Eu cred că Domnezeu ne-a creat pentru propria lui plăcere. Stătea pe terasă şi îi privea amuzat pe Adam şi pe Eva, care se jucau de-a mama şi de-a tata. Nicăieri nu scrie că nu erau înzestraţi cu toate ălea, inclusiv cu simţuri. Dar, într-o zi, o vede Dumnezeu pe Eva cum rupe un măr de pe creangă şi i-l dă lui Adam.
-Ce faceţi, dragă? Îmi mînîncaţi merele?!
Şi, brusc, Dumnezeu şi-a imaginat ce se va întîmpla cu grădina lui, cînd va fi invadată de mii şi milioane de urmaşi ai creaţiei sale… şi, dacă ăştia mai apucau să mănînce fructe şi din copacul tinereţii fără bătrîneţe şi al vieţii fără de moarte, praf se alegea de Edenul lui.
Aşa că, s-a ridicat din fotoliu, a părăsit oftînd terasa, i-a luat pe cei doi amorezi de mînă şi i-a dat afară.
-Ia duceţi-vă voi de-aici, că îmi stricaţi armonia cerească şi încep planetele să se lovească unele de altele ca berbecii… Uite ce Rai v-am pregătit afară, da’ depinde de voi să nu-l trasformaţi în Iad!
Parcă a avut gura aurită! Nu putea să zică altceva?
Nu peste mult timp, Dumnezeu a asistat înfiorat la un local combat, pe viaţă şi pe moarte, între fraţii Cain şi Abel!
Şi atunci Dumnezeu a răsuflat uşurat!
-Dragă, am avut dreptate cînd am ezitat dacă să vă fac sau nu nemuritori! Imaginaţi-vă în ce hal s-ar fi găsit planeta asta peste cîteva mii de ani! Eu cred că derbedeii ăştia doi s-ar mai fi luptat şi atunci! Aşa că, v-am dat posibilitatea să vă trăiţi bucata de viaţă, să vă înmulţiţi, să vă războiţi şi să dormiţi aşa cum o să vă aşterneţi!
Şi Dumnezeu a rîs cu poftă şi s-a întors pe verandă. A aprins televizorul şi şi-a frecat mîinile bucuros! Începea un nou episod din serialul lui preferat: „Distrugerea Troiei”!
Je pense que Dieu nous a créés
par cristinalila Pro @ 2010-05-31 – 10:54:20
Je pense que Dieu nous a créés pour son propre plaisir. Il était assis sur la terrasse et air amusé Adam et Eve, qui a joué la mère et le père. Écrit nulle part qui n’ont pas été doté de tous ceux, y compris le sens. Mais un jour, Dieu voit Eve comme une pomme sur la branche casse et elle donne à Adam.
-Que fais-tu, ma chère? Vous mangé mes pommes?
Et, soudain, Dieu a imaginé ce qu’il adviendrait de son jardin, il sera envahi par des milliers et des millions d’adeptes de sa création … et si ces gars-là a pu manger des fruits de l’arbre et de la jeunesse sans vieillesse et vie sans mort, la poussière sort de son Eden.
Ainsi, leva de la chaise, à gauche sur la terrasse avec un soupir, il a pris l’amorce deux par la main et ont lâché. Prenez-vous aller, parce que je gâte l’harmonie du ciel et les planètes commencent à frapper les uns les autres comme des béliers … Rechercher sur le ciel, j’ai préparé, oui, vous ne devrait pas dépendre l’a transformé en enfer!
Bouche était comme l’or! Il ne pouvait rien dire d’autre? Peu de temps devant Dieu témoin de frémir à une répression locale sur la vie et la mort, entre les frères Caïn et Abel!
Et puis Dieu insuffla plus facile!
-Chéri, j’ai eu raison quand je hésité si vous immortel! Imaginez ce qu’un sort aurait trouvé cette planète depuis des millénaires! Je pense que ces punks aurait deux se sont battus et alors! Alors, j’ai donné la pièce à vivre votre vie, vous multipliez, de faire la guerre et de dormir comme vous voulez!
Et Dieu rit de bon cœur et se retourna sur le perron. Et se frotta les mains heureux! à la télé démarrer un nouvel épisode de sa série favorite: «La destruction de Troie”!
par cristinalila Pro @ 2010-06-01 – 09:30:15
Creio que Deus nos criou para seu próprio prazer. Sentou-se no terraço e divertido Adão e Eva, que interpretou a mãe eo pai. Escrito em qualquer lugar que não tenham sido fornecidos com todos aqueles, incluindo o significado. Mas um dia, Deus vê Eva como uma maçã no galho quebra e dá a Adão.
-O que você está fazendo, querida? Você comeu minhas maçãs?
E, de repente, Deus imaginou o que aconteceria ao seu jardim, será invadida por milhares e milhões de seguidores da sua criação … e se esses caras tem que comer o fruto da árvore e da juventude sem velhice e vida sem morte, a poeira do seu Éden. Por exemplo, se levantou da cadeira, deixou no terraço com um suspiro, ele mordeu a isca, tanto pela mão e liberado.
Não que você vá, porque eu estragar a harmonia do céu e os planetas começam a bater cada carneiros outros como … Olhe para o céu, tenho preparado, sim, você não deve depender transformou em inferno!
Boca era como o ouro! Ele não podia dizer mais alguma coisa?
Pouco tremer diante de Deus testemunhou a repressão sobre a vida local ea morte, entre os irmãos Caim e Abel!
E então Deus soprou mais fácil!
Querida, eu estava certo quando eu hesitei se imortal! Imagine o que seria uma sorte ter encontrado este planeta há milênios! Acho que esses punks teria dois lutaram e depois! Então eu dei a peça a viver a sua vida, você se multiplicam, para fazer a guerra e dormir como você deseja!
E Deus riu bom coração e está ligado a varanda. E esfregou as mãos feliz! TV em iniciar um novo episódio de sua série favorita, “A destruição de Tróia!”
par cristinalila Pro @ 2010-05-26 – 10:35:54
Cette lettre est amer témoignage
Comme tu m’as aimé ou m’aimait pas du tout
Et mon âme est enfermé dans une cage
Comme un oiseau d’or que vous portez suspendus
Esta carta é amargo testemunho
Como você me amou e me ama, não a todos os
E a minha alma está preso em uma gaiola
Como um pássaro de ouro que você usa pendurado
Scrisoarea asta este amara marturie
Ca m-ai iubit sau poate nu m-ai iubit deloc
Şi sufletul meu este închis în colivie
Ca pasarea de aur ce-o porti tu la breloc
par cristinalila Pro @ 2010-05-25 – 11:04:40
A, des traces restent sur le ciel de l’esprit
Cycle de tournesol
Coquelicots dans le jardin comme un rêve de vie
Et doux comme du miel
O, urmele ramin pe cerul mintii
Rotunde ca floarea soarelui
Vii ca macii din gradinile visului
Si dulci ca mierea
En quedan trazas en el cielo de la mente
Ciclo de girasol
Amapolas en el jardín como un sueño de vida
Y dulce como la miel
A, os traços permanecem no céu do espírito
Virados como um girassol
Vivendo como papoulas em jardins dos sonhos
E doce como mel.
“Sempre da melhor maneira possível”
(Coury Melina Tradução)
“Apenas Eu em teus braços …”
perdida no ar sob as asas de borboletas
sonhos desesperados na grande flor azul do mundo
achados e perdidos do meu bem amado
Eu sempre como uma lágrima
apenas eu em teus braços
(Coury Melina Tradução)
Cristina Lila
Toutes les relations entre les gens ne se basent pas sur le plaisir ! Mais sur les sens. L’âme, c’est du divin. Marie-Madeleine sentait ce frisson cosmique dans son pauvre cœur de femme délicate, réceptacle de l’univers, mais elle ne pouvait l’exprimer.
Elle aimait les hommes qui se jetaient dans ses bras avec un désespoir métaphysique, mais ne pouvait que les plaindre, compatissante. Quel était ce sentiment déchirant dans leurs âmes ? ! D’où venait ce désespoir ? Leur âme était vide ! Que leur manquait-il?
Todas as relações entre as pessoas não dependem só de se divertir! Mas sim sobre os sentidos. A Alma, é divina. Maria-Madalena sentiu um arrepio no coração de sua mulher cósmica pobre recipiente delicado do universo, mas não conseguia se expressar.
Ela gostava de homens que pulavam em seus braços com um desespero metafísico, mas poderia ser apenas piedade, compaixão. Qual foi a sensação dolorosa em sua alma? ! Onde estava este desespero? Sua alma estava vazia! O que faltou? (Traduction: Melina Coury)
Isbn 978-2-35216-460-9
CONCERTUL DIN PADURE
( 19/05/2009 )
SIMFONIE PENTRU FLAUT SI VIOLONCEL
CU UN CONTRABAS
SUSPENDAT ALEATORIU
Si deodata se stirneste vintul
Copacii isi infig radacinile si mai aprig in pamint
Frunzele fosnesc sfisiate de norii negriciosi
Ce se invalmasesc ca nişte bouri negri
Un pumn de soare loveste in oglinda lacului
Suava piculina isi presara pasarile zglobii
Si iar se intuneca dealurile
Intr-un ocean de viori arcuite
Peste memoria lumii
De jur imprejur ca o cununa solara
Viorile isi pling tulburatoarele lor vibratii
Apoi sare oboiul, timpanele explodeaza
Pe nicovala de argint a lunii se presara iubiri
Zarea padurii pare a lua foc tulburata
Contrabasul se tinguie
Pasarile se ascund pe sub frunzele tremuratoare
Violoncelul suspina in soapta timid
Pianul hohoteşte vintul cel naravas
Le-a umflat fustele craitelor si ploaia
Deodata inunda, haotica, in ritm de timpane, cimpia
Si roadele izvorind de sub timpla
Cornul englezesc iuteste vinatoarea
Ciinii cu boturile umede in vint si Arthemis
Incordeazặ viola care se tinguie
Animalul ranit rasufla respira agonizeaza
Culcat pe un pat de frunze uscate
Care fosnesc, aburii moi ii dilata narile
Organista apasa tragic pedalele
Un bocet profund se sparge in tavanul catedralei
Harpa dubla straluceşte sub degetele tandre
Care par a mingiia gitul fragil al clepsidrei
Ghitara mare isi sarbatoreste argintia ei sonoritate
Plinge, geme, respira pentru ultima oara
Susurul suav al flautului piccolo vine de niciunde
Sparge trompeta camasa ranitặ de fluturi a noptii
Cazane de arama, linguri, capace de cratita
Fundalul nocturn se risipeste in cioburi
Fetele au transpirat, isi simt sinii gata sa explodeze
Riuri de licoare extatica le inunda poalele
Ele delicatele aplecate pe clavicembal
Oboiul se umflặ indesine puternic burtos
El curge pe deasupra suspinelor noptiilor toride
Orga regala largeste orizontul animalul suspina
Botul lui umed frematator lacrimile
Inundindu-i ochii lui mari stralucitori inspaimintati
Si lumina risipita de viorile piccole
Adieri singeroase tristete durere
Talgerele risipesc in cerul padurii ultimele stele sclipitoare
Castanietele mai se aud de departe, de niciunde
Si deodata bourii negri
Izbesc cu fruntile in fragezimea driadelor
Muntii se pleaca in respiratia animalului incremenit
In propria noastra uitare de sine
Symphonie pour flûte et violoncelle
Avec une basse
SUSPENDRE aléatoires
Et soudain, le vent soulève
Arbres bâton de leurs racines et amère dans le sol
Les feuilles bruissaient déchirée par de sombres nuages
Qu’est-ce fourmillent comme des taureaux noirs
Une poignée de soleil frappe le miroir de lac
Suave Piccolo saupoudrer ses oiseaux
Et tandis que les collines sombres
Dans un océan de violons en arc
Mémoire du monde entier
Autour comme une couronne solaire
Leurs cris de violons
Puis le hautbois sel, tympans explosent
Sur l’enclume d’argent saupoudrer amour
La forêt semble prendre feu perturbée
Les oiseaux se cachent sous les feuilles tremblant
Violoncelle gémissement en bas timide
Le vent vicieux
A gonflé les jupes de la pluie
Soudainement inondée
Le rythme chaotique de timbales
Et la source des fruits du temple
Les cors anglais de chasse courir
Chiens avec leurs museaux dans le vent et humide
Animal blessé respire respirer angoissante
Allongé sur un lit de feuilles séchées
Qu’est-ce murmure doux et les narines se dilatent
Organiste pédales cliquez tragique
A déplorer profondément les pauses dans le plafond cathédrale
Double harpe brille comme les doigts d’appel d’offres
Ce qui semble fragile clepsydres cou boule
Gras guitare fête son argent sa sonorité
Se plaindre, gémir, respirer une dernière fois
Murmure mélodieux de la flûte piccolo vient de nulle part
La trompette blessé les papillons de nuit
Chaudière en cuivre, les cuillères, les couvercles de casserole
Le contexte est gaspillée nuit en éclats
Les filles étaient en sueur, leurs seins me sens prêt à exploser
Cours d’eau de l’alcool le noyer les pieds
On se pencha gourmet sur clavicembal
Hautbois ventre se gonfle forte
Il court sur la nuit chaude
Orgue royal élargit les horizons,
L’animal soupir
Le museau de larmes bruissement humide
Inondée grands ses yeux brillants atterrés
Et la lumière diffusée par les violons piccolo
Brise la douleur
Les tambours gaspillée dernière étoile qui brille le ciel dans la forêt
Mai les castagnettes entendre de loin, n’importe où
Et tout à coup le buffle noir
Frapper sa tête sur la tendreté des princesses
Les montagnes vont sur la respiration des animaux congelés
Dans notre propre auto oubli
Cristina LILĂ
Franţa
Iunie 2011
