AZI-NOAPTE AM VISAT UN STEJAR

*****

Azi-noapte am visat un stejar,

Stătea acolo, între coline, mângâind vântul,

Era atât de nobil şi plin de har,

Când prin cântul nostalgic împărtăşea curajul, puterea, cuvântul.

*

Azi-noapte se făcea ca eram iar mică,

Alergând după fluturi pe aceleaşi coline

Îmbrăţişate într-un surâs de stejar şi un cântec

Dar un mă obosi fuga pe cărări uscate, de secetă pline.

*

Văzui veveriţe şi-o vrabie, jucându-se-n ramuri,

Ţesând veşmânt pentru ale prăpăstiei margini,

Un scrânciob de vis, firav ponton peste viituri

De epoci, ţărm pentru cei fără măşti, zbuciumaţi, ori senini.

*

Stejarul vibra de elocvenţă pe deal.

Mă aşezai să ascult zefirul din tristea-i poveste

Şi-l îmbrăţişai cu toată copilăria. Iar el mă văzu

Şi tăcu preţ de o clipă, iertându-mi furişarea fără de veste.

*

Veşmânt de zbor de catifea purtând,

Oftă uşor, privind spre verdea vale,

Cu zâmbet jun de ramuri aurii, asupra noastra lăsând

O pace adâncă de patriarh îmbătrânit in zale.

*

Azi-noapte am visat pentru întreaga viaţă,

Îmbrăţişare de stejar, vrabie şi veveriţe, la margine de lumi.

Şi mă deşteptai către amiază împresurată

Nu numai de pace, ci de minuni.

***

BĂTĂTORITELE CĂRĂRI

*****

Bătătoritele cărări născură o chemare,

Un cânt, o stratagemă şi o-nţelenită scuză,

Pentru un pas pe loc ieşit din defilare

Şi-o rătăcire care rîmase apoi confuză.

*

Născu un zumzet trunchiul de brav stejar trăznit;

O ghindă îşi opri şi ea rostogolirea.

Sub frunza moartă, anemic, învie-un ciripit

Şi-un fir de iarbă neagră îşi regăsi menirea.

*

Născu o virguliţă, catrenul scris în grabă

Şi-aşa, turcoazul rănii îşi desenă destin.

Un vers stingher ţipă, ca să se afle-n treabă

Şi stupul răsturnă viesparul cu venin.

*

Ar mai putea o rimă o pâine să dospească,

Ori jalea gradoinei s-aducă înfrunzirea?

Ar mai putea-ntre gloanţe metafora să crească?

Mai poate face mimul să râdă omenirea?

*

Cărarea-ntinde braţul înspre stejarul ars

Şi virgula din versu-mi îi prinde rădăcini,

Iar cuibul spune doinei: ”De-acuma, bun rămas!”,

Când pasărea şi-aduce zborul acasă din străini.

 ***

 

CADOU DE CRĂCIUN

*****

Mi-auc aminte o dată la mulţi ani

Cum cercul meu se transformă-n elipsă,

Cum se preling diametrele prin orificii,

Cum se ascund sectoarele lipsă,

Cum clipa se îmbracă în artificii

Şi cum prezentul rămâne orfan.

*

Mi-am amintit asta astăzi din nou

Şi-mi fuse Crăciunul acesta cel de pe urmă cadou.

***

CE-AŞ MAI PUTEA SĂ-ŢI SPUN EU, NOU, IUBIRE

*****

Ce-aş mai putea să-ţi spun, eu, ţie, nou, iubire?

Mi se fluidizară penelul, slova, pana.

Poate să-ţi cânt pe-o coardă din estu-mi de trăire,

Să-alung norul de fum ce-ascunse steaua şi luna.

*

Îţi dau citadinul născut din visu-mi rural

Şi pavajul, în schimbul potecii străjuită de iarbă.

Îşi dau scrâşnet de roţi, în loc de durluit de caval

Şi-o năzuinţă de care nimeni n-are habar sau întreabă

*

Te-ascund în flori de cactus, te-alin în ierbi volante,

Te strâng la piept în álbum de poze alb-negru.

Sleiesc fântâna uitată, cu visuri sfărmate,

Impiedic rutina şi rana să fie perpetuu integre.

*

Mă aflu la poarta la care trubadurii nu se opresc.

Poet al tăcerii târzii, mi-anin oftatu-n salcâm.

Trezesc ciulinii din plete şi-ntorc ape ce cresc,

Spre alte maluri, maiestatea să-şi afle tărâm.

***

 

CRĂCIUN CITADIN

*****

Se deschide ploapa zilei fără zăpadă.

Se pregăteşte oraşul pentru masa de-Ajun.

Se duc copii la bradul din centru să vadă

Spectacolul străzii, La Moş Crăciun făcându-se coadă.

*

Isus a rămas în statui, ori fresce murale,

Ascuns în biserici, sau în câte-o inimă caldă ici-colo.

Colindeleţs mai puţine, devenind tot mai escase şi pale

Şi eu păşesc prin mulţimi de Ester, Prosperidad z Manolo.

*

Aici încă-i bine. Auzii că-n alte părţi, creştinii încă mai mor,

Ori zac în carcere pentr-o colndă sau fesul lui moş Crăciun.

Dar asta-i prea departe de noi, aşa că trecem uşor

Spre bradul din centru, în Noaptea de-Ajun.

*

Se bate toba pe-acolo, clovnii fac mulţimea să râdă.

Indiferenţa mai ucide un vis frumos de dreptate.

E Crăciun an de an, sărbătoarea la noi încă nu-i hâdă

Decor de lumini şi râs şi-n casă un brad e tot ce se poate.

 ***

 

CURCUBEU DE IARBĂ

*****

Când zorii obosiţi de-atâta rouă

s-au hotărât să se împartă-n două,

un fulger a fost tot ce am văzut

ş-un curcubeu ce-n iarbă s-a născut.

 ***

 

DESENÂND UN VIS DE TOAMNĂ

*****

Pe peticul de nor, ce-aleargă fantomatic

Spre alte ţărmuri, mai tense, ori mai line,

Tot desenez la visul de pelerin tomnatic,

Tot oscilând între azur şi fragede carmine.

*

Şi mă mângâie toamna curată, dar flâmândă,

Şi mă alintă blând, un vânticel de-amiază,

Şi grâul se topeşte sub raza tremurândă,

Şi visul meu în verde şi aur se pictează.

*

Îmi duc alene paşii spre gura de metrou,

Luând cu mine schiţa pentru un ceas mai singur

Şi cerc, pe rând, să fiu om simplu şi erou,

În zbaterea de-o clipă, plină ades de friguri.

*

Dar toamna, toamna-aceasta cu auriu pe ram

Şi visele volante din gri hoinar născânde,

Are ceva din calmul carisiei-balsam

Şi un crâmpei de slove ce tot mai stau ascunse.

***

DON’T CALL ME HERO

*****

Don’t call me hero

My blood’s still red.

Even my heart’s

Swimming in hollow.

*

Call me wave instead,

I draw back my tide

In all its precous pride!

Replace it with a sled.

*

Don’t call me strong,

My winds calmed down!

After all this fog,

There’s no springwind in town.

*

Call me challenge!

I’ll show you the shore

And something strangely more,

Woth relief and no damage!

*

Call me winter, or bread!

Call me water, or smile,

And for a little while,

I’ll stop to pretend.

***

GHIOCEL IN SOL DE TOAMNĂ

*****

Ghiocei in sol de toamnă

Ce străpungeţi zloata iernii,

Voi, martiri fără coroană

Către marginile vremii,

Ştergeţi lacrimile Evei,

Ce-şi văzu fiul răpus,

Ştergeţi lacrima Mariei,

Care-L jelea pe Isus!

*

Şi, cu frăgezimea voastră,

A pământului udat

Cu-ale lor lacrimi sarate,

Voi vă faceţi un palat

Fără humă, fără iască,

Fără lacomele flacări,

Ca atâtea mame-n jale

Între voi să odihnească.

*

Şi, din amintirea veche,

Voi, ce spargeţi stânca-n două,

Puri, suavi fără pereche,

Sărutaţi la ceas de brumă,

Sărutaţi la ceas de rouă,

Vieţile ce-n jar se curmă,

Şi-mbrăcaţi-le-amintirea

În veşmântul Nemurirea!

***

CĂUTÂND O NUANŢĂ

*****

Ochii mei,

Obosiţi de atâta gri,

Caută un temei

De a visa în roz.

Şi-adună hergheliile verzi

Pierdute prin mlaştini,

Prin cântec de flaut,

Necunoscut străvechilor băştinaşi.

*

Întorc pe toate feţele

Paleta, penelul,

Căutând o nuanţă

Care să picteze

Cât mai real meiul.

Au nevoie, hergheliile mele

De acest tain,

Altfel ar rămâne

Pentru vecie rebele,

Îngropate în pustiul hain.

*

Când zorii îşi deschiseră geana

Şi ploile roşii

Îşi opriră îngheţul,

Aflai secretul.

Şi, iată cum, căluţii mei

Învăţară să caute,

În chemare, răsfăţul!

 ***

 

ÎNCENUŞARE

*****

Îmi curge lavă peste amintiri.

Fumul vulcanic mă face să vreau branhii.

Tabloului îi curg lacrimi de stele

Şi mersului i se nasc umbre prea suri.

*

Îmi şerpuieşte foc şi zloată prin vene

M-am adaptat la cerinţele terne –

Coboară un puf de păpădie pe gene

Şi-un fel de zefir, pe frunte, truda-şi aşterne.

*

Tresaltă-n răstimpuri cenuşa din cortex:

Se spulberă năzuinţa-i în vortex,

Să scrie noile legi într-un codex,

Să-şi vindece rana din index.

*

Mă zgârie pisica timpului mort,

Mă muşcă dulăul prezentului spart,

Dar mă vindec într-al „pot”-ului cort,

Cătă vreme visu-mi rămâne în cart.

*

Cu peştii mă rog, cu roua în braţe tot fug:

Îmi tot arseră tot din mine, din jur!

Sunt geamătul brazdei rostite-n sperjur,

Şi lemn refuzţnd să ardă pe rug!

***

–––––––––––––––––-

POPESCU Daniela

Madrid, Spania

25 februarie 2016