Degustare de vinuri si tehnici de cultivare a vitei de vie, in parcul Dimitrie Ghica

Totpals-Daily-News72-426x320 Degustare de vinuri si tehnici de cultivare a vitei de vie, in parcul Dimitrie GhicaSâmbătă, 14 iulie 2012., începând cu orele 16.00, Muzeul Rezervaţiei Naturale Bucegi din Sinaia – parcul Ghica, va găzdui o complexă manifestare cultural – muzeistică: „Ştiinţa viei – arta vinului”, organizată de către Muzeul Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova, în colaborare cu Centrul Cultural „Carmen Sylva” din Sinaia – Clubul seniorilor şi S.C. Domeniile Anastasia. În progam: expoziţie, prezentări, dezbatere, degustare.

La manifestare sunt aşteptaţi localnici sau turişti, toţi cei interesaţi de cultura viei şi a vinului – aspecte tehnice privind istoria şi prezentul, tehnologii tradiţionale şi moderne de cultivare a viţei de vie şi de preparare a vinului, aspecte privind motivul vinului în folclor, în literatura şi arta românească, implicaţii ale vinului în marile momente din viaţa omului, vinul ca aliment şi ca medicament etc. Pe lângă expoziţie şi prelegeri, participanţii vor fi antrenaţi într-o dezbatere amicală pe tematica viei şi vinului, de la tehnologie la consum, de la reprezentare artistică la obiceiuri personale. În încheiere, toţi participanţii vor fi invitaţi la degustarea câtova soiuri de vinuri prahovene.

SURSA: http://ph-online.ro/

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed