AZI-NOAPTE AM VISAT UN STEJAR
*****
Azi-noapte am visat un stejar,
Stătea acolo, între coline, mângâind vântul,
Era atât de nobil şi plin de har,
Când prin cântul nostalgic împărtăşea curajul, puterea, cuvântul.
*
Azi-noapte se făcea ca eram iar mică,
Alergând după fluturi pe aceleaşi coline
Îmbrăţişate într-un surâs de stejar şi un cântec
Dar un mă obosi fuga pe cărări uscate, de secetă pline.
*
Văzui veveriţe şi-o vrabie, jucându-se-n ramuri,
Ţesând veşmânt pentru ale prăpăstiei margini,
Un scrânciob de vis, firav ponton peste viituri
De epoci, ţărm pentru cei fără măşti, zbuciumaţi, ori senini.
*
Stejarul vibra de elocvenţă pe deal.
Mă aşezai să ascult zefirul din tristea-i poveste
Şi-l îmbrăţişai cu toată copilăria. Iar el mă văzu
Şi tăcu preţ de o clipă, iertându-mi furişarea fără de veste.
*
Veşmânt de zbor de catifea purtând,
Oftă uşor, privind spre verdea vale,
Cu zâmbet jun de ramuri aurii, asupra noastra lăsând
O pace adâncă de patriarh îmbătrânit in zale.
*
Azi-noapte am visat pentru întreaga viaţă,
Îmbrăţişare de stejar, vrabie şi veveriţe, la margine de lumi.
Şi mă deşteptai către amiază împresurată
Nu numai de pace, ci de minuni.
***
BĂTĂTORITELE CĂRĂRI
*****
Bătătoritele cărări născură o chemare,
Un cânt, o stratagemă şi o-nţelenită scuză,
Pentru un pas pe loc ieşit din defilare
Şi-o rătăcire care rîmase apoi confuză.
*
Născu un zumzet trunchiul de brav stejar trăznit;
O ghindă îşi opri şi ea rostogolirea.
Sub frunza moartă, anemic, învie-un ciripit
Şi-un fir de iarbă neagră îşi regăsi menirea.
*
Născu o virguliţă, catrenul scris în grabă
Şi-aşa, turcoazul rănii îşi desenă destin.
Un vers stingher ţipă, ca să se afle-n treabă
Şi stupul răsturnă viesparul cu venin.
*
Ar mai putea o rimă o pâine să dospească,
Ori jalea gradoinei s-aducă înfrunzirea?
Ar mai putea-ntre gloanţe metafora să crească?
Mai poate face mimul să râdă omenirea?
*
Cărarea-ntinde braţul înspre stejarul ars
Şi virgula din versu-mi îi prinde rădăcini,
Iar cuibul spune doinei: ”De-acuma, bun rămas!”,
Când pasărea şi-aduce zborul acasă din străini.
***
CADOU DE CRĂCIUN
*****
Mi-auc aminte o dată la mulţi ani
Cum cercul meu se transformă-n elipsă,
Cum se preling diametrele prin orificii,
Cum se ascund sectoarele lipsă,
Cum clipa se îmbracă în artificii
Şi cum prezentul rămâne orfan.
*
Mi-am amintit asta astăzi din nou
Şi-mi fuse Crăciunul acesta cel de pe urmă cadou.
***
CE-AŞ MAI PUTEA SĂ-ŢI SPUN EU, NOU, IUBIRE
*****
Ce-aş mai putea să-ţi spun, eu, ţie, nou, iubire?
Mi se fluidizară penelul, slova, pana.
Poate să-ţi cânt pe-o coardă din estu-mi de trăire,
Să-alung norul de fum ce-ascunse steaua şi luna.
*
Îţi dau citadinul născut din visu-mi rural
Şi pavajul, în schimbul potecii străjuită de iarbă.
Îşi dau scrâşnet de roţi, în loc de durluit de caval
Şi-o năzuinţă de care nimeni n-are habar sau întreabă
*
Te-ascund în flori de cactus, te-alin în ierbi volante,
Te strâng la piept în álbum de poze alb-negru.
Sleiesc fântâna uitată, cu visuri sfărmate,
Impiedic rutina şi rana să fie perpetuu integre.
*
Mă aflu la poarta la care trubadurii nu se opresc.
Poet al tăcerii târzii, mi-anin oftatu-n salcâm.
Trezesc ciulinii din plete şi-ntorc ape ce cresc,
Spre alte maluri, maiestatea să-şi afle tărâm.
***
CRĂCIUN CITADIN
*****
Se deschide ploapa zilei fără zăpadă.
Se pregăteşte oraşul pentru masa de-Ajun.
Se duc copii la bradul din centru să vadă
Spectacolul străzii, La Moş Crăciun făcându-se coadă.
*
Isus a rămas în statui, ori fresce murale,
Ascuns în biserici, sau în câte-o inimă caldă ici-colo.
Colindeleţs mai puţine, devenind tot mai escase şi pale
Şi eu păşesc prin mulţimi de Ester, Prosperidad z Manolo.
*
Aici încă-i bine. Auzii că-n alte părţi, creştinii încă mai mor,
Ori zac în carcere pentr-o colndă sau fesul lui moş Crăciun.
Dar asta-i prea departe de noi, aşa că trecem uşor
Spre bradul din centru, în Noaptea de-Ajun.
*
Se bate toba pe-acolo, clovnii fac mulţimea să râdă.
Indiferenţa mai ucide un vis frumos de dreptate.
E Crăciun an de an, sărbătoarea la noi încă nu-i hâdă
Decor de lumini şi râs şi-n casă un brad e tot ce se poate.
***
CURCUBEU DE IARBĂ
*****
Când zorii obosiţi de-atâta rouă
s-au hotărât să se împartă-n două,
un fulger a fost tot ce am văzut
ş-un curcubeu ce-n iarbă s-a născut.
***
DESENÂND UN VIS DE TOAMNĂ
*****
Pe peticul de nor, ce-aleargă fantomatic
Spre alte ţărmuri, mai tense, ori mai line,
Tot desenez la visul de pelerin tomnatic,
Tot oscilând între azur şi fragede carmine.
*
Şi mă mângâie toamna curată, dar flâmândă,
Şi mă alintă blând, un vânticel de-amiază,
Şi grâul se topeşte sub raza tremurândă,
Şi visul meu în verde şi aur se pictează.
*
Îmi duc alene paşii spre gura de metrou,
Luând cu mine schiţa pentru un ceas mai singur
Şi cerc, pe rând, să fiu om simplu şi erou,
În zbaterea de-o clipă, plină ades de friguri.
*
Dar toamna, toamna-aceasta cu auriu pe ram
Şi visele volante din gri hoinar născânde,
Are ceva din calmul carisiei-balsam
Şi un crâmpei de slove ce tot mai stau ascunse.
***
DON’T CALL ME HERO
*****
Don’t call me hero
My blood’s still red.
Even my heart’s
Swimming in hollow.
*
Call me wave instead,
I draw back my tide
In all its precous pride!
Replace it with a sled.
*
Don’t call me strong,
My winds calmed down!
After all this fog,
There’s no springwind in town.
*
Call me challenge!
I’ll show you the shore
And something strangely more,
Woth relief and no damage!
*
Call me winter, or bread!
Call me water, or smile,
And for a little while,
I’ll stop to pretend.
***
GHIOCEL IN SOL DE TOAMNĂ
*****
Ghiocei in sol de toamnă
Ce străpungeţi zloata iernii,
Voi, martiri fără coroană
Către marginile vremii,
Ştergeţi lacrimile Evei,
Ce-şi văzu fiul răpus,
Ştergeţi lacrima Mariei,
Care-L jelea pe Isus!
*
Şi, cu frăgezimea voastră,
A pământului udat
Cu-ale lor lacrimi sarate,
Voi vă faceţi un palat
Fără humă, fără iască,
Fără lacomele flacări,
Ca atâtea mame-n jale
Între voi să odihnească.
*
Şi, din amintirea veche,
Voi, ce spargeţi stânca-n două,
Puri, suavi fără pereche,
Sărutaţi la ceas de brumă,
Sărutaţi la ceas de rouă,
Vieţile ce-n jar se curmă,
Şi-mbrăcaţi-le-amintirea
În veşmântul Nemurirea!
***
CĂUTÂND O NUANŢĂ
*****
Ochii mei,
Obosiţi de atâta gri,
Caută un temei
De a visa în roz.
Şi-adună hergheliile verzi
Pierdute prin mlaştini,
Prin cântec de flaut,
Necunoscut străvechilor băştinaşi.
*
Întorc pe toate feţele
Paleta, penelul,
Căutând o nuanţă
Care să picteze
Cât mai real meiul.
Au nevoie, hergheliile mele
De acest tain,
Altfel ar rămâne
Pentru vecie rebele,
Îngropate în pustiul hain.
*
Când zorii îşi deschiseră geana
Şi ploile roşii
Îşi opriră îngheţul,
Aflai secretul.
Şi, iată cum, căluţii mei
Învăţară să caute,
În chemare, răsfăţul!
***
ÎNCENUŞARE
Daniela Popescu
2 martie 2016 at 2:35 PM
Mutumesc pentru publicarea acestor versuri. O primavara frumoasa!