Sâmbătă și duminică, pe pârtia de la Winterberg, din Germania, au avut loc două etape din cadrul Cupei Europei la Bob. În concursul de bob feminin, pentru România au participat Andreea Grecu și Teodora Vlad, cea din urmă fiind componentă a Clubului Sportiv Orășenesc Sinaia, fiind descoperită și formată de antrenorul Cezar Popescu.


De altfel, și Andreea Grecu și-a început cariera tot la clubul din Sinaia, însă acum se află în cadrul CSSI Mamaia.
Cele două sportive pregătite de antrenorul Paul Neagu la lotul național, de asemenea, tehnician care a activat la CSO Sinaia, au continuat de unde au rămas la finalul anului trecut, în decembrie câștigând medaliile de bronz în cadrul etapei a treia din Cupa Europei, disputată pe pârtia de la Konigssee, tot în Germania.
În vârstă de 21 de ani, Teodora Vlad a completat foarte bine echipajul tricolor pilotat de Andreea Grecu (de asemenea, junioară, având 24 de ani), în etapa de sâmbătă cucerind medaliile de argint, în cadrul etapei a patra din competiția continentală. Cele două reprezentante tricolore au încheiat pe locul secund ambele manșe ale competiției, cu timpii de 1:00.14 minute, respectiv 59.09 secunde, situându-se la 0.66 secunde în urma echipajului Germaniei format din Laura Nolte și Levi Deborah, care conduce în ierarhia generală a Cupei Europei.
Podiumul a fost completat de echipajul din Noua Zeelandă, format din Breeana Walker și Jamie Scroop (+1.62 secunde).
Ieri, Andreea Grecu și Teodora Vlad au avut o evoluție și mai bună, reușind o performanță extraordinară, adjudecându-și, în premieră, victoria, în etapa a cincea a Cupei Europei. Reprezentantele României au câștigat ambele manșe, cu timpii de 57.95 secunde, respectiv 57.97 secunde, încheind, astfel, cu timpul total de 1:55.92 minute, devansând cu 24 de sutimi de secundă echipajul Germaniei condus de Laura Nolte, care de această dată a făcut pereche cu Lena Zelichowski.
În plus, de remarcat faptul că Teodora Vlad și Andreea Grecu au stabilit cel mai bun timp la start în manșa a doua, egalând performanța din prima manșă a echipajului condus de Laura Nolte.
Podiumul în etapa de ieri a fost completat de un alt echipaj din Germania, format din Anne Lobenstein și Kathleen Heigl, care au sosit cu o întârziere de o secundă și 26 de sutimi față de reprezentantele României.
Prin performanțele obținute la Winterberg cu ajutorul Teodorei Vlad, Andreea Grecu a urcat pe locul al patrulea în clasamentul piloților, cu 412 puncte, cu toate că sportivele tricolore nu au concurat decât în patru dintre cele cinci etape desfășurate în această ediție a Cupei Europei.
Primele trei poziții sunt ocupate de Laura Nolte (Germania, 532 puncte), Alena Osipenko (Rusia, 448 puncte), Eveline Rebsamen (Elveția, 420 puncte), care au participat în toate cele cinci etape disputate.

SURSA: http://ziarulprahova.ro/ – Petre Apostol

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Breaking News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Apart Hotel “Best Choice” Sinaia

Din 31 Martie 2019 doua spatii noi de Cazare in Sinaia “Best Choice Apartments” Apart Hote…