CĂLIMĂRI ALBASTRE PENTRU SUFLET

Îmbătrânim cu fiecare pas!

Să nu fugim de cei ce-mbătrâniră

Mai repede ca noi ci, să dăm glas

Secundelor care îi ofiliră.

Obrazul nostru-i neted ca un măr.

Toți strălucim atunci când suntem tineri.

Azi cerul mi-a șoptit un adevăr…

Mulți dintre noi știm să iubim doar vineri!

Iubirea pentru unii e nimic!

Părinții, niște oameni, ca oricare!

Eu pălăria vieții îmi ridic

În fața alor mei, plecați spre soare!

Părinții sunt în noi!

Să-i dăm afar`?

Ar fi cel mai urât dintre păcate!

Ne sunt pe rând și jertfă și altar…

Și rădăcină, mai întâi de toate!

Poate-au făcut greșeli la rândul lor,

Dar voi le-ați numărat pe ale voastre?

Atunci să puneți gurilor zăvor

Și sufletul în călimări albastre!

 

IUBITOR DE LUME

De astăzi înainte voi sta cât mai în spate.

Pe scaunul din față voi așeza cuvântul

Iar traiul-mi nu va fi așa cum bate vântul

Și nu voi face pace cu marile păcate!

Voi face pace doar cu-nțelepciunea scrisă

Cu toată rânduiala cernelurilor pure

Din care călimara nu s-a-ndurat să fure

O clipă-n care doarme lumina propriu zisă!

Cine sunt eu?

Un iubitor de lume,

O lume care plânge în palma bucuriei

Când cerul se așează pe lacrima hârtiei

În care pun poeții nu doar un palid nume!

 

BUZUNARUL DE LA SPATE

Dumnezeiască Cum îți e clipa ce urrmează?

Dar ziua care-o să se-așeze

În calea ta ca și o rază

Sub care-nmuguresc amieze?

Dar drumurile?

Despre ele…

Povestea-i una care doare.

Te temi cumva de cele grele?

Să nu-mi răspunzi la întrebare!

Să taci frumos! Așa e bine.

Adeseori grăbind răspunsul,

Nici diminețile divine

N-ar șterge sufletului plânsul!

Să nu guști clipe triumfale

Pentru o laudă pripită

Fugind pe drumuri fără cale

Ca o zidire nezidită! Dar sufletul?

El ce mai face?

Ce-ai pus în camera lui bună?

Doar câteva iubiri sărace?

Cât timp petreceți împreună?

De suflet, dacă văd eu bine,

Stau multe umbre rezemate!

Lui Dumnezeu i se cuvine

Doar buzunarul de la spate!

 

AȚA E MAI LUNGĂ DECÂT ACUL

Azi gândurile mele-au furat tocul
Și călimara-ntreagă și-o hârtie.
Le-am supărat și-au vrut să-mi țină locul,
Adică.. să zidească poezie!

Am vrut să mă opresc așa de-odată
Prea mulți vin să mă-nțepe pe la spate
Și poezia mea e ca o pată
În mintea înțesată cu de toate!

Ei nici pe Dumnezeu n-au unde-l pune
Și-atunci în poezie pun cenușă!
Din inimi scot mereu căte-un tăciune
Și îți arată drumul catre ușă!

Era s-ascult de ei! Să pun cuvinte
În călimară și s-așez capacul.
Dar dintr-o dată mi-am adus aminte
Că ața e mai lungă decât acul!

 

GER ÎNDRĂGOSTIT… DE SOBĂ

Rezemat de tocul ușii gerul cere îndurare…
În zadar își tot ascunde mâinile prin buzunare.
Îi e frig și la picioare… n-a avut bani pentru ghete.
Lacrimile-i înghețară și poate muri de sete.

N-a venit cu mâna goală! Ține strânse două lemne!
Așteaptă să deschid ușa! Asta ce-ar putea să-nsemne?
Ușa nu s-nchis prea bine! Gerului i-am prins o mână!
Deschid larg. Lasă-l să intre! Stă așa de-o săptămână!

A intrat cu tot alaiul în odaia-ngândurată
Vântul s-a întors să plimbe zăpada nemăturată.
Gerul fără să mă-ntrebe pune mâinile pe plită…
Nu mai vrea să fie prieten cu o iarnă neiubită.

Are dreptate, săracul, iarna nu mai e curată!
I-o fi dor de profunzimea iernilor de altădată…
Sau poate-a visat iubire, fie și una de probă…
N-ați mai văzul niciodată ger îndrăgostit de sobă?

 

CA FLUIERUL DE OS

N-ai un pahar cu liniște?

Pe al tristeții vreau să-l sparg…

Și dacă poți adu-mi și niște Aripi.

Încerc să zbor în larg!

Nu vreau să beau cu multe guri

Frumosul liniștii din el.

Sunt fiul micilor măsuri.

Multul nu mi-a plăcut defel!

Nu-mi lua pahar strălucitor

Ci, unul ieftin, de la târg…

Curat ca boabele de dor

Care-au uitat să dea în pârg!

Cât despre aripi…le vreau noi

Și ca să-mi fie de folos

Să le încerci și…mai apoi

Să-mi cumperi zborul lor frumos!

Dar, vai, mi-am amintit acum…

O aripă mai am și eu!

Cândva, când înotam în fum,

Mi-a construit-o Dumnezeu!

Paharul liniștii-i destul.

Nu-l pune plin!

Poți da pe jos!

Nu sunt nici lacom nici fudul

Ci, blând ca fluierul de os!

…ȘI TOTUȘI…TRANDAFIRII…

Nu doar cu trandafiri aduci iubirea

Chiar dacă ești cuceritor sau geniu

Ci, altcumva poți reclădi zidirea

Frumosului uitat pe sub deceniu!

Cinci trandafiri pot să aducă-aminte

Că nu doar tinerețea e o floare

Sublimă și cu sufletul fierbinte

La fel ca prima lacrimă de soare!

Roșii sau albi, toți trandafirii încă

N-au dobândit puterile totale,

Așa încât cănd rana e adâncă

N-o vindeci cu parfum și cu petale!

Aceiași trandafiri pot să transforme

(Dacă-i stropești pe frunte cu lumină),

Dureri care se scurg neuniforme,

 În vis la care Cerul se închină!

Nu mă grăbesc, dar timpul mă împinge

Spre calea unde cresc și trandafirii!

Ești cea mai blândă iarnă care-mi ninge

Prin toate călimările iubirii!

 

PE DUMNEZEU SĂ NU-L CERȚI! NICIODATĂ!

Pe Dumnezeu să nu îl cerți nici dacă

Azi nu ți-au fost paharele chiar pline!

Azi te-ai hrănit cu lacrima săracă

Dar, l-ai uitat pe ieri când ți-a fost bine?

Iar mâine, cine știe, poate iarăși,

Dacă-i deschizi, când va veni la ușă,

Lui Dumnezeu, ca unui blând tovarăș,

Nu vei avea nevoie de mânușă!

Puținul face muguri de Lumină,

Lumina, blândă-l mângâie pe frunte,

Iar goliciunea lumii-i tot mai plină…

Cu plânsetul speranțelor cărunte!

Nu te-mbăta cu strălucirea umbrei

Căci, va dormi lumina supărată

Și sufletul o să te-ntrebe:- Unde-i?

Pe Dumnezeu să nu-l cerți! Niciodată!

 

TRISTEȚEA AM S-O PUN PE O HÂRTIE

(În memoria tatălui meu, Nicolae Mosor,

care la 2 februarie ar fi împlinit 89 de ani!)

 Să vii de ziua mea, spuneai odată!

Iată-mă, am sosit din depărtare.

Am vrut să-ți pun scrisoare fără dată!

Dar nu mai ai adresă!

De ce oare?

Te-am căutat prin casă și pe-afară!

Credeam că te-ai ascuns pe după geruri!

Mi am amintit că într-o primăvară,

De ziua mea, te-ai dus mai lângă ceruri!

Mâine e ziua ta!

Iartă-mă, tată

Că n-am venit ca să-ți urez de bine

Când luminai poteca-ntunecată.

Mâine de dimineață sunt la tine!

Am să-ți aduc lumină pentru-o vreme!

Vreau să vorbesc cu vântul să n-o stingă.

Nu-ți mai zic „la mulți ani”, dar nu te teme,

Că n-am să las uitarea să mă ningă!

Tu ce mai faci?

Prin ceruri cum mai este?

Aici, de ziua ta,e soare, parcă

Iarna s-ar fi ascuns într-o poveste!

Să-l rog pe Dumnezeu să te întoarcă?

Ar fi nesăbuită rugăminte!

Nimeni nu nu s-a întors din veșnicie!

Rămân aici să plâng fără cuvinte…

Tristețea…am s-o pun pe o hârtie!

 

IZVORUL BUCURIEI

 Am colindat destul pe drumuri frânte!

Alții le-au frânt dar, după-atâta vreme,

N-am să mai las nici lacrima să-mi cânte

Chiar lângă călimara cu poeme!

Am să aduc uitarea mai aproape

Și tot ce nu mai are trebuință

I le voi da și-o rog să le îngroape

Cu mult onor, la fel ca pe-o ființă!

Am colindat destul pe drumuri rupte

De cei care n-avură loc de mine!

M-am întristat dar n-am pornit la lupte.

Să lupți cu întunericul nu-i bine!

Am colindat cu sufletul prin iarnă,

O iarnă ce părea fără sfârșire…

Adeseori visez că mi se toarnă

Chiar peste suflet munți de neiubire!

E doar un vis! Azi sunt colindătorul

Care s-a smuls din lanțurile triste

Căci Dumnezeu a redeschis izvorul…

Și-a poruncit iubirii să existe!

 

—————————

Constantin MOSOR

1 februarie 2019

Blidari

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP-ul cautarilor globale in Google in 2019 – Cum arata lumea prin filtrul motorului de cautare?

Liderul in domeniul motoarelor de cautare, Google, a facut publice cele mai cautate expres…