LITERE SPRE MÂNTUIRE
Doamne, m-ai poleit cu flori în pomi
Și pasul mi l-ai făcut treaptă.
Râurile veșniciei seamănă iertări
Alungând ciuma fricii de inimă.
Cum, Doamne, să căutăm prin veacuri
Arma contra zâmbetului Tău?
Mă inundă o amintire cu tăcerea de azi
Pentru a-mi desprinde fluturii rostului.
Nasc raze prin zidul spre Tine
Și surp cetăți înarmate cu plăceri.
Ține-mă, Doamne, soră cu frații
Să-mi citesc mântuirea din chemarea lor.
A DOR
Ești zâmbetul meu când moartea mi-ar smulge
Și rugă, și trepte, și hore.
Ești lacrima mea când viața m-ar prinde
Și iad, și pedeapsă, și doine.
Ești pacea din luptă și lupta din pace
Când bate pendulul a tine.
Sunt ceea ce nu poate fi decât clipa
Iertată din ieri, azi și mâine.
FRICA CEA FĂRĂ DE FRICI
Prind sunetele iubirii tale
Prin hățișul creării mele…
Tac să cred că le auzeai
Până a mă fi strâns lut în mâini.
Dumnezeu ți-a tricotat o armură
Din luminile însetării de a fi.
Tăișul cugetului tău
Ne trece prin strâmtorile mândriei.
Vânturile se iau la întrecere
Cu gonirea așteptărilor.
Icoane slobozind suflete
Ni se roagă de trezire.
Ramele din lemn
Spulberă patima din priviri.
Desprind cuvinte
Cu frica de a nu semăna fricile…
SIN(YIN-YANG)ERGIA TĂCERILOR
Ca să vezi! … poți pleca…, numai fii!
Fugi, căci dizolvat ești și mai tu!
Nu mă privi decât atunci când nu știu,
Doar în Cer, ne vorbim ca prin casă…
Te las să-mi afli necunoașterea
Până te sugrum cu înghețarea
Orgoliosului Noi, sălbatic și obosit.
Laurii liniștii mi-i atribuie luptele tale.
Alungă-mă de oriunde mi-ai visa zâmbetul
Prin caleidoscopul vieților iubitoare de sens.
Dorul a trecut demult pe raftul jucăriilor,
Făcând loc stihiilor din năvodul iertării.
Ești coșmarul fricii de a nu te fi știut
Preț de un geamăt-trezire spre orice sărut,
Nepercepându-i viteza întru erupția prin clipe
Fie de culori, fie de forța imaculatei credințe…
Te pierdeam freamăt al întregului,
Mă apropiai ca o chintesență a smereniei,
Ne tăceam reciproc fredonând din memorie
Zestrea țesută în războiul schimbului inimilor din piept.
RĂNINDU-TE
Ești sărbătoarea mea de a te căuta
Ești infernul meu de a mi te revela,
Ești păcatul meu de a te ierta,
Ești existența mea de a mă ucide.
Ești spre a nu-mi fi decât în alte vieți,
Nu ești întru a-mi fi cu adevărat,
Te creez din ceea ce vei fi,
Te rănesc prin eternitatea noastră…
ALCOOL CINTRA SENS
S-a răzvrătit pulsul sufocat de inerție,
A căzut și pielea prin care șerpuiau iluziile,
Iarba mă ceartă prin foșnetu-i a toamnă,
Scorțișoara din ceai fiind singurul îndulcitor.
Îngeri îmi vin străinii chemați a ne ruga împreună,
Ciuma se plânge uitată ca ultima zdreanță de rătăcire,
Marcând hotarul dintre privirea nenăscută și fiorul de a fi.
Știu oare norii să te ascundă în lacrimi de secetă?
Luna e la a nu știu câta eclipsă deportând seva
străbunelor armonii,
Îmi întrebi frica duioasă de ce ți-ar înghimpa curajul,
Iar vacarmul străzii împinge negocierile spre pauză,
Dând sens furnicarului înecat în alcool de mancurtizare.
ALPINISM ÎN SINE…
Doamne… te-am tot căutat prin intangibil,
ca să te citesc în mine, mai unită cu cea de azi…
Doamne… și cât de îndepărtată îmi eram
celei de ieri sau de niciodată…
Doamne… m-am rătăcit prin gândul că te mai caut,
mai singură decât mine, copila, cândva înlănțuită de cei care nu te căutau…
Doamne, oare mai am de spart piatra așteptării
cu lacrima împlinirii prin a te striga?
REGENERÂND INFINITUL
Se descâlcește plasa libertății
În marea purificată
Secundele sunt imune la necunoaștere
Firul întrebării conturând firea răspunsurilor
Aud cum mă auzi
Escaladez viața prin așteptarea ta
Semnul crucii înseamnă Voia Domnului
În a face dreptatea fie și de dragul nedreptății
Mâine vom tăcea revederea de azi
Valurile regenerează prin scoici, infinitul.
„RIDICOL” DE… LIBERĂ
m-am pustiit de tine
umplându-mă cu mine
lacrima de a nu-mi fi
s-a copt în lacrimile de a-ți fi
se rostogolesc pietre-ani
peste mormântul iluziei
că ne-am fi privit în doi
dincolo de cheia răsucită în instinct
beau ziua de mâine
din cupa zilei de ieri
spre a-mi minți eternitatea
că aș fi ridicol de inexistentă
te-ai rugat de libertate
până la odihna autenticului strigăt
iar zăbrelele renunțării
îți viscolesc trupul ca pe cuvinte
IUBIRE… AMNISTIATĂ
Te-ascundeam prin munți de lupte,
Mă cream singurătate,
Clipă-n două inimi rupte,
Din trăire alungate…
Te revăd prin giulgi de șoapte,
Mă auzi din zidul anei
Suntem lacrimile coapte
Întru împlinirea tainei…
De mai ai un suflet-casă
Amintește-ți nemurirea
Din privirea mea sfioasă,
Când întemnițam …iubirea.
PÂNĂ MĂ MÂNTUIEȘTI, DOAMNE…
(inspirată de interpretarea la pian, de către fina mea de botez,
Tanya Istrati, a unor melodii înălțătoare)
Un ,,tu” mă plouă cu moarte,
Alt ,,tu” mă scurge de frici,
Câțiva ,,tu” îngheață de focul meu,
Iar singura ,,eu” sunt noi.
Cine ești tu cu alt tu și câțiva tu,
Dacă nu eu fiind noi?
Un ,,tu” a tăcut spre a se fi iertat,
Alt ,,tu” mă iartă pentru că deveni ,,eu”,
Câțiva ,,tu” exersează a fi ei,
Ca eterna „eu” să se boboteze.
Cum respirăm fie tu fie noi,
Până eu ajung să Îmi îmbrățișez Dumnezeul?
———————————-
Diana CIUGUREANU
Chișinău, Basarabia
1 octombrie 2018
