Stelian Gomboş

După cum ştim cu toţii Biserica Ortodoxă Română a declarat anul trecut – 2011, ca an jubiliar al Botezului şi a Sfintei Cununii. Tot în acest an a fost adoptat şi promulgat şi Noul Cod al Familiei fapt ce m-a determinat să vorbesc despre familia creştină, care prosperă şi dăinuie (numai) sub harul Duhului Sfânt şi sub legătura dragostei dintre cei doi tineri, bărbat şi femeie, primită prin Sfânta Taină a Cununiei. Statul şi Biserica au cooperat şi s-au consultat în ceea ce priveşte necesitatea din domeniul legislaţiei privind educaţia copiilor şi tinerilor, în domeniul asistenţei sociale privind copiii şi părinţii care au probleme majore de ordin social. Biserica Ortodoxă nu şi-a schimbat şi nu îşi va schimba vreodată viziunea asupra familiei, care are drept temei iubirea Sfintei Treimi şi icoană văzută Familia Sfântă, în care Fiul lui Dumnezeu a crescut cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni (Luca, 2:52). Rolul ei este acela de a susţine şi afirma valorile familiei şi a întări poziţia acesteia în societate. Căci familia este parte a întregului, trup din trupul Bisericii. Familia este singura care înnoieşte permanent lumea, aducând cu sine copiii care, mai apoi, vor deveni cei ce vor întemeia la rândul lor alte familii. Aşadar, familia conferă prin structura sa unitate întregii societăţi, dovada faptul că însuşi Dumnezeu-Fiul s-a născut din femeie şi a intrat în istorie ca un copil, crescut într-o familie. Cununia celor doi tineri (bărbat şi femeie) este binecuvântată de Biserică în calitatea ei de icoană a iubirii dintre Iisus Hristos şi Biserică, dintre Dumnezeu şi umanitate, purtând în ea taina mântuirii şi a vieţii veşnice. De aceea, familia niciodată nu va putea fi redusă la aspectul biologic, juridic, psihologic, social sau cultural, fiindcă ea este mai mult decât toate acestea laolaltă şi le transcende pentru că are vocaţia de a fi în lume icoana iubirii divine veşnice.

Dintre toate Tainele pe care le are Biserica, singura care nu a fost instituită de către Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos este aceasta a familiei. Ea a fost instituită de Însuşi Dumnezeu în grădina Eden când a binecuvântat Dumnezeu pe Adam şi pe Eva zicând: „Creşteţi şi vă înmulţiţi, umpleţi pământul şi-l stăpâniţi” (Facerea 1:28). Din acel moment cei doi (bărbatul şi femeia) au devenit un singur trup, fiind alături la bine dar şi la rău, la bucurii dar şi la necazuri, la rugăciune dar şi în momentele de rătăcire şi slăbire a credinţei, ajutându-se reciproc pentru întărirea acesteia, precum ne arată şi Sfântul Apostol Pavel în prima Epistolă către Corinteni: „Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios” (1 Corinteni 7:12-14). Însuşirile familie creştine sunt: unitatea şi egalitatea între cei doi; dragostea şi buna învoire dintre soţi; curăţia; sfinţenia, care trebuie să sălăşluiască în fiecare familie pentru că Taina Cununiei mare este după cum ne relatează şi Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Efeseni: „Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică” (Efeseni 5:32); şi trăinicia căsătoriei, adică ca cei doi să se păstreze împreună curat şi cuviincios pentru întreaga lor viaţă: „Dar de la începutul făpturii, bărbat şi femeie i-a făcut Dumnezeu. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa. Şi vor fi amândoi un trup; aşa că nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu mai despartă” (Marcu 10:6-9).

Referitor la tradiţie şi modernitate în familia creştină, privită şi abordată fiind din perspectiva existenţei umane, familia reprezintă un adevărat izvor de viaţă. Familia este singura care înnoieşte permanent lumea, aducând cu sine copii care, mai apoi, vor deveni cei ce vor întemeia la rândul lor alte familii. Aşadar, familia conferă prin structura sa unitate întregii societăţi. Astăzi, rolul şi importanţa acordate familiei sunt tot mai mult diminuate. „Biserica Ortodoxă nu şi-a schimbat şi nu îşi va schimba vreodată viziunea asupra familiei, care are drept temei iubirea Sfintei Treimi şi icoană văzută Familia Sfântă, în care Fiul lui Dumnezeu a crescut «cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni» (Luca 2, 52). Rolul său este acela de a susţine şi afirma valorile familiei şi a întări poziţia acesteia în societate. Familia este parte a întregului, trup din trupul Bisericii. Dacă Regula Mare a Bisericii este valabilă în egală măsură şi pentru biserica mică, se aplică şi reciproca. De aceea, responsabilitatea şi grija pe care statul, toate celelalte instituţii şi fiecare dintre noi în parte trebuie să le manifestăm faţă de ea constituie o necesitate ce se impune de urgenţă în zilele noastre.

Învăţătura Bisericii Ortodoxe defineşte familia, care ia fiinţă prin Sfânta Taină a Nunţii sau a Căsătoriei, drept biserica cea mică, sau biserica domestică. La baza uniunii naturale a bărbatului cu femeia stă Taina Iubirii, aşa cum mai este numită plastic Căsătoria, iar scopul urmărit este acela al trăirii unei vieţi creştine şi al procreării. Pentru că această uniune se face “în Hristos şi în Biserică”, ea primeşte chipul unirii dintre Iisus Hristos şi Biserică. Prin unirea tainei, cele două părţi devin indisolubile şi convergente. Prin asimilare şi reciprocitate, Regula Bisericii Mari devine regula bisericii de acasă, iar împlinirea ei face vie şi lucrătoare Evanghelia în Biserică şi în lume. Şi tot în virtutea acestei uniri, modul de manifestare în raportul cu lumea al Sfintei Treimi devine modelul de manifestare al familiei creştine, după cum susţinea şi Părintele Profesor Dumitru Stăniloae.

Dacă în urmă cu 63 de ani, la 10 decembrie anul 1948, se statua în Declaraţia fundamentală a drepturilor omului, art. 16, c. 3 că “familia este nucleul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul de a fi protejată de societate şi stat” se observă că politicile actuale sunt contrare acestei declaraţii. Prin metode de exacerbare şi extrapolare a unor principii bine definite prin termeni consacraţi s-a ajuns la inventarea de noi termeni, prinşi într-un limbaj lipsit de consistenţă şi axat doar pe satisfacţia imediată şi egoistă. În foarte multe studii de specialitate se recunoaşte rolul de participant activ al familiei în cristalizarea economiei, valorilor şi comportamentelor moderne. În acelaşi timp, aceste valori sunt scoase din mediul lor firesc – familia, şi puse pe seama unor realizatori externi – sisteme, politici, necesităţi de multe ori inventate şi incapabile să răspundă nevoilor concrete ale familiei. S-a ajuns astfel să se vorbească tot mai mult şi total indefinit despre procesul de modernizare a “instituţiei” familiei. Este drept că, recunoscându-i-se, de-a lungul timpului, statutul de subiect social specific şi esenţial pentru viaţa publică, familia poate fi privită şi ca “instituţie”, dar, comparativ cu ceea ce înţelegem astăzi prin acest termen, este de preferat cel simplu, de biserică mică. Iar aceasta, deoarece atitudinea actuală este una şi aceeaşi cu a tendinţelor manifeste ale sistemelor, politicilor şi necesităţilor imediate în care se întrevăd trei mari tendinţe distructive pentru familie, şi anume: cea privitoare la responsabilităţi, cea a delimitării şi izolării familiei de societate şi cea a alternativelor propuse să înlocuiască familia.

Conştienţi fiind că suntem responsabili mai întâi familiei şi abia apoi societăţii, altfel spus, în raport cu responsabilităţile tradiţionale ale părinţilor întreolaltă şi faţă de copii, ale copiilor faţă de părinţi, care formează coeziunea şi comuniunea în familie şi care sunt reduse uneori, tendenţios, la unul de subordonare dictatorială, tiranică chiar, observăm că se vorbeşte tot mai mult despre responsabilităţile indivizilor, a persoanelor în familie. Familia nu mai este împreună responsabilă pentru membrii săi, iar aceştia nu mai sunt datori întâi familiei în ce priveşte coresponsabilitatea, ci societăţii sau, mai precis, instituţiilor abilitate. Această tendinţă a condus în unele legislaţii de aiurea şi conduce treptat, dacă se va merge pe acest şablon, spre pierderea personalităţii juridice a familiei, diminuându-se rolul său social. Astfel s-au diminuat şi chiar pierdut legăturile intime din familie, legăturile cu cei din acelaşi neam (alternativa românească pentru clan, un cuvânt străin folosit frecvent în studiile de specialitate; de ce oare?!), legăturile cu cei din comunitate. Rolul soţilor se rezumă nu la o viaţă împreună, ci la rezolvarea separată a problemei fiecăruia în privinţa carierei. Carierismul clamat ca o realitate de sine şi perceput ca atare la nivel individual conduce la indiferenţă faţă de problemele familiei. Funcţiile tradiţionale ale familiei: de creştere a copiilor şi de îngrijire a bătrânilor sunt pe cale de dispariţie. Ele sunt împărţite cu alte instituţii sociale, total diferite de familie şi de căldura acesteia. Socializarea se rezumă fie la întâlniri protocolare, fie la unele de descătuşare a unor inhibări personale ca rezultat al însingurării. La modul acesta, familia devine doar un loc de refugiu afectiv-mizantropic ca reacţie la stresul cotidian.

O altă direcţie de diminuare a importanţei şi rolului familiei este cea a delimitării şi izolării ei de societate. În tot mai multe lucrări de sociologie, psihologie, psihopedagogie etc., lucrări ce observă şi notează tendinţele actuale în e(in)voluţia familiei, o consideră pe aceasta drept locul unor simple legături şi interese private. Nimic din ceea ce “produce, provoacă şi generează” familia nu este absolut necesar societăţii în forma sa structural-instituţională. Ea este o desfăşurare de trăiri şi concepte cu valabilitate internă, care nu produc efecte în afara arealului său. Ca un revers al acestei atitudini vedem cum pentru diverşi indivizi, constituiţi într-o uniune de interese, iar nu într-o unitate de comuniune, aşa cum este familia, primul şi ultimul scop este “să ne fie nouă bine”.

Bine ştiind că familia nu este locul unor simple legături şi interese private, vom afirma şi susţine că o a treia direcţie, la fel de păgubitoare, este aceea prin care familia este înţeleasă ca o simplă coabitare, lăsându-se cale liberă concubinajului sau, cum se spune mai nou, uniunilor consensuale (contract care se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor). Drept urmare, se lasă a se înţelege că familia, redusă la cuplu, este o alegere oarecare, bazată pe aşa-zisa “potrivire”: gusturi comune, opţiuni, aranjamente în funcţie de interese private, fără angajamente sau responsabilitate publică. În sprijinul unei asemenea stări de lucruri sunt aduse motivaţii precum: lipsa veniturilor, a unei locuinţe, a unei persoane protectoare sau chiar a atracţiei fizice. În felul acesta, problema “spinoasă” a divorţului dispare cu totul. Din cele de mai sus, se observă că locul familiei creştine (tradiţională la noi) – comuniune de iubire – este luat de individualismul egocentric. Structura şi funcţiile familiei în raport cu importanţa sa socială sunt diminuate, total schimbate sau chiar pervertite. Toate aceste modificări s-au produs şi se produc cu aportul major a ceea ce numim informaţie. Pentru că a pierdut exerciţiul dialogului, accident care a avut loc încă din momentul căderii lui Adam, omul modern a devenit în egală măsură omul receptor şi omul monologic. Îşi impropriază extrem de uşor atitudini induse, iar finalitatea eşuată nu este niciodată împărtăşită. Adevărul este că nu poţi împărtăşi (oferi şi dărui) ceea ce nu ai. Ca orice fals, este doar împrăştiată, răspândită. Cu alte cuvinte, Biserica Ortodoxă nu şi-a schimbat şi nu îşi va schimba vreodată viziunea asupra familiei, ce are drept temei iubirea Sfintei Treimi şi icoană văzută Familia Sfântă, în care Fiul lui Dumnezeu a crescut “cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni” (Luca, 2, 52). Fiindcă, după cum am spus şi la începutul acestui material, rolul ei este acela de a susţine şi afirma valorile familiei şi a întări poziţia acesteia în societate. Familia este parte a întregului, trup din trupul Bisericii. Dacă Regula Mare a Bisericii este valabilă în egală măsură şi pentru biserica mică, se aplică şi reciproca.

Despre Căsătorie între canonic şi juridic – pe scurt, despre Noul Cod Civil și instituția familiei

Dacă la anul 1831 societatea românească din cele două principate de dincolo de Carpați a primit prima organizare de tip constituțional prin Regulamentele Organice ale generalului Pavel D. Kisseleff, anul 1864 a constituit prima reforma profundă a acesteia. Păstrător al tradițiilor juridice din vechime, dar și deschizător de drumuri pe modelul napoleonian, Codul Civil, numit pe bună dreptate al lui Alexandru Ioan Cuza, a reprezentat suflul de modernitate necesar progresului societății românești care, din păcate, se baza pe unele instituții sociale șubrede. Timp de aproape 150 de ani, Codul Civil a fost cel mai statornic act juridic al poporului roman. Completat în varii rânduri numai prin acte normative adiacente și, aproape niciodată în chiar textul său, legiuitorul, alături de juriștii reprezentativi ai națiunii au considerat că este momentul unei înnoiri. Mai puţin importante sunt sursa de inspirație a comisiei redactoare sau oportunitatea și chiar compatibilitatea unor noi instituții civile cu sistemul de drept românesc, de factură romano-germană. Importante sunt, din punctual nostru de vedere, acele schimbări care pot afecta viața social și liturgică a oamenilor. Tocmai de aceea, subiectul pe care vrem să îl tratăm este cel al căsătoriei în lumina noii reglementări civile, instituție fundamentală și, în același timp, controversată din perspectiva noii reglementări.

Noul Cod Civil  aduce o pleiadă de noutăți. Prima ar fi reglementarea juridică a logodnei, cauzată, dacă ştim să descoperim adevărata intenție a legiuitorului, de situațiile tot mai multe de concubinaj existente în societatea contemporană. Apoi, ridicarea pragului vârstei de la care poate fi încheiată căsătoria și in cazul femeilor este important, deoarece se asigură astfel, deplina conștientizare a importanței acestui eveniment și se elimină orice discrepanțe care, cel mult, ar fi dat locul unor discuții inadecvate în raport de gradul de pregătire mentală și psihică pentru viața de familie. Sunt accentuate de către legiuitorul primar și cerințe ce țin de eugenia socială, cum sunt necesitatea imperativă a comunicării stării de sănătate anterior încheierii căsătoriei civile, lipsa unei astfel de comunicări fiind un impediment relativ la încheierea acestui act juridic, precum și existența unui certificat medical în cazul survenirii necesitării încuviințării căsătoriei între rude colaterale de gradul patru (i.e. veri primari). Tot realitățile sociale sau, mai precis, prevalența materialului asupra spiritualului sau a celor ale duhului, au determinat legiuitorul să reglementeze diferite regimuri matrimoniale care să asigure, acolo unde există ”nevoia”, posibilitatea eliminării confuziunii de patrimoniu întâlnită în Codul Familiei recent abrogat. Desigur, răspunsul teologic la adresa unei astfel de consacrări legale poate fi și trebuie să fie unul extins și elaborat, deoarece trebuie analizată cu atenție cauza unei astfel de realități sociale, precum și mijloacele de înțelegere duhovnicească pe care Biserica le pune la îndemâna credincioșilor.

În fine, amintim și faptul că desfacerea instituției căsătoriei nu mai întâmpină aceleași dificultăți care erau consacrate de Codul Familiei și care nu erau îndreptate înspre împiedicarea efectivă a constatării judiciare a disoluției unei relații sociale de conviețuire, ci la prezervarea acesteia din urmă, prin acordarea de termene de gândire etc. Desigur, acest din urmă aspect va trebui analizat și din perspectiva prevederilor noului Cod de Procedură Civilă, a cărui intrare în vigoare este prognozată pentru jumătatea acestui an. În cele ce urmează, vom sublinia din punct de vedere juridic și canonic câteva aspecte ale noilor reglementări ale Codului Civil privind instituția căsătoriei.

Despre logodnă și căsătorie – câteva aspecte juridice

În ceea ce priveşte logodna, avem prin urmare, legiferat în legislația de stat ceea ce exista sub formă practicată de multă vreme la poporul român ca urmare a liberalizării și modernizării viețuirii individuale a persoanelor. Astfel, Capitolul I intitulat „Logodna” din Titlul II al Noului Cod Civil este consacrat exclusiv acestei instituții nou-create. El se referă pe rând  la definiția noii instituții, la încheierea și ruperea logodnei, la restituirea darurilor în urma desfacerii logodnei, la răspunderea pentru ruperea logodnei, precum şi la termenul de prescripție în care partea așa-numită ”corectă” poate să aibă pretenții materiale în ceea ce privește restituirea darurilor făcute în timpul logodnei, dar în vederea căsătoriei.
Așadar, în conformitate cu art. 266 alin.(1) din noul Cod Civil (denumit în continuare Noul Cod Civil), logodna este promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria. Dispozițiile privind condițiile de fond pentru încheierea căsătoriei sunt aplicabile în mod corespunzător și logodnei, cu excepția avizului medical și a autorizării instanței de tutelă (Art. 266, al.2 din Noul Cod Civil). Acestea sunt, în fapt, următoarele: diferența de sex și consimțământul părților (Art. 271 Noul Cod Civil) și, respectiv, vârsta minimă matrimonială (augmentată legal la 18 ani. Căsătoria se poate încheia chiar și cu începere de la vârsta de 16 ani pentru motive temeinice și în baza unui aviz medical, obligatoriu și extrem de important, la care trebuie să se adauge și încuviințarea părinților, a autorității tutelare, a instanței de tutelă sau a persoanei care exercită tutela, după caz (art.272, alin.(1) și (2) din Noul Cod Civil).

În ceea ce privește forma logodnei, este demn de menționat că încheierea logodnei nu este supusă nici unei formalități sacramentale prescrise de lege și poate fi dovedită, potrivit legii, cu orice mijloc de probă (Art. 266, al.3 din Noul Cod Civil). Astfel, legiuitorul Noului Cod Civil a înțeles să limiteze importanța socială și juridică a logodnei, aceasta fiind limitată la statutul de fapt juridic. Tocmai de aceea o astfel de stare de fapt prin orice mijloc de probă aflat la îndemâna persoanei interesate să exercite o astfel de probațiune. Tot din perspectiva importanței juridice reduse a logodnei în contextul social și legal trasat de Noul Cod Civil, încheierea căsătoriei nu este condiționată de încheierea logodnei (Art. 266, alin. (4) din Noul Cod Civil).

Din punct de vedere social, Noul Cod Civil condiționează validitatea logodnei de diferența de sex a logodnicilor, făcându-se astfel recurs la perceptele biblice și la cele social-morale derivate din cele dintâi. Astfel, logodna se poate încheia doar între bărbat și femeie (Art. 266 alin. (5) din Noul Cod Civil), legiuitorul anticipând astfel principiul diferenței de sex la contractarea căsătoriei. Tot din perspectiva perceptelor social-morale consacrate legislativ de Noul Cod Civil trebuie să amintim și următoarele interdicții: bigamia (art. 273 din Noul Cod Civil); căsătoria între rudele de sânge în linie dreaptă, precum și între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv. Asemenea și persoanelor devenite rude prin adopție (art. 274 alin.(1)-(3) din Noul Cod Civil); căsătoria între tutore și persoana minoră aflată sub tutela sa (art. 275 din Noul Cod Civil) ; căsătoria alienatului mintal și debilului mintal (art. 276 din Noul Cod Civil); căsătoria dintre persoane de același sex (art. 277 din Noul Cod Civil). De asemenea, logodnicul care rupe logodna nu poate fi constrâns să încheie căsătoria (Art. 267 alin (1) din Noul Cod Civil). Clauza penală stipulată pentru ruperea logodnei este considerată nescrisă (Art. 267 alin. (2) din Noul Cod Civil). Ruperea logodnei nu este supusă nici    unei formalități și poate fi dovedită cu orice mijloc de probă (Art. 267 alin.(3) din Noul Cod Civil).

Una dintre probleme stringente ale logodnei este aceea a ruperii acesteia și a împărțirii bunurilor primite de către logodnici. Trebuie să menționăm că în cazul ruperii logodnei, potrivit legii, sunt supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepția darurilor obișnuite (Art. 268 alin. (1) din Noul Cod Civil). Darurile se restituie în natură sau, dacă aceasta nu mai este cu putință, în măsura îmbogățirii (Art. 268 alin. (2) din Noul Cod Civil). Obligația de restituire nu există dacă logodna a încetat prin moartea unuia dintre logodnici (Art. 268 alin. (3) din Noul Cod Civil).

Nu se face precizarea care este diferența între „darurile primite în considerarea logodnei” și „darurile obișnuite”. Considerăm că cele amintite în prima categorie sunt cele pe care le oferă alte persoane decât subiecții logodnei, cum ar fi, de exemplu părinții sau tutorii, precum și rudele apropiate sau alți apropiați; iar cele din a doua categorie se referă la darurile oferite reciproc de cei care se logodesc, cum ar fi de exemplu inelul (sau inelele) care marchează legământul lor. Practica judiciară va stabili în timp însă deosebirea dintre ele. Este important de subliniat că restituirea darurilor făcute în considerarea încheierii căsătoriei este justificată atât social, cât și moral. Din moment ce intenția darului manual sau a donației de acest fel este gratificarea logodnicului/logodnicilor care urmează să își întemeieze o familie prin încheierea eventuală a căsătoriei, iar o astfel de finalitate se pierde, și intenția cu care s-a făcut o astfel de liberalitate devine caducă, restituirea fiind normală.

Chiar dacă logodna nu beneficiază de o importanță juridică deosebită conform economiei textului de lege, Noul Cod Civil nu omite să legifereze anumite aspecte morale, cu caracter reparatoriu în caz de rupere a logodnei. Astfel, partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivite cu împrejurările, precum și pentru orice alte prejudicii cauzate (Art. 269 alin. (1) din Noul Cod Civil). Rezultă, deci, că aceste cheltuieli trebuie să urmeze anumite considerente morale, să fie compatibile cu împrejurările faptice, i.e. starea socială și/sau materială a logodnicilor. Sub un alt aspect, partea care, în mod culpabil, l-a determinat pe celălalt să rupă logodna poate fi obligată la despăgubiri (Art. 269 alin. (2) din Noul Cod Civil). Dreptul la acțiune întemeiat pe dispozițiile art. 268 și 269 se prescrie într-un an de la ruperea logodnei. (Art. 270 din Noul Cod Civil).

Dacă în ceea ce privește reglementare condițiilor de fond și formă ale procedurii încheierii căsătoriei nu ridică probleme din punct de vedere juridic sau canonic, prevalența reglementării etatice fiind nedisputată, mai trebuie să ne referim, pe scurt, la desfacerea căsătoriei. În această materie, Noul Cod Civil inovează și prevede formalități limitate în ipoteza solicitării desfacerii căsătoriei în lipsa copiilor minori. Astfel, Noul Cod Civil prevede, din rațiuni de celeritate a circuitului actelor juridice, faptul că, acolo unde nu au rezultat minori din căsătorie, aceasta din urmă poate fi desfăcută prin formalități reduse, fie în fața unui notar public, fie în fața ofițerului de stare civilă competent din punct de vedere teritorial și material.

Aspecte canonice ale logodnei și căsătoriei în lumina noilor realități sociale instituite prin Noul Cod Civil

Din cele expuse până acum, în ceea ce privește logodna, se poate observa că există astăzi două instituții diferite ale logodnei, chiar dacă antecedentele lor se găsesc cuprinse în uz pe teritoriul țării noastre: cea laică, exprimată prin Noul Cod Civil și cea bisericească reglementată prin toate prevederile canonice. Ceea ce le este comun este legislația bizantină aplicată încă din vechime pe teritoriul țării noastre și regăsită în vechile pravile. S-ar putea crede că odată ce logodna civilă este reglementată de noul Cod Civil, alături de aceasta trebuie să se oficieze și logodna bisericească, ca o completare, ca o îmbinare sau ca o desăvârșire a celei civile. Trebuie să precizăm că logodna civilă – așa cum o întâlnim reglementată în cuprinsul prevederilor art. 266-270 din Noul Cod Civil nu este obligatorie pentru încheierea căsătoriei, în timp ce logodna bisericească este condiție esențială în primirea Tainei Cununiei. Mai mult decât atât, Taina Cununiei nu se poate oficia celor căsătoriți decât după ce aceștia fac dovada căsătoriei lor civile, prin documentele instituite de Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă. Aceasta se face pe baza certificatului de căsătorie emis de autoritățile de stat competente a o încheia, i.e. primăria, conform reglementării Noului Cod Civil.

Prin urmare, Biserica nu este obligată să săvârșească slujba logodnei separat de Taina Cununiei. Mai mult decât atât, Constituția României prin art.29 alin. (3)) precizează la nivel principial, dar, în același timp, imperativ, că toate „cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit propriilor statute, în condițiile legii”, fiind autonome față de stat (art.29 alin. (5)). Conform aceleiași Legi Fundamentale, legea civilă stabilește „condițiile de încheiere, de desfacere și de nulitate a căsătoriei. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după încheierea căsătoriei civile” (art.48 alin. (2) din Constituție; art.259 alin. (3) din Noul Cod Civil), ţinând seama însă și de prevederile regulamentelor interne bisericești în această chestiune. Biserica nu poate oficia ierurgia logodnei și din motiv că unul dintre cei care au încheiat logodna civilă ar putea aparține altei confesiuni creștine sau altei religii, dorind să încheie o căsătorie mixtă, iar, după învățătura Bisericii Ortodoxe, Sfintele Taine și unele ierurgii se administrează doar ortodocșilor. Regulamentul de procedură al instanțelor disciplinare și de judecată ale B.O.R.  , prin art. 47,  impune clericilor „să nu oficieze Taina Cununiei decât între ortodocși asistați de nuni ortodocși. Cei de alt cult sunt obligați, înaintea căsătoriei, să îndeplinească formalitățile de trecere la ortodoxie. Preoții care se vor abate de la aceste norme se vor pedepsi cu canonisire la sfânta mănăstire, până la transferare, afară de cazul când a avut dezlegarea chiriarhului”. Este de altfel și recomandarea cuprinsă în Hotărârea Sfântului Sinod nr. 4334/1987 și actualizată prin Hotărârea nr. 8400/1995  care prevede prin art.19 al capitolului al VI-lea că în cazul căsătoriilor mixte se vor aplica dispozițiile amintite anterior. Este încă un motiv în plus pentru ca logodna unui astfel de cuplu să nu fie oficiată. În același context stă și recenta Hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nr. 9027/25 octombrie 2011  care a aprobat:
1) ca pe viitor să nu mai fie permisă în nici o situație săvârșirea logodnei religioase separat de Sfânta Taină a Cununiei; și
2) la nivelul unităților bisericești din Patriarhia Română, să se precizeze clerului și credincioșilor că încheierea logodnei civile nu obligă Biserica să oficieze această ierurgie separat de Sfânta Taină a Cununiei, pe care o pot primi doar credincioșii creștini ortodocși care fac dovada încheierii căsătoriei civile;
3) aceste aspecte vor fi incluse în și în programele catehetice și de pastorație a celor ce doresc să primească Sfânta Taină a Cununiei.

Concluzii finale şi încheierea

Din ultima parte a aliniatului 2) a Hotărârii Sf. Sinod nr.9027/2011, se poate concluziona că în Biserica Ortodoxă Taina Cununiei este un drept exclusiv al credincioșilor de confesiune ortodoxă. Conform acestei hotărâri, în cazul unei căsătorii mixte, ierarhul locului nu mai poate acorda dispensă pentru oficierea Tainei respective, cum îi oferea acest drept art.47) din Regulamentul de procedură, mirii de alte religii sau confesiuni fiind obligați să facă formalitățile de trecere la ortodoxie. Cum această hotărâre sinodală este ulterioară Regulamentului procedural amintit, intrat în vigoare în anul 1950, precum și Hotărârii Sf. Sinod nr.4334 emisă în 1987 și actualizată în anul 1995 prin Hotărârea nr.8400 , prevederile Hotărârii Sf. Sinod nr.9027/2011 abrogă tacit toate dispoziţiile contrare ei emise până la data de 25 octombrie 2011. Și întrucât este vorba de o hotărâre sinodală, orice ierarh trebuie să o respecte întocmai pentru ca aplicabilitatea ei să fie unitară în întreaga Patriarhie Română.

O altă metodă pastorală este aceea a implicării fiecărei familii în viaţa comunităţii, parohiei. Mediile familiale diferă într-o comunitate tocmai prin unicitatea lor. Astfel se manifestă în mod vizibil, unic şi plenar Taina Căsătoriei, care începe cu binecuvântarea din Biserică şi se desăvârşeşte în Împărăţia lui Dumnezeu. A găsi rostul fiecărei familii într-o comunitate înseamnă împlinirea sufletească a fiecăreia în parte, afirmarea şi conştientizarea rolului social pe care îl au şi împlinirea lor eshatologică. Responsabilitatea cea mai mare a preotului în problema familiei stă în a explica fiecărui cuplu de tineri în parte importanţa Tainei Nunţii sau a Căsătoriei. Atenţia lui trebuie să fie îndreptată în special asupra a ceea ce se prezintă în mod eronat, deformat şi fals despre familie prin diferitele canale media. Faptul că aceasta nu este o simplă înţelegere, care poate fi încălcată oricând ori abordată oricum. Că se face pentru veşnicie, şi nu pentru o perioadă anume, un timp dat sau o vreme oarecare. Se face pentru împreună-mântuirea celor doi şi a celor ce iau fiinţă prin ei, şi nu pentru alte scopuri (I Cor. 7, 14). Că relaţia de concubinaj înainte de căsătorie lasă răni adânci şi greu de vindecat nu doar în viaţa celor doi, ci şi în cea a urmaşilor lor. Că Logodna nu substituie şi, deci, nu ţine locul Cununiei. Că preotul nu poate “dezlega” ceea ce este nefiresc şi în afara Tainei. Ca atare, rolul preotului şi al comunităţii credincioşilor este acela de a susţine şi întări familia, de a-i da importanţa cuvenită, subliniind faptul că ea este centrul spre care se îndreaptă şi prin care se propovăduieşte în lume Evanghelia Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi în care sălăşluieşte de-a pururi Sfânta Treime: “Că unde sunt doi sau trei uniţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Mat. 18, 20).

Drd. Stelian Gomboş

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP 5 locuri in care se distreaza pe cinste orice prahovean!

Fiecare om vrea sa traiasca frumos, sa se bucure cat mai mult de viata in prezenta prieten…