Cursuri de pictura

1180 Cursuri de picturaCasa de Cultură “I.L.Caragiale” a Municipiului Ploieşti organizează în perioada 15 iunie – 31 iulie 2010 cercuri de pictură şi teatru pentru preşcolari şi elevi având profesori de specialitate pe Ana Ignat, artist plastic, respectiv Mircea Hendrich, actor. Inscrierile se pot face la sediul din str. Democraţiei 60 – 62, în clădirea FederalCoop, etaj III, informaţii suplimentare la numerele de telefon: 0244/578.148, 0244/578.149 sau 0730.097.669.

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed