Sâmbătă, 26 februarie, va avea loc la Casino-ul Sinaia, ediţia din 2011 a Balului Arhitecţilor din România, organizată de Ordinul Arhitecţilor din Român

Principalul mesaj şi tema ediţiei din acest an a evenimentului este „Oraşul seamănă cu tine”. Fiind, deopotrivă, un eveniment monden şi profesional, tema Balului a fost adecvată tuturor celor patru acte ale acestuia: Conferinţa Profesională a O.A.R., Seara Balului Arhitecţilor, vernisarea a trei instalaţii de arhitectură şi oferirea de către O.A.R. Oraşului Sinaia a unui bust din bronz dedicat arhitectului Paul Smărăndescu.

Mesajul „Oraşul seamănă cu tine” este reflectat de Conferinţa Profesională a O.A.R. prin intermediul dezbaterii „Arhitectura Spaţiului Public”. Alături de arhitecţi, vor participa în cadrul conferinţei domnii Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Dan Perjovschi, Dumitru Borţun, Cristi Puiu, Ciprian Mihali, Alexandru Bălăşescu. Împreună vor încerca să determine proporţia în care spaţiul public este responsabilitatea tuturor şi a fiecăruia, măsura în care spaţiul public este rezultatul amprentei pe care o lăsăm cu toţii asupra locului în care trăim, legitimitatea cu care putem spune că arhitectura este un subiect care îi priveşte pe toţi membrii unei societăţi şi nu doar pe arhitecţi. Dezbatarea va avea loc sâmbătă, 26 februarie 2011, între ora 11.00 şi ora 16.00, iar cei care doresc să participe în cadrul întâlnirii se pot înscrie la secretariat.oar@rdsmail.ro

De asemenea, Seara Balului Arhitecţilor reprezintă mai mult decât un moment monden. Ea este, în egală măsură, un prilej de sărbătoare şi o clipă a bucuriei de a fi alături de ceilalţi. Seara Balului Arhitecţilor este dedicată oraşului în care acesta este organizat, celebrând, prin intermediul celei mai elegante forme comunitare, faptul de a fi împreună în spaţiul public, loc definitoriu al întâlnirii şi al dialogului. Seara Balului Arhitecţilor va avea loc sâmbătă, 26 februarie, începând cu ora 19.30, în Sala Oglinzilor a Casino-ului Palace Sinaia şi îi va avea printre invitaţi pe Johnny Răducanu, pe Harry Tavitian, pe Maria Răducanu&Maxim Belciug şi pe membrii cvartetului Arpegione.

Ediţia din acest an a Balului Arhitecţilor are şi o dimensiune comemorativă. O.A.R. ofera Orasului Sinaia un bust al arhitectului Paul Smărăndescu, turnat in bronz de sculptorul Virgil Scripcariu. Paul Smarandescu, fost arhitect şef al Oraşului Sinaia, şi-a lăsat semnatura pe mai multe clădiri reprezentative pentru stilul arhitectural al acestui oraş. O.A.R. propune, în parteneriat cu Primăria Oraşului Sianaia, demararea acţiunii de clasare a unora dintre aceste clădiri ca monumente de arhitectură. Atât pentru că memoria culturală a unui oraş se cuvine a fi conservată şi promvată, cât şi pentru că tema din acest an a Balului Arhitecţilor este „Oraşul seamănă cu tine”, celebrarea arhitectului care a contrubuit în mod fundamental la conturarea trăsăturilor oraşului Sinaia a devenit o condiţie implicită a evenimentului.

Nu în ultimul rând, tema ediţiei din acest an a Balului Arhitecţilor este oglindită şi prin vernisarea a trei instalaţii de arhitectură.

Studioul de arhitectură studioBASAR, format în anul 2006 de Alex Axinte şi de Cristi Borcan, aduce proiectul „Forum +”, instalaţie care propune chestionarea conceptul de spaţiu public într-un moment în care spaţiul comunitar nu mai este susţinut de reprezentarea urbană clasică. În cadrul forumului vor fi promovate atât trasee culturale prin oraşul Sinaia, plimbări tematice prin oraş, şi vor fi organizate sesiuni informale de discuţii şi dezbateri pe teme urbane. Forum+ este un container de activităţi publice amplasat în parcul central al oraşului Sinaia. Scopul acestuia este de a susţine şi de a testa interacţiunea şi schimbul direct de idei între comunitatea locală şi arhitecţi. Forum+ acţionează ca o platformă deschisă de întâlnire şi producţie în jurul căreia vor gravita acţiunile şi evenimentele Re:Start – o serie de activităţi care aduc împreună participanţi şi public, precum ateliere de creaţie pentru copii, drumeţii urbane, sesiuni de consultare publică. Aceste acţiuni promovează o formă de spaţiu public înţeles ca o perioadă de timp petrecută împreună cu ceilalţi în oraş.

SKBD, prin arhitectii Tiberiu Bucşa şi Ioana Pagu, aduce în cadrul Balului Arhitecţilor „Instalaţia cu obiecte nomade”. Aceasta propune o invitaţie abruptă asupra necesarei reluări în posesie a spaţiului public. Oferind o reprezentare sugestivă a modului în care este perceput acest tip de spaţiu, instalaţia creată de SKBD atrage atenţia asupra necesităţii responsabilizării tuturor celor care au ales să se întâlnească dialogal cu celălalt.

Proiectul lor are scopul de a identifica şi de a semnala spaţiile publice neglijate, prin amplasarea în aceste locuri a unor statui-semn. Acestea vor fi vernisate în Seara Balului Arhitecturii şi vor fi luate de fiecare reprezentant al filialelor O.A.R. din ţară pentru a fi amplasate, în fiecare oraş, într-un loc neglijat dar caree are potenţialul de a adeveni un spaţiu al întâlnirii în cadrul comunităţii.

Instalaţia propusă de grupul UNULAUNU defineşte şi ocupă un spaţiu. O serie de elemente, supuse unei singure reguli, definesc o limită ideatică, un obiect conţinut şi înţeles ca loc determinat. Pavilionul „0”, poziţionat independent de traseul impus de desenul parcului Dimitrie Ghica din Sinaia, propune o nouă modalitate de interacţiune punlică. Obiectul este plasat în axul intrării Casino-ului. Dimensiunea spaţiului astfel determinat este echivalentul densităţii per capita a oraşului Sinaia. Instalaţia este o reprezentare 1:1 a relaţiei om spaţiu, oferind un mijloc de reflecţie asupra condiţiei individului în oraş, cât şi a comunităţii faţă de spaţiul public. Membrii grupului UNULAUNU, Romina Grillo, Ciprian Răsoiu, Liviu Vasiu, Matei Vlăsceanu şi Tudor Vlăsceanu s-au unit dintr-o simplă dorinţă de a face, reunindu-şi forţele pentru a răspunde provocării lansate de concursul pentru realizarea pavilionului României în cadrul Bienalei de Arhitectură de la Veneţia 2010. Proiectul lor a fost declarat câştigător şi a reprezentat cu succes România în cadrul prestigioasei expoziţii.
Balul Arhitecţilor este organizat de Ordinul Arhitecţilor din România, cu sprijinul Primăriei Oraşului Sinaia. Sponsorii acestui eveniment sunt Sika, Rheinzink, Ceresit, Kludi, Alukönigstahl, Baumit România şi Pazo România. Parteneri evenimentului sunt Scandia Sibiu, Mercedes-Benz, SKYY Vodka, Corcova, Hellenic – Coca-Cola, Nespresso, Stella Artois, Bortun·Olteanu. Parteneri media sunt: Adevărul, Dilema Veche, RRA, Zeppelin, Igloo, Esquire, Arhitext, Sapte Seri, ONE, Flacăra, Elevate, Metropotam.ro, Modernism, Observator Cultural, Transfer.ro, Cultura.

SURSA: http://www.amosnews.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…