurat mult mai mult dacă cinema-ul Patria ar fi fost transformat într-un cinema de secol XXI, cu căldură, scaune confortabile, bar cu suc și popcorn, filme noi, ecan 3D sau chiar IMAX. Până atunci, ploieștenii vor trebui să se mulțumească cu acest cinema-cafenea care este totuși o îmbunătățire față de bătrânul Patria.

Mai jos aveți comunicatul de presă al acestui eveniment:

Ministerul Culturii si Patrimoniului National, RADEF RomaniaFilm si Primaria municipiului Ploiesti va invita in data de 8 martie a.c., la orele 17.00, la inaugurarea unei noi sali Caffe Cinema 3D, in cadrul Cinematografului Patria din Ploiesti. Este cea de-a treia astfel de sala 3D din tara si face parte dintr-un amplu proiect al RADEF Romania Film, la nivel national, de repozitionare pe piata de profil, prin amenajari de mini sali de cinema 3D, in cadrul fostelor cinematografe. Amintim ca prima sala Caffe Cinema 3D a fost data in folosinta la Cinema Patria din Bucuresti iar pe data de 1 martie 2011 s-a inaugurat noua sala Caffe Cinema 3D la cinematograful Orizont din Calarasi.

La inceputul lunii februarie a.c. RADEF RomaniaFilm a inceput lucrarile de renovare si amenajare a salii Caffe Cinema 3D din Ploiesti, suma investita fiind de 50.000 de euro, in care este inclusa amenajarea spatiului, aparatura specifica unui cinema 3D si dotarile cafenelei. Cu aceasta ocazie, precizam ca RADEF RomaniaFilm intentioneaza ca anul acesta sa includa cinematograful Patria din Ploiesti in programul de reabilitare a salilor de cinematograf din tara. De asemenea, la nivel national, pana la sfarsitul anului 2011, conceptul de Caffe Cinema 3D va fi prezent in numar de 20 de sali, in Bucuresti, Calarasi, Ploiesti, Braila, Deva, Focsani, Bistrita, Pitesti, Botosani, Craiova, Tg. Jiu, Hunedoara, Tg. Mures, Buzau, Piatra Neamt, Campina, Timisoara, Dragasani, Vaslui si Constanta.

Inaugurarea Caffe Cinema 3D Patria Ploiesti se doreste a fi o manifestare culturala deosebita. Alaturi de cetatenii din Ploiesti vor fi Ministrul Culturii si Patrimoniului National – dl. Kelemen Hunor, directorul general RADEF RomaniaFilm – dl. Marius Cristian Iurascu, Primarul Municipiului Ploiesti – dl. Andrei Volosevici, Prefectul jud. Prahova – dl. Adrian Dobre, Eurodeputatul PDL – dl. William Branza precum si alte personalitati locale. Atmosfera placuta va fi asigurata de trupa de coveruri Micul Paris. Dupa inaugurarea oficiala, invitatii participanti la eveniment vor putea viziona prima proiectie 3D, cu filmul Resident Evil.

Incepand cu data de 09 martie, la Caffe Cinema 3D Patria Ploiesti vor rula filmele Resident Evil (3D), Inception (2D) si Cartita (2D). Pretul biletelor va fi de 15 lei pentru proiectiile de film 3D si 10 lei pentru cele 2D. RADEF RomaniaFilm intentioneaza ca minim o zi pe luna, copiii pana in 14 ani, pensionarii si handicapatii sa beneficieze de intrare libera. Conceptul de Caffe Cinema 3D este marca inregistrata RomaniaFilm si va permite si organizarea unor spectacole de inalta tinuta artistica, conferinte de presa, etc. Programul de difuzare a filmelor si informatii de interes general se gasesc pe site-ul oficial al RADEF RomaniaFilm, www.romaniafilm.ro.

via Romaniafilm.ro,

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Ce avantaje pentru locuinta iti poate aduce un semineu electric? Afla acum raspunsul

Daca, pur si simplu, vrei sa te bucuri de atmosfera pe care o poate crea un semineu, desi …