Cristina LILA – „Ca un fluture albastru”
Cristina LILA
sâmbătă, 17 septembrie 2011
CA UN FLUTURE ALBASTRU
1Aseară luna a căzut peste cer Ca un fluture albastru Eu nu credeam ca un fluture poate zbura Măiastru
2
Şi s-a născut piatra aceea Ce a crescut ca un munte Cu izvoare de apă dulce Care îmi curgeau pe frunte
3
Şi deodată soarele S-a aplecat peste umărul meu Pe care adăsta îngerul Cu surîsul lui de dumnezeu
4
Iar floarea, cu mult mai vie Decît iarba de pe dealuri Ascundea între petalele ei Oceanele fără de maluri
5
Şi cădeau, şi cădeau dintotdeauna În aceeaşi umbră firavă Care îmi strălucea în priviri Cu delicateţea ei gravă
6
Unde eşti, am zis, liniştindu-mă, De nu te mai găsesc, fluture albastru Pentru că nu credeam că poţi zbura Ca un astru
7
Şi de atunci îmi ninge şi-mi plouă Peste aripa înfiptă-n pămînt De întunericul ce ne-a fost dat nouă Şi nu de strălucirea duhului sfînt
8
Şi cum crăpau zorile aiurea Între răsărit şi silabele cleioase Care zdrăngăneau în cuvînt Osîndite să fie doar oase
9
Iar din destinul fiinţelor gînditoare Mai era ceva care lipsea Unghiul răzvrătit în propria lui dimensiune Înfiptă pînă-n prăsea
10
Carul mare s-a răstignit pe cer Peste sufletul meu – Pe linia orizontului, în tîmplă, Ca un ecou
Şi s-a spart ca o statuie În cioburi sîngerînde şi dureri Ca un izvor spăimîntat s-a furişat În catedrala dintre azi şi ieri
Dar de mîine nu mai cerşesc Nici o petală din tristeţea lumii S-au deschis porţile abatoarelor Şi mai latră doar cîinii.
FIN
Partajează acest conținut:
Publică comentariul