Născut in satul Laura, comuna Vicov de Sus, în anul 1951, iulie, ziua 22, este nevoit împreună cu părinții și cei trei frați ai, săi să se mute în orașul Rădăuți, județul Suceava, unde tata acestuia lucra ca subinginer la o fabrica de industrie locală. Aici face Școala Generală, urmând studiile la Colegiul Național Eudoxiu Hurmuzachi. Încă din tinerețe, cochetează cu literatura fiind un fervent cititor de literatură, la început tot ce îi pica în mână, apoi selectându-și cărțile citite. Studiază Istoria Literaturii Române si Istoria Literaturii Universale, înțelegând rolul  literaturii în țară și în lume.

Trăiește o perioada de incercări în pictură, muzică și poezie. optând în final pentru poezie .De abia în 2009 publică prima carte de versuri „Libertatea de a fi trist” care se bucură de un mare succes la publicul cititor. În anul următor , publică un nou volum de versur intitulat „Flaut în iarbă” Între timp publică poezie la diferite reviste literare cum ar fi: Luceafărul, Plumb, Obcina Literară, Convorbiri Literare.

ÎN anii următori publicĂ „Foșnetul cuvintelor” și „Ochiul de rezerva”. Publică poezie la revista „Parnas 21” și „Moldova literară”. Este membru fondator la revista Obcina literară. În 2013 devine membru la Societatea  Scriitorilor Bucovineni cu titulatura de poet. În anul următor devine membru al  Societătii  Pentru  Cultură si  Literatură în Bucovina. În același an, este fondatorul cenaclului literar și artistic „Minion” din municipiul Rădăuți. După o periodă mai nefastă pentru poet, acesta publică volumul de versuri „Așteptănd inorogul” cu un mare succes la publicul cititor. În 2014 scoate volumul „Secerișul de ninsori”. Publică la revista ProLitera având în proiect alte două cărți. În 2016 publică „Citadela inocenților” iar în 2018 publică „Filantropul de cuvinte”. În luna ianuarie 2019 devine membru al Uniunii Mondiale a Poeților. Prin luna aprilie 2019, poetul pregătește lansarea celui de al zecelea volum de versuri.

Din 2017 se alătură marelui număr de ascultători ai postului de radio ProDiaspora.  Cu această ocazie se atașează tot mai mult de programele acestui minunat post de radio. Aici găsește cele mai adecvate programe, atât pentru tineri cât si pentru adulți. Oameni  profesioniști concep și realizeaza cele mai diverse tematici, muzică de toate genurile inclusiv muzică clasică, ceia ce face ca într-un timp foarte scurt sa adune în jurul său un număr insemnat de fani. Anul acesta se vor împlini 10 ani de la inființarea acestui post de radio. Părerea unanima este că acest post de radio este unul din cele mai bune din Romania, dacă nu cumva cel mai bun. Felicitări!

Constantin GEORGESCU

Poet, Membru fondator al revistei „Obcina literară”

Radăuți, județul Suceava, România

Radio ProDiaspora:

https://www.liveonlineradio.net/germany/radio-prodiaspora.htm

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Cum transformi gatitul intr-o adevarata experienta culinara?

Multe doamne si domnisoare din ziua de astazi au ajuns sa declare ca urasc sa gateasca, ca…