Copiii antrenați de Mădălin Tănase, din nou campioni la kickboxing
Copiii antrenați de jandarmul Mădălin Tănase în cadrul parteneriatului dintre Jandarmeria Prahova și Clubul Copiilor Băicoi s-au întors victorioși de la o nouă competiție. Este vorba de campionatul național de kickboxing, care a avut loc weekend-ul acesta București.
Duminica trecută, la Academia de Educație Fizică și Sport din București a avut loc campionatul național de kickboxing, competiție în care județul nostru a participat cu 14 sportivi antrenați de jandarmul Mădălin Tănase. După cum era de așteptat, campionii antrenați în cadrul parteneriatului dintre Clubul Copiilor Băicoi și Jandarmeria Prahova s-au întors victorioși. „A fost un campionat foarte greu. Au fost sportivi din toată țara, campioni naționali de kickboxing, dar ne-am descurcat. Am participat cu 14 sportivi, dintre care 12 s-au întors cu medalii. Dintre aceștia, doi sunt campioni naționali la categoriile lor. Este vorba de Marius Pârâianu, care a jucat pentru prima dată la seniori și a ieșit pe locul I și Eva Zincă, tot o campioană care a urcat pe primul loc al podiumului”, ne-a declarat plutonierul Mădălin Tănase, antrenorul celor 12 campioni prahoveni care s-au întors victorioși de la București. |n cadrul compeției de duminica trecută au participat aproximativ 200 de sportivi, cu vârste cuprinse între 6 și 45 de ani. |n echipa antrenată de Mădălin Tănase au fost incluși copii cu vârstre între 6 și 18 ani. Parteneriatul făcut între Jandarmeria Prahova și Clubul Copiilor Băicoi s-a dovedit și de data aceasta benefic atât pentru tinerii antrenați de Mădălin Tănase, cât și pentru Inspectoratul Județean de Jandarmi. „Bineînteles că ne mândrim! Ne mândrim cu atât mai mult cu cât colegul nostru pregătește acești copii benevol, în timpul său liber, dând un exemplu foarte bun. Parteneriatul între Jandarmerie și Clubul Copiilor ne onorează deoarece acești copii reprezintă nu numai Clubul Copiilor ci și instituția noastră”, ne-a declarat maiorul Leonard Dragomirescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova. Conform lui Mădălin Tănase, cel care de ani de zile transformă copii cu probleme în campioni, cheia susccesului o reprezintă spiritul de echipă. „Noi suntem o echipă. Noi nu ținem cont de diferențele sociale. |n momentul în care intri în lumea sportului, nu mai contează treaba asta. Ceea ce contează este să fii fairplay și asta suntem noi oriunde”, ne-a mărturisit Mădălin Tănase. |n urma competiției de la București tinerii antrenați de Mădălin Tănase s-au întors cu două medalii de aur (Marius Pârâianu, Eva Zinca), cinci de argint (Ana Maria Pârvulescu, Nicolas Iordache, Gheorghe Valentina, Ștefan Popa, Dragoș Serghe) și cinci de bronz (Roxana Cismaru, Alexandru Branaci, Alex Stănculescu, Eduard Stancu, Alexandra Oprea).
SURSA: http://www.observatorulph.ro
Partajează acest conținut:
Publică comentariul