Am citit, recent, într-un eseu trimis la Palatul Elisabeta de un jurnalist de marcă al României, un citat din cuvântul pe care Regele Mihai l-a adresat intelectualilor români în anul 2004. Citiți, vă rog, cuvântul Regelui și veți vedea cât de dureros de actuală este, după șapte ani, fiecare vorbă pe care o rostește. De asemenea, urmăriți măsura, profunzimea și valoarea fiecărui gând pe care îl exprimă singurul nostru om de Stat în viață.

Cuvântul Majestății Sale Regelui Mihai I în fața personalităților societății civile românești


Palatul Elisabeta, luni 26 ianuarie 2004

Doamnelor și domnilor,

Vă mulțumesc pentru prezența voastră la Palatul Elisabeta.

Am traversat împreună un deceniu complicat și, uneori, ambiguu pentru țara noastră și pentru întregul continent. Primii ani din mileniul al treilea au fost zbuciumați.  Iar cei care vor veni, vor fi cel puțin surprinzători.

Pe drumul început acum mai bine de paisprezece ani de România, relația dintre Familia Regală și voi a fost precum drumul european: câteodată continuă, câteodată întreruptă, dar întotdeauna acolo.

Cunoscătorii continentului nostru au încercat să înțeleagă plămada Europei. Ei au găsit “spiritul creștin” și “spiritul gentilomilor.” Poporul nostru a respectat întotdeauna Biserica, comunitatea și unirea în fața lui Dumnezeu. Iar țăranul român a fost dintotdeauna nobil, uneori chiar regal. Mă gândesc la Elisabeta Rizea, la Brâncuși și la alții ca ei. Comunismul a lovit în aceste două fundamente ale Europei: a marginalizat credința și a ucis spiritul nobil.

Voi, cei care vă aflați aici, în această seară, păstrați în voi reperele fundamentale ale Europei: aveți noblețe și, cum spunem noi, românii, aveți frica lui Dumnezeu. Integrarea noastră în Europa nu este numai o negociere. Creșterea națiunii române în viitoarea Europă unită depinde și de modul în care elitele noastre pot să revitalizeze “spiritul gentilomilor” în viața românească. Trebuie să plantăm, din nou, în solul fertil al țării noastre, semințele progresului.

În ultimii doi ani am primit, ca reședință oficială, casa în care ne aflăm acum cu toții. Am reluat, în 2002, ca și în 1997, șirul călătoriilor în Europa pentru a susține intrarea României în NATO.  Prezența mea și a familiei mele în prim-planul vieții românești a trezit interes și comentarii dintre cele mai diverse.  Așa cum este firesc, de altfel:  atunci când te afli în mijlocul evenimentelor, zi de zi, teoria este mai puțin relevantă decât practica.  Iar memoria se vlăguiește, uneori, în fața exasperării, a frustrării, a temperamentului sau a orgoliului.

Mulți dintre voi s-au întrebat de ce am acceptat, în ultimii trei ani, să particip la unele evenimente la care prezența mea ar fi fost de neconceput, în anii dinainte.

Aș vrea să vă împărtășesc un principiu de la care nu m-am abătut niciodată:  A ierta nu înseamnă a uita.

De la bun început am înțeles să fiu Rege pentru absolut toți românii, și pentru cei aflați în pribegie, și pentru cei mulți de acasă.  Niciodată, nici măcar în clipele cele mai contradictorii de după decembrie 1989, eu nu mi-am îngăduit să divizez, în sufletul meu, românii, nici după trecutul lor, nici după faptele lor. Am judecat, am încercat să îndrept lucrurile, uneori i-am criticat aspru, dar nu i-am împărțit niciodată pe categorii.

În cei peste șaizeci de ani în care am făcut față istoriei și demenței continentului, puțini mi-au stat alături, în momente grele.  Cel puțin în România, a fost aproape un obicei să rămân singur în clipe cruciale, din 1940 încoace.  Așadar, nu cred că există nici măcar un singur om în viață, pe acest pământ, care să aibă dreptul moral de a-mi cere socoteală.

Ceea ce eu, familia mea și țara au pierdut în anii comunismului nu este măsurabil.  Nu se poate, deci, pune problema ca eu să primesc avantaje materiale, de la nimeni.  Ceea ce a fost furat este incomensurabil: în termeni materiali, morali și de demnitate națională.

Trebuie să se facă diferența între o formațiune politică sau o organizație civică și Casa Regală.  Deși se află adesea în lumina acelorași reflectoare, aceste instituții fac lucruri cu totul diferite, ca esență.  Diferența trebuie să fie pricepută și în 2004, chiar dacă ochiul public a pierdut, în patru decenii de comunism, acest discernământ. Casa Regală este o instituție unică, o construcție complexă, de esențe diverse și profunde, care se va adapta, în mod potrivit, timpului de azi.

Am înțeles, de la Regele Carol I și de la Regele Ferdinand, că trebuie să-mi iubesc românii în fiecare moment, nu numai atunci când îmi vine bine.

Încă din primele declarații pe care le-am făcut în 2001, am menționat că sunt multe lucruri care mă despart de cei aflați la putere astăzi, dar că încerc să ajut țara bazându-mă pe interesele ei fundamentale.  Nici un rege, chiar în funcțiune, nu are un guvern care să-i convină perfect, sută la sută, tot așa cum nici națiunile democrate nu se manifestă niciodată sută la sută pentru o anume guvernare.  Dacă mă uit la propria mea soartă, nu știu care din guvernele care s-au perindat în România, din 1940 încoace, au fost perfect comode principiilor mele, năzuințelor mele pentru România sau, pur și simplu, dinastiei mele:  Cel din 1940? Cele din 1945, 1946, din 1948-1989?  Cele din 1990 și 1992? Cele din 1996-2000?  Cu toate acestea, de fiecare dată, cu chin și cu încăpățânare, am încercat să-mi fac datoria față de România și față de Dumnezeu.

Am susținut ideea românească, din 2001 încoace, dinăuntrul României, dar nu pentru că vreau să încurajez o anume direcție politică, nici pentru că sunt dispus să închid ochii la aspecte grave din societatea românească, ci fiindcă momentul european pe care îl traversăm nu trebuie ratat. Acum, când statele puternice din Europa se întreabă cum va arăta continentul nostru, România nu trebuie să fie un semn de întrebare în plus. ˇara noastră trebuie să reprezinte o certitudine, un câștig, o surpriză plăcută pentru întreaga familie europeană.

Înțeleg exasperarea provocată de sărăcie și de fapte de corupție și sunt revoltat, ca și voi, de ceea ce se opune libertății, demnității și democrației, în fapte, mentalități sau declarații.  Dar am speranța cã timpul pe care îl parcurgem va marca în bine destinul țãrii noastre și al Europei, mai mult decât au fãcut-o comunismul și rãzboaiele ultimului secol.

Liderii Europei, adeseori, nu reușesc sã insufle popoarelor lor impulsul de a merge mai departe cu încredere. Deznãdejdea se numește acum “euroscepticism.” Eurocrații și tehnocrații, înlãnțuiți de timpul prezent, uitã adevãrata Europã pentru care se obosesc. A transforma totul în politic înseamnã a submina substanța europeanã.

Este important să ne amintim cât de semnificativ este gestul NATO de a ne invita să fim membri deplini.  Pentru mai mult de o sută de ani, Occidentul s-a uitat la regiunea noastră mai mult ca la o boală, decât ca la o parte a Europei.  Ni s-au oferit mai multe așa-numite parteneriate, dar niciodată calitatea de membru deplin în instituții care aparau securitatea și prosperitatea continentului.  Íi soarta noastră a fost decisă de marile puteri, adeseori cu minima consultare a noastră înșine.

Toate acestea s-au terminat acum:  Europa acceptă astăzi că suntem parte din aceeași familie, cu aceleași drepturi și obligații.  Este dreptul nostru nu numai să fim consultați dar, de fapt, să luam parte în croirea viitorului continentului.  Íi, deși rămâne datoria noastră să ne apărăm pe noi inșine și pe aliații noștri, este și datoria Europei întregi, și a Americii de Nord, să ne vină în ajutor, în vremuri de nevoie.  Generația tânără va privi, curând, aceste angajamente ca pe ceva natural.  Dar voi veți înțelege că, pentru cineva ca mine, care a trebuit să lupte pentru drepturile și libertățile României în fața celor mai atroce dictaturi pe care istoria le-a inventat, anii aceștia au fost împlinirea multor visuri.

Ítiu că pentru foarte mulți viața nu s-a îmbunătățit.  Íi știu că sunteți înfuriați pentru nivelul încă mare de corupție, de creșterea înceată a bunăstării. Nici una din problemele acestea nu vor fi rezolvate peste noapte.  Dar sunt încrezător că Uniunea Europeana își va ține promisiunea și se va deschide pentru noi în 2007, iar România va rămâne membru al marii familii occidentale, care împărtășește aceleași valori democratice.

Am făcut un legământ, că voi continua să muncesc pentru beneficiul vostru, al tuturor.  Íi este, pentru mine, o mare satisfacție să vad că membrii Familiei mele își dedică tot timpul lor aceluiași efort. Ei își fac bine și cu cinste datoria, și în Europa, și în orașele țării, și în lumea largă, în toate domeniile posibile. De aceea sunt de acord cu implicarea lor, și sunt mândru atunci când ei ating performanțe egale cu ale verilor lor din monarhiile constituționale.

Nici unul dintre noi, nici eu, nici Familia mea, nici guvernul, nici societatea civilă, nu poate să facă miracole.  Dar, împreună, trebuie să mergem în aceeași direcție.  Anul trecut, pentru prima oară după ce dictatura comunistă a căzut, am realizat că procesul este ireversibil și că rolul României în lume este asigurat.

Forțele care duc mai departe binele unei țări se înstrăinează nu atunci când nu mai au idealuri comune, ci când nu mai au proiecte comune. Sunt convins că toți cei care ați venit astăzi la Palatul Elisabeta vă doriți, la fel ca și noi, o Românie europeană, o țară prosperă.  Încrederea în noi și vitalitatea pe care românii pot să o insufle Europei mă fac să vă chem să ne gândim împreună la viitor și să punem să lucreze toate calitățile pe care poporul nostru le posedă, în cel mai iscusit fel cu putință.

Așa să ne-ajute Dumnezeu!

SURSA: http://www.princeradublog.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP 5 locuri in care se distreaza pe cinste orice prahovean!

Fiecare om vrea sa traiasca frumos, sa se bucure cat mai mult de viata in prezenta prieten…