Sâmbătă 27 august 2016 a susţinut  un „Concert de Pian“ în cadrul Stagiunii Muzicale de la Buşteni; Proaspăt absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Cătălin Răducanu urmează să susţină lucrarea de licenţă în luna septembrie, iar concertul de sâmbătă face parte din seria de concerte pe care pianistul trebuia să le sisţină.

Lucrările cuprinse în program (J.S.Bach – Preludiul si Fuga in Sol# minor-caietul doi, W.A. MOZART – KV553 – Fa Major, F. Liszt – Jocuri de apă de la „vila d’Este” şi S. Rachmaniniv – Studiu tablou 0p.39, nr 5 – mi bemol minor) au cuprins multe elemente de virtuozitate pe care, tânărul pianist le-a abordat cu mult talent.  La concert au asitat şi profesori de-ai absolventului care au apreciat prestaţia şi l-au felicitat.

Miercuri 31 august 2016 la ora 19.30 va avea loc un concert cu Bebe Astur şi invitaţii lui. Concertul, cuprinzând muzică de mai multe genuri ( populară, folk, pop şi rock), face parte din programul unei „Tabere de creaţie“ organizată de Casa de Cultura a Studenţilor din Bucureşti;

concert tabara de creatie

În perioada 01– 04 septembrie 2016 Centrul Cultural va găzdui un Festival Naţional de Dansuri Populare organizat de Şcoala „Nestor Urechia“ din Buşteni şi Asociaţia „Şcoala altfel“ şi susţinut de Primăria oraşului Buşteni;

Iar în perioada 05 – 10 septembrie 2016 Centrul Cultural „Aurel Stroe“ va organiza, împreună cu Centrul Judeţean de Excelenţă Prahova, Filarmonica „Paul Constantinescu“ din Ploieşti şi Şcoala „Nestor Urechia“ din Buşteni, ediţia a II-a a Taberei de Pregătire a Elevilor Capabili de Înaltă Performanţă şcolarizaţi de Centrul Judeţean de Excelenţă Prahova. În cadrul acesteea elevii vor fi pregătiţi de profesori ai centrului de excelenţă şi vor participa şi la o serie de evenimente cultural-artistice (un spectacol de teatru, recitaluri muzicale desfăşurate le Centrul Cultural „Aurel Stroe“, vizite la expoziţia „Moving Van Gogh“ de la Castelul Cantacuzino etc.)

centrul de excelenta

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Busteni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Apart Hotel “Best Choice” Sinaia

Cazare in Sinaia “Best Choice Apartments” Apart Hotel “Best Choice” Sinaia cuprinde două a…