După ce, în sezonul trecut, echipajul de bob feminin al Clubului Sportiv Orăşenesc Sinaia, format din Maria Constantin şi Andreea Grecu, reuşea să cucerească, în premieră pentru România, titlul în cadrul Cupei Europene, de curând reprezentantele grupării prahovene au fost martorele unei alte premiere.

l_84301
În a doua săptămână a Campionatelor Mondiale de bob şi skeleton, care s-au desfăşurat la Igls, în Austria, a fost organizată prima cursă din istorie la care au participat numai echipaje feminine de patru persoane. Din sezonul trecut, forul internaţional de specialitate a permis şi fetelor să concureze în cadrul probei de bob 4 persoane, până atunci rezervată strict băieţilor.
Iar la această ediţie a Campionatelor Mondiale, s-a organizat o cursă demonstrativă doar cu echipaje complete feminine, la care a participat şi România. Sportivele tricolore sunt componente ale CSO Sinaia, fiind pregătite de antrenorul Paul Neagu. Echipajul a fost pilotat de Maria Constantin, care le-a avut alături de Olivia Vild, Andreea Grecu şi Erika Halay.

l_84303În total au fost prezente patru echipaje, alături de cel din România mai concurând două din Canada, unul dintre ele pilotat de campioana olimpică Kaillie Humphries, şi unul din Statele Unite ale Americii, condus de fosta campioană mondială Elana Meyers Taylor. De altfel, Humphries şi Meyers Taylor au fost primele femei-pilot care au participat la curse de bob 4 persoane din Cupa Mondială, în sezonul trecut.

În cursa demonstrativă s-au desfăşurat două manşe. La finalul primei manşe, echipajul tricolor ocupa locul secund, sosind la 33 de sutimi de formaţia condusă de Kaillie Humphries. În manşa secundă, însă, a trecut linia de sosire pe locul al treilea, la jumătate de secundă de cel mai bun timp, stabilit de acelaşi echipaj canadian.

Iar al doilea echipaj canadian, pilotat de Alysia Rissling, a reuşit să le depăşească pe sportivele din România în clasamentul final, pentru o diferenţă de numai şapte sutimi de secundă! Astfel, bobul condus de Maria Constantin a încheiat pe locul al treilea, depăşind formaţia americană, ultima clasată, pentru trei zecimi de secundă.

SURSA: http://www.ziarulprahova.ro
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP-ul cautarilor globale in Google in 2019 – Cum arata lumea prin filtrul motorului de cautare?

Liderul in domeniul motoarelor de cautare, Google, a facut publice cele mai cautate expres…