„Cultura română recapătă locul care îi corespunde în Europa”

Michel Houellebecq

Premiile Niram Art 2011, desfăşurate sâmbătă seara la Madrid, au adus în atenţia publicului spaniol mari personalităţi ale culturii române.

Evenimentului a fost organizat de Editura şi Revista Niram Art, în colaborare cu Universitatea Complutense şi Centrul Cultural al Armatei Madrid şi s-a desfăşurat la Cazinoul Militar din capitala Spaniei. Emil Constantinescu, fostul preşedinte al Romaniei a fost distins cu Marele Premiu Niram Art „Trofeul Ambroise Vollard”. In cadrul discursului său, Emil Constantinescu a facut referire la intelectualii români şi la aportul pe care l-au adus culturii universale.

Scriitorul francez Michel Houellebecq a fost distins cu Marele Premiu Niram Art „Trofeul Mihail Sebastian”. „Primul premiu pe care l-am primit ca scriitor purta numele poetul român Tristan Tzara. Este o bucurie pentru mine să primesc acum un trofeu cu numele altui mare român. In seara aceasta, am cunoscut, la Madrid, o grupare de artişti şi scriitori români de amploarea celei din Parisul interbelic. Mă bucur că, după o lungă dictatură, cultura română recapătă locul care îi corespunde în Europa”, a afirmat Michel Houellebecq în faţa publicului spaniol.

Fostul ministru al Culturii din Spania, poetul Cesar Antonio Molina a primit Marele Premiu „Trofeul Tristan Tzara”. Premiul a fost ridicat de scriitoarea, jurnalista si criticul literar, Mercerdes Monmany, soţia lui Cesar Antonio Molina. „Mari personalităţi ale culturii universale sunt originare din România. Emil Cioran, Mihail Sebastian, Mircea Eliade şi Constantin Brâncuşi sunt doar câţiva dintre românii care au creat opere de o inestimabilă valoare şi faţă de care simt o profundă admiraţie”, a afirmat Mercedes Monmany.

Premiul Niram Art pentru Literatură a fost acordat scriitorului român Ştefan Mitroi, Premiul Niram Art pentru Poezie autorului Eran Eisen din Israel, iar scriitorul spaniol Diego Vadillo Lopez a fost distins cu Premiul pentru Manuscris, pentru romanul „La cumparaturi în Tzara”, al cărui personaj principal este poetul român Tristan Tzara. În cadrul galei de decernare a Premiilor Niram Art 2011, au avut loc cinci lansări de carte.

Anul acesta, premiul pentru Arte Plastice a fost înlocuit cu un omagiu adus vieţii şi operei pictorului Baruch Elron (1934 – 2006). In timpul galei, a fost lansată cartea Baruch Elron, a scriitorului spaniol Hector Martinez Sanz. Artistul, născut în România, a plecat în Israel în anul 1963. Multe dintre operele sale au rămas în România, sub semnătura Barbu Teodorescu. Baruch Elron este unul dintre cei mai cunoscuţi pictori din Israel. „Soţul meu a făcut studiile la Bucureşti şi perioada petrecută în România a fost importantă în formarea sa. A colaborat cu multe publicaţii şi instituţii din România şi, după revoluţie, s-a întors cu plăcere în ţara în care s-a născut”, a declarat Lydia Elron, soţia artistului.

Seara s-a încheiat cu un concert de pian. Moderatorul evenimentului a fost Fabianni Belemuski, directorul Revistei Niram Art. Trofeul Niram Art este o creaţie a artistului plastic Bogdan Ater.

DEFESES FINE ARTS AGENCY
Madrid, Spania
Duminică, 18 decembrie 2011
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP 5 locuri in care se distreaza pe cinste orice prahovean!

Fiecare om vrea sa traiasca frumos, sa se bucure cat mai mult de viata in prezenta prieten…