Home Breaking News Stiri interne Danny Ionescu, biologul de origine romana care a gasit viata in Marea Moarta (Video)

Danny Ionescu, biologul de origine romana care a gasit viata in Marea Moarta (Video)

11 min read
0
0
246

Danny Ionescu este cercetătorul de origine română care a condus echipa de biologi marini ce a descoperit în cea mai sărată mare din lume izvoare de apă dulce în cratere de pe fundul mării şi o varietate de microorganisme.

“Rezultatele au fost mult mai spectaculoase decât ne aşteptam. Nu sunt peşti în Marea Moartă, dar noile forme de viaţă reprezintă un progres neaşteptat pentru ştiinţă, prin prisma faptului că densitatea microorganismelor descoperite este mult mai mare decât în alte lacuri cu salinitate ridicată, ceea ce constituie precursorul unor noi descoperiri”, a declarat pentru gândul Danny Ionescu, care nu a dorit să dea foarte multe detalii despre cercetările sale, în condiţiile în care rezultatele acestora vor fi prezentate oficial săptămâna viitoare.

Cercetătorul în vârstă de 35 de ani este evreu de origine română. S-a mutat în Israel împreună cu familia sa pe când avea 9 ani, iar acum trăieşte în Germania împreună cu soţia sa de origine sârbă şi se consideră “un cetăţean al lumii”.

SURSA FOTO: arhivă personală/Facebook

Dacă ar fi rămas în România, ar fi fost cel mai probabil un inginer constructor anonim, meserie pe care a practicat-o pentru o perioadă şi în Israel, până să îşi descopere pasiunea pentru lumea subacvatică. Faptul că s-a aflat într-o ţară înconjurată de mări, l-a ajutat însă să-şi găsească adevărata vocaţie. A început prin a fi instructor scafandru timp de doi-trei ani, iar apoi, după ce a urmat cursurile universiteţii Hebrew din Ierusalim, a devenit microbiolog marin. În present urmează şcoala postdoctorală în Bremen, Germania.

Sunt român, dar nu cercetător roman

Danny Ionescu este mândru de originea sa, dar a fost deranjat de faptul că presa din România l-a catalogat drept “cercetător roman”, chiar dacă atunci când este întrebat, în engleză, dacă este român, răspunde promt şi hotărât: “Sigur că da. Sunt român.”

SURSA FOTO: arhivă personală/Facebook

“Biolog român este acela care a studiat şi a lucrat în România, este omul ale cărui realizări profesionale sunt legate strict de ţara care şi-l revendică ca naţionalitate, dar şi ca performanţă”, a spus Danny Ionescu. Nu că a fost prezentat de presă ca român îl deranjează, ci faptul că i se asociază reuşitele cu o ţară care nu a avut niciun aport la formarea lui profesională, a mărturisit acesta.

“Când un om are creier, dar nu are bani, se pierde totul”

Mai mult decât atât, Ionescu îşi apreciază foarte mult colegii din ţara de origine, alături de care a lucrat şi care îşi fac bine meserie în ciuda finanţarii deficiatare a domeniului cercetării din România.

“Cercetării din România îi lipsesc doar banii, nu şi specialiştii. Cu o parte dintre ei chiar am şi lucrat, dar pe proiecte din străinătate, niciodată pe proiecte iniţiate sau conduse din ţara noastră. Când un om are creier, are idei şi bunăvoinţă, dar nu are bani ca să verifice aceste idei, acolo se pierde totul”, spune Ionescu despre situaţia cercetării din ţară noastră.

SURSA FOTO: arhivă personală/Facebook

Despre România spune că are amintiri frumoase din timpul copilăriei, însă nu se simte legat afectiv de ţara noastră, aşa cum se simte legat de Israel, unde a studiat, unde s-a maturizat şi s-a format ca om. România rămâne doar ţara unde s-a născut, un loc frumos de vizitat în concedii, locul unde are prieteni cu care păstrează legătura, dar nu mai mult decât atât. Nu este conectat la realitatea românească şi nu ştie care sunt problemele cu care se confruntă, motiv pentru care se fereşte să sugereze vreo soluţie pentru rezolvarea lor.

Le poate spune însă tinerilor români care vor să exceleze în orice domeniu că “cine urmează visul altcuiva, de obicei al părinţilor, nu ajunge unde trebuie”.

Viaţă în Marea Moartă

Marea Moartă, care mai este numită şi Marea Sărată, are o salinitate de aproximativ 33%, ceea ce nu perimte dezvoltarea organismelor. Acest fapt se datorează absenţei unui bazin de colectare a apei dulci pentru diluarea conţinutului de sare. În plus, clima caldă favorizează evaporarea apei, iar volumul de apă rămas se micşorează, iar acea devine tot mai sărată.

SURSA FOTO: arhivă personală/Facebook

Încă din anii ’20, cercetătorii au descoperit în aici depozite de brom şi de potasiu, substanţe care au început să fie exploatate în 1929. În iernile ploioase, Marea Moartă revine la viaţă, când din cauza apei provenite din precipitaţii, se dezvoltă o algă numită Dunatellia, o halobacterie care tranformă apa din albăstruie în roşie. Însă, din 1980 nivelul apei a început să scadă, iar cantităţile de alge şi bacterii nu s-au mai refăcut în cantităţi considerabile.

În anii ’50 ţările din Orientul Mijlociu au sistat vărsarea râului Iordan în Marea Moartă, pentru a câştiga mai multă apă potabilă. Această decizie a dus la scăderea continuă a nivelului mării, cu aproape un metru pe an, potrivit constatărilor oamenilor de ştiinţă.

Echipa de cercetători de la Universitatea Ben-Gurion din Israel, condusă de Danny Ionescu, a descoperit în cea mai sărată mare din lume izvoare de apă dulce în cratere de pe fundul mării şi o varietate de microorganisme, care se întind pe zone mari şi care “conţin o varietate bogată de specii”.

Apa dulce ţâşneşte din cratere de aproximativ 15 metri şi care au o adâncime de 20 de metri. Cercetătorii au putut observa că apa formează un complex de izvoare care au o adâncime de 30 de metri. Aceştiai intenţionează să reia scufundările în adâncurile Mării Moarte pentru a studia în detaliu noile forme de viaţă.

Ionela Samoilă
SURSA: http://www.gandul.info
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri interne

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Centrale pe peleti eficiente – ce sunt peletii?

În ziua de astăzi avem la dispoziţie o mulţime de modalităţi de încălzire a locuinţei noas…