De Florii, mai curaţi, mai luminoşi şi mai buni…

Georgeta RESTEMAN

Până mai ieri sub plăpumi de zăpadă, natura amorţită-şi aştepta trezirea, la fel ca noi, de altfel; secătuiţi de iarnă şi de frig, poate bolnavi, de răutate ori de trufie stăpâniţi sau pur şi simplu împovăraţi de gânduri şi probleme,  iată-ne-acum – la mijloc de Prier – cum ascultăm nestingheriţi suspinul verde-al ierbii în dor de păpădie şi-n adieri de vânt, sub dezmierdarea dulce-a ploii de flori albe de cireş… Vedem, trăim, simţim cum totul se trezeşte din nou la viaţă iar noi ne străduim să reînviem în sufletele noastre dorinţa de-a trăi frumos, de-a ne-nchina smeriţi în faţa Celui ce ne-a învăţat să fim mai buni şi mai curaţi, mai îngăduitori, mai înţelepţi, mai generoşi – în prag de Sfinte Sărbători Pascale.

Floriile, zi binecuvântată ce reprezintă pentru creştinătate celebrarea intrării Domnului nostru Isus Hristos în Ierusalim, prilej de înălţare şi bucurie sufletească. Sărbătoare a vegetaţiei, a reînnoirii, a trezirii, simbol al biruinţei asupra morţii prin învierea lui Lazăr de către Mântuitor în sâmbăta numită de-atunci „Sâmbăta lui Lazăr”, Floriile înseamnă mult mai mult decât ramuri de salcie şi măslin pentru Biserica Creştină; praznic împărătesc, sărbătorit an de an cu o săptămână înaintea Sfintelor Paşti, semn al prea-plinului biruinţei prevesteşte Paştele, netezeşte cărări între oameni dezvăluindu-le bunătatea şi dărnicia şi înnoindu-le sufletele.

Sâmbăta dinaintea Floriilor, la slujba de dimineaţă, în toate bisericile ortodoxe se sfinţesc ramuri de salcie sau mâţişori simbolizându-i pe locuitorii Ierusalimului care l-au primit cu bucurie pe Mântuitor, cu ramuri de finic şi măslin, în semn de recunoştinţă şi admiraţie pentru minunile săvârşite. În ziua de Florii, creştinii pleacă de la biserică purtând în mâini aceste ramuri pe care le duc acasă, ating cu ele copiii pentru a creşte frumoşi şi buni sau le aşează la porţi, la icoane, la grinda casei, pe morminte sau într-un  loc curat, fiind folosite în decursul anului în gospodărie şi considerate ca având puteri vindicative. Alteori, crenguţele de salcie sfinţite se plantează undeva în grădină. Se spune că ele vindecă animalele bolnave sau aduc o recoltă mai bogată. Cele puse la icoană se păstrează tot anul şi se folosesc ca leac împotriva relelor care ar putea lovi casa şi familia.

Bogăţia sufletească a poporului român, credinţa şi iubirea de oameni, de viaţă, de adevăr deopotrivă – au născut de-alungul veacurilor obiceiuri şi tradiţii deosebite, care vin să întărească spiritul şi crezul creştinilor de Florii – ziua consacrată curăţimii, reînnoirii, bunătăţii şi dărniciei. Fiecare zonă se distinge prin tradiţii şi obiceiuri deosebite care fac din această sărbătoare un imens izvor de bucurie şi înălţare spirituală.

Sâmbăta dinaintea Floriilor când se face comemorarea morţilor poartă numele si de  Moşii de Florii sau Lazărul; se obişnuieşte ca femeile să facă plăcinte şi să le dea de pomană. La sate femeile nu torc ( mai bine spus “nu torceau”,pentru că, din păcate nimeni sau aproape nimeni nu mai ştie să ţină fusul în mână şi să toarcă…) pentru ca să nu revină pe pământ să se îmbăieze, morţii care aşteaptă la poarta Raiului.

O seamă de obiceiuri păgâne sunt cunoscute de sărbătoarea Floriilor. Pe vremuri, la sate, la miezul nopţii dinspre Florii, fetele fierbeau apa cu busuioc împreună cu fire de la ciucurii unei năframe furate de la înmormântarea unei fete mari; cu această apă se spălau pe cap în ziua de Florii, apoi o aruncau la rădăcina unui pom fructifer ca să le crească părul frumos şi bogat. În alte regiuni, dimpotrivă, nu se obişnuieşte să se spele pe cap de frică san u le albească părul precum pomilor înfloriţi.Tot la sate se spune că dacă aprinzi  mâţişori în casă şi afumi cu ei când este furtună, căminul este ferit de fulgere. Mai există încă în unele sate obiceiul ca de Florii să se colinde, iar plata pentru colindători consta în ouă albe, nefierte.

De Florii femeile primenesc locuinţa, lăsând soarele să pătrundă în interiorul ei şi scoţând lucrurile de preţ la soare; fetele de măritat îşi cheamă ursitul scoţându-şi zestrea sub mângâierea razelor de soare iar în Ardeal, acestea fac descântece pentru dragoste în noaptea de Florii. Multe dintre tradiţii au si o bază practică: Floriile deschid Săptămâna Mare, când fiecare creştin se pregăteşte cu trupul şi spiritul curat să întâmpine Învierea Domnului; primenirea casei, înnoirea lucrurilor. Duminică seara de Florii începe Săptămâna Patimilor şi pregătirea fiecăruia dintre noi pentru întâmpinarea Învierii aşa cum se cuvine într-o comunitate creştină.

Nimic din aceste tradiţii nu ar fi dacă spiritual românesc n-ar fi existat dintotdeauna… Să ne bucurăm de frumuseţea acestei zile şi să ne înălţăm sufletele acolo Sus, în armonie perfectă cu natura înflorită şi plină de vigoare, în dorinţa de curăţime, seninătate şi pregătire desăvârşită pentru întâmpinarea Învierii aşa cum se cuvine din partea unui creştin adevărat. Sărbătoarea Floriilor este un prilej să ne bucurăm cu toţii, să fim mai curaţi, mai luminoşi şi mult, mult mai  buni!

Georgeta RESTEMAN

Săcuieu, Cluj

aprilie 2011