Concurs de modă

197 Concurs de modăSeria de acțiuni dedicată Zilei Mediului a adunat, în centrul civic al municipiului Câmpina, o mulţime de copii de la şcoli şi grădiniţe, însoţiţi de profesori, educatori părinţi şi bunici. Copiii au participat la un concurs de modă, cu haine confecţionate din deşeuri reciclabile. Un motiv de bucurie pentru ei, o ocazie de a arăta cât de dezvoltată poate fi imaginaţia unui copil. Sau a unui părinte! Manifestarea din centru oraşului a fost un moment prielnic şi pentru dascăli să încerce să-i determine pe cei prezenți să conştientizeze faptului că Ziua mediului ar trebui să fie… în fiecare zi! Din punctul de vedere al primăriei municipiului Câmpina, la concursul de modă cu haine confecţionate din deşeuri reciclabile, nu au existat decât câştigători, în sensul că fiecare copil a fost premiat.  Ultima zi dedicată mediului va fi şi cea la care este aşteptat cel mai mare număr de copii, având în vedere că între Casa Tineretului şi Casa Cărţii se va desfăşura un marş, dedicat Anului Biodiversităţii Ecosistemelor.

Partajează acest conținut:

Publică comentariul

You May Have Missed