Crezul unei mame

Mamei lui Ionuţ, copilul de 4 ani,
omorât de câini în parcul Tei

ionut

Candela mai lăcrimează după tine, dragul meu!…
Picături de ceară caldă, cad şi sfârâiesc mereu.
Azi secaţi sunt ochii mei de durerea ne-ncetată,
Viaţa-n doliu mi-e cernită, soarele nu se arată.

***

Ştiu că n-am să te mai văd, dar în flacăra plăpândă,
Simt cum sufletu-ţi se zbate şi ar vrea ca să pătrundă,
Chiar în inima-mi rănită… să mă mângâie cu milă,
Să mă-mbărbăteze-n viaţă şi curajul să mi-l ţină.

***

Frăţiorul lui întreabă: “Ionuţ când o să mai vină?”
Soartă crudă, blestemată!… Inima ta nu suspină?
Nu se frânge de durere, iar de mine nici că-ţi pasă…
Pentru ce m-ai pedepsit şi-ai fost tare nemiloasă!

***

Vina mea, care să fie!.. rău la nimeni n-am făcut;
Singură să fiu de-acuma, şi copilul în mormânt?
Doamne, viaţa mi-e distrusă şi-ntunecată mereu…
Sfinte bun, să-i pedepşeşti pe toţi ce-mi făcură rău!

***

Din durerea mea amară, dă otravă şi s-o beie…
Celor care m-au lovit; viaţa lor în iad să steie!
Doliu poarte ca şi mine, şi să fie blestemaţi!…
Disperarea mea s-o simtă în inimă şi-n ficaţi.

***

Este crezul unei mame care întruna se roagă:
Să aveţi aceeaşi soartă şi Dumnezeu să vă vadă
Aţi stins clipa fericirii unei mame ce suspină;
Pedepseşte-i preasfinţite şi de ei să nu ai milă!

***

Marin Voican Ghioroiu

Load More Related Articles
Load More By Marin Voican Ghioroiu
Load More In Breaking News

One Comment

  1. Marin Voican Ghioroiu

    6 septembrie 2013 at 8:40 PM

    Guvernanţii, parlamentarii şi primarii să ne scape de acest necaz, CÂINII vagabonzi. Vrem să avem siguranţa când ieşim în stradă că nu suntem muşcaţi, sau omorâţi ca acest sărman copilaş IONUŢ (în parcul Tei din Bucureşti)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP 5 locuri in care se distreaza pe cinste orice prahovean!

Fiecare om vrea sa traiasca frumos, sa se bucure cat mai mult de viata in prezenta prieten…