Cross „Concordia” pentru acceptare

131 Cross "Concordia" pentru acceptare200 de copii şi adolescenţi din Ploieşti au dovedit sâmbătă că tinerii din centrele de plasament îşi pot găsi uşor locul în societate. Organizaţia Concordia a organizat, pe Bulevardul Independenţei, un cros care şi-a propus să dărâme barierele dintre copiii defavorizaţi social şi cei care provin din familii obişnuite. Evenimentul a marcat şi împlinirea a două decenii de când organizaţia umanitară Concordia activează în România. Participanţii la cross au alergat pe o distanţă de 500 de metri. Câştigătorii competiţiei au primit premii din partea organizatorilor şi a sponsorilor. La organizaţia Concordia îşi găsesc adăpost şi îngrijire peste 400 de tineri, organizaţi în grupuri de tip familial, în case şi locuinţe sociale.

httpv://www.youtube.com/watch?v=oxDm6fNtyKU

 

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed