Claudia VOICULESCU – Rondeluri (2)

E UNUL ȘI ACELAȘI VIS…

–

E unul şi acelaşi vis…

E unul şi acelaşi vis

Ascuns în drama renunţării

În cercul şapte interzis

Dintr-un meleag al rechemării.

–

Ne cufundăm într-un abis

Sub scutul alb al remuşcării…

E unul şi acelaşi vis

Ascuns în drama renunţării…

–

În viaţa noastră e înscris

Îndemnul sacru al chemării;

Dar noi, trădaţi din paradis,

Cădem în apa destrămării

–

Spre unul şi acelaşi vis…

–

DINTR-O IUBIRE CE NU ȘTIE

–

Dintr-o iubire ce nu ştie

Ascunsul marelui declin

Alt anotimp alegorie

Va mai purta un spadasin.

–

O urmă de copilărie

De-atunci destramă-un joc senin

Dintr-o iubire ce nu ştie

Ascunsul marelui declin…

–

Iar peste umbra mea târzie,

Încet şi trist, un balerin

Aduce ultima solie:

Coroana fratelui Cain

–

Dintr-o iubire ce nu ştie…

–

TOT STRĂINĂ ȘI DEPARTE

– 

Tot mai străină şi departe

Lumina mea căzută-n zdrenţe

Doar ciobul rău o mai împarte

Nălucitoarelor prezenţe.

–

Iar eu, ascunsă între soarte…

În vagul tristei inocenţe

Tot mai străină şi departe

Lumina mea căzută-n zdrenţe…

Dar tot lumina mă desparte

Şi, monoton, indiferenţe…

Interminabil, ca în moarte,

Mă cheamă Ea, din aparenţe,

–

Tot mai străină şi departe…

–

TAINIC GÂNDUL SE PREFACE-N VERS

–

Parc-am obosit de-atâta mers

Drumurile-acum le văd solare;

Numai umbrele din ochi s-au şters

Cu-ntrebările „de ce?” şi „oare?”

–

Tainic gândul se preface-n vers,

Parcă-n vis nimic nu mă mai doare,

Dar am obosit de-atâta mers

Drumurile-acum le văd solare…

–

Şi privesc ca-ntr-un ochean pervers

Cum lumina e prea-nşelătoare

Cum că-i umbră picurând invers

Şi trădează când cu mine moare

–

Obosită de atâta mers…

–

NOI NU VOM ȘTI LA ÎNCEPUT

–

Noi nu vom şti la început

Ce-i rană şi ce e durere

De amintire şi trecut

După ani de grea tăcere.

–

Cei crini vor înflori durut

Ca nişte triste flori de sere…

Noi nu vom şti la început

Ce-i rană şi ce e durere.

–

Va fi un timp al toamnei, slut,

Într-o prelungă desfoiere

Şi zborul păsărilor, mut,

Către străine emisfere

–

Când nu vom şti la început…

–

CU ZDRENȚE ȘI CU SIHĂSTRII

–

Cu zdrenţe şi cu sihăstrii

Pe-atâtea suflete de ceară,

Între albastru şi stihii

Amurgul dorului mă doară!

–

Şi nici voi şti de-oi împestri

Un petic roz de prima oară

Cu zdrenţe şi cu sihăstrii

Pe-atâtea suflete de ceară…

–

Atunci voi fi, ori nu voi fi…

Doar umbra visului, avară,

Va trece-n curcubeu, pe zi,

S-o poarte Charon, grea povară,

–

Cu zdrenţe şi cu sihăstrii…

–

ȘI CÂTE GÂNDURI NU SE DUC SOROC

–

Şi câte gânduri nu se duc soroc

Între nuntiri, pe umeri de ninsoare,

Lăsându-ne pustii în echivoc

Că nimănui nimic nu i se pare!

–

Ne ducem iar, tâlhari, prin iarmaroc,

Cu inima la preţ de cerşetoare…

Şi câte gânduri nu se duc soroc

Între nuntiri, pe umeri de ninsoare!

–

Dar nu mai e pe nicăieri un foc

La dimineţi, de-un timp, s-au pus zăvoare…

Înmugureşte tainic în ghioc

Alt ţărm duşman şi nu mă ştiu datoare

–

Atâtor gânduri ce se duc soroc.

–

O, ȘI INIMA CUM BATE…

–

O, şi inima cum bate

Gândul rătăcit de mine!

Ora frunzelor uscate

Parcă plânge, parcă vine…

–

Şi-i aproape de cetate

Pragul liniştii străine…

O, şi inima cum bate

Gândul rătăcit de mine…

–

Eu sunt dor pe jumătate

Căci pierdută pe retine

Număr falsuri ignorate

Din capcanele-n ruine…

–

O, şi inima cum bate!

–

EU, TOT DINCOLO DE SENS…

 –

Eu, tot dincolo de sens,

Ca un timp mocnind în ceaţă;

Dinspre firav către dens

Vin schimbările la faţă…

–

Univers de drum imens

Înşirat pe-o slabă aţă,

Eu, tot dincolo de sens

Ca un timp mocnind în ceaţă…

–

Înrobită mai intens

Unui spaţiu ce mă-ngheaţă

Curg spre mine tot invers

În capcana de paiaţă

–

Şi tot dincolo de sens…

–

ARIPA DE MÂL NE DOARE

–

Aripa de mâl ne doare,

Alta bate-n sus, spre stele,

Ne mai picură candoare

Peste tristele vopsele…

–

La mijloc, mai trădătoare,

Inima, cu zbateri grele…

Aripa de mâl ne doare

Alta bate-n sus, spre stele

…

Şi-om închide sub zăvoare

Toate rănile rebele;

Umbra, doar, ucigătoare…

Chiar ascunsă sub zăbrele

–

Aripa de mâl ne doare…

–

–––––––––––––––

VOICULESCU Claudia, scriitor, poet, născută la data de 30 ianuarie 1950, în comuna Corbii-Mari, județul Dâmboviţa. Studii: Facultatea de Litere, Universitatea București. Membră a U.S.R. (Uniunea Scriitorilor din România), a S.M.S.P.R. (Societății Medicilor Scriitori şi Publicişti din România), a PEN (România), a U.M.E.M. (Union Mondiale des Écrivains Médecins), a S.R.I.M. (Societatea Română de Istoria Medicinei), a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni și a U.Z.P.R. (Uniunea Ziariştilor Preofesionişti din România). Debut în poezie: 1968 în revista “Manuscrise“ a Liceului nr.27, Bucureşti. Debut editorial: 1978 în „Caietul debutanţilor“ în urma „Concursului de debut în poezie“ al Editurii Albatros. Aprecierile critice la grupajul de poezii intitulat: „Jocul şotron“ s-au datorat poetului Ştefan Augustin Doinaş cât şi criticului literar Laurenţiu Ulici. Volume publicate: „Rondelul orei fermecate” (Editura „Insert”, Bucureşti, 1994); „Nimic pentru vamă” (Editura „Helicon”, Timişoara, 1998); „Arzând anotimpuri” (Editura „Helicon”, Timişoara, 1998); „Dintr-o iubire” (Editura „Signata”, Timişoara, 2001); „Şansa suferinţei” (Editura „Muzeul Literaturii Române”, Bucureşti, 2006); „Sudul târziu” (Editura „Vremea”, Bucureşti, 2008); „Dintr-o iubire/Szerelemből” – Ediţie bilingvă română-maghiară (Editura „Agerpress”, Bucureşti, 2010); „Poeme/Poèmes” – Ediţie bilingvă română-franceză (Editura „Detectiv”, Bucureşti, 2011); „Poezii” (Editura „Ideea Europeană”, 2012); „Spre ciuturi”- Opera omnia (Editura „Tipo Moldova”, Iaşi, 2012); „Mozaic”- Opera omnia. Publicistică şi eseu contemporan (Editura „Tipo Moldova”, Iaşi, 2012); „Trepte-n adânc” (Editura „Tracus Arte”, Bucureşti, 2014); „Vedere prin hublou”- Opera omnia. Publicistică şi eseu contemporan (Editura „Tipo Moldova”, Iaşi, 2015) (George ROCA, Rexlibris Media Group, Sydney, Australia, 1 Iunie 2020)