PREDICATORUL 

M-am dus să-l ascult

în fiecare duminică m-am dus

era o iarnă grea și biserica

Era mai caldă decât camera

            mea de la subsol.

După predică beam vin cald

            și câteodată îmi era rușine

Căci beam până se încălzea inima.

Dar nu de asta m-am dus

Era bătrân predicatorul

Unii spuneau: fără vlagă

Eu însă nu-i ascultam

El îmi vorbea mie direct

Și despre ceva ce nu înțelegeam

            despre suflet.

Era o iarnă grea

Ca un păcat neiertat.

THE PREACHER

Every Sunday I was going

to hear him
on hard winter with  church
warmer than
my basement room.
After sermon I took  hot wine
getting ashamed sometime
when heart itself grew hot.
That’s not why I went there
Some were saying

Of old preacher: flabby
I did not listen to them
He spoke directly to me
About something I didn’t understand
on spirit.
It was hard winter
unforgivable sin.

M-AM DUS LA PROCES CU MARI SPERANȚE

M-am dus la proces cu mari speranțe.

Judecătorii îmi fuseseră

frați de arme.

Ne-am salvat reciproc viața,

sau mai bine zis:

eu le-am salvat de multe ori viața

fiind cel mai bun ostaș.

Și de câte ori nu mi-au

mulțumit atunci în noroi,

în tranșee!

Acum, după aproape două ore

în care se pare că nici nu m-au recunoscut,

Frații mei de arme

m-au pus în lanțuri.

Temporar, doar temporar…

Mâine dimineață voi fi executat.

I WENT TO TRIAL WITH GREAT HOPES

I went to trial with great hopes.
The judges had been
my brothers in arms.
We saved each other’s life,
or better said:
I’ve saved often their life
being the best soldier.
And so many times they did
thank me in the mud
of trenches!
Now, after nearly two hours
it seems that they not even recognized me,
My brothers in arms
put me in chains.
Temporarily, only temporarily …
I will be executed tomorrow morning.

CÂND SE REÎNTORC ARMATELE

Când se reîntorc armatele

o parte dintre soldați

vorbesc o altă limbă,

o limbă străină.

Se pare că

doar copiii mai înțeleg

privindu-i respectuos

și ascultându-i

cu gura căscată.

WHEN ARMIES RETURN

When armies return
some soldiers
speak another language,
a foreign language.
It seems that
only children still understand
watching them respectfully
and listening to them
with open mouth

CÂND MOARTEA ÎȚI VA BATE LA UȘĂ

Când Moartea îți va bate la ușă

vei simți un gol mare în stomac

și tremurând tot, cu genunchii moi

te vei duce să-i deschizi

te gândești că a venit prea devreme,

pe neașteptate, și ai vrea să te împiedici de covor

ai vrea să tragi de timp cât mai mult

ai vrea să nu ajungi la ușă

dar în același timp ceva te forțează să te grăbești

ca să treacă cât mai repede

momentul acesta care

n-ar fi trebuit să existe

și așa prins între ușa de la intrare

și Moarte te bate gândul că

acest moment se va repeta la nesfârșit!

WHEN DEATH WILL KNOCK TO YOUR DOOR

When Death will knock to your door
you’ll feel a big empty stomach
and shaking all over, with  soft knees
you’ll go opening to her

thinking that she came too early,
unexpectedly,  you wanting to stumble on carpet
wanting to time it out

wanting not  getting to door
yet something forces you to rush
to move as quickly
this time that
would haven’t existed
and caught so between the front door

and  Death and you think that
this moment will repeat itself  endlessly!

DISPĂRUT ÎN TIMP

Din somnul uterin

precoce în lumină aruncat

mâini reci mă pipăie

și larma mă silește

să strig, să strig.

Un univers fereastra joasă și-a deschis

mă cațăr pe țărmul nou

și anevoie mă trezesc.

Și vară peste iarnă trece

cum risipite clipele adorm

în pleoape de bătrâni…

Alunec repede în timp cu gheare încă mai încerc

să zgârii urme în cristal

Zadarnic gând

sunt încă mic, știu bine pe aripă de vânt

aștept să cresc…

Încet, încet m-am ridicat deasupra coamelor de

munți să văd în depărtare

icoane

ridicate de străbuni pe umeri firavi de fecioară.

Uitate sunt acum și părăsite în povară

acolo unde ocrotiți de beznă tiranii timpului

mi-au pregătit sfârșitul…

Cu sulițe de foc am fost străpuns în gleznă

și am murit în universul lor.

Lumina roșie de sânge

își umole cugetul și firea

rămasă singură privirea

întoarsă înlăuntru plânge!

Am dispărut în timp,

am dispărut în ruga interioară

cuvinte noi deschas-au alte porți

cuvinte-abia șoptite

m-au ridicat din beznă.

Știam că vii din neputință

cuget deșteptat și frate în credință.

Alături, greutate bună,

pământul ne ridică

în soare de când lumea răstignit

în evantai albastru.

Cu pas nesigur, stânjenit,

caut sprijin pentru-amândoi

și-aud

sunt tot aceleași vechi cuvinte noi

acum punte străvezie de cristal.

Și timp tot trece îngropat în timp

Sunt moș cu unghia răsfir

petale de migdal.

DISAPPEARED IN TIME

 

Precouciously  throwned  into  light
out of uterine sleep
cold hands touche me
and clamor compels me
to cry, to cry.
A universe opened low window
I climb on the new shore
and hardly get up.

 

And summer over winter passes
as scattered moments get asleep
in the eylids of old people…

 

Quikly slipping in time I still try by claws
to scratch traces on crystal
Vain thought
I am still small, knowingly expecting to grow

on wind wing …


Slowly I rose above the ridges
of mountains to see at a distance
icons
carried by ancestors on frail maiden shoulders.
Forgotten are they now and left in burden
where the tyrans of time protected by dark
prepared my end …

My ankle was penetrated by fire spears
and  I died in their universe.
Blood red light
fills its mind
left alone eye
turned inward cry!


I disappeared in time,
I disappeared in inner pray
new words open other gates
barely whispered words
rose  me from the darkness.
I knew you came from helplessness
brother in faith awaken conscience.
Together, good weight,
earth raises us
crucified in sun since the world
in  blue fan.

With uncertain step, embarrassed,
I search support for-both
and hear
they are all the same old new words
now transparent crystal bridge.

And time ever passes burried in time
I’m old man with fingernail scatter
almond petals.

ȚARA LUI SORON

A trecut războiul, dar cerul este încă o gură

fierbinte, dragon ce macină câmpuri de luptă

deznădejdi, suflete, speranțe.

Pe strada noastră lumea nu mai este aceeași:

doar un bătrânel culcat pe o carte deschisă, o

funcționară părăsită și doi-trei tineri care-și

privesc mâinile cu degetele albe, răsfirate.

Pantalonii, cămașa, pașii îmi sunt așezați frumos,

lângă cârciumă, îmi sunt mici acum și de aceea

i-am și promis cuiva venit de departe. Dar nu fi

trist, mi-au fost și mie doar împrumutați.

A trecut războiul, dar zilnic mă gândesc ce s-ar fi

întâmplat dacă nu m-aș fi reîntors și nu ți-aș fi

povestit despre țara lui Soron și desprea evadarea

din foc.

LAND OF SORON

War past, but sky is still a hot

mouth, dragon grinding battlefields
despairs, O my soul, hopes.
On our street people are no longer the same:
just an old man lying on an open book, a
deserted clerk, two-three youths who
watch their hands, white, scattered fingers.
My pants, shirt, steps are nicely seated,
besides tavern, they are small now to me and thatfore
I already promised them to someone came from far. But don’t be

sad, they were also to me just borrowed.

The war past, but every day I think of what would have
happened it if I wouldn’t returned to tell you
about country of Soron and about escape
from  fire.

ANUL TRECUT

Ar fi trebuit să fim deja plecați

Și în locul nostru să fi fost

Plantați pomi fructiferi

Sau altceva folositor.

În orice caz, asta s-a discutat,

Așa s-a promis!

Nu știu de ce, și nimeni

De fapt nu știe,

De unde și când au dispărut câini?

Trebuie să fi fost vreo neînțelegere.

Și acum bătrânilor le este frică

Și nu mai pot să plece.

Stau ascunși după perdelele

Căzute din cer

Anul trecut.

LAST YEAR


We should have already be left
And instead of us be
Planted fruit trees
Or something else useful.
In any case, this was discussed,
So promised!
I don’t know why, and no one
In fact doesn’t know,
From where and when dogs disappeared?
It must have been some misunderstanding.
And now the elders are afraid
And cannot leave any more.
They stay hidden behind curtains
Fallen from heaven
Last year.

PRIN VECHI CATEDRALE CATHARE

Mă întreb dacă ați știut

că în catedrale vechi cathare

sfinții, tulburați de pași străini,

de mirosul de om,

se sinucid?

Doar într-un singur loc

mai sunt supraviețuitori.

De aceea nu e de mirare

că la pagina patruzeci și șapte

și numai acolo

dintr-o ruină se aude un cântec

de durere, dar și de iertare.

Aceasta este pagina în care

noi ar fi trebuit

să fim arși pe rug.

BY OLDEST CATHARE CATHEDRALS


I wonder if you knew
that in old Cathare  cathedrals
The saints, troubled by  foreign steps,

by smell of man,
commit suicide?
In a single place
There are still survivors.

Therefore no wonder
that on page forty-seven
and only there
from a ruin is heard  a song
of pain but also forgiveness.
This is the page where
we should have
to be burned on the stake.

TUTUNGERIA

Într-un târziu mi-am dat seama

Că tutungeria din colț

De unde îmi cumpăr ziarele

– otrava mea zilnică –

a fost

clădită peste un mormânt.

Fiecare ziar are texte funebre

și mesaje de comunicare

între morți, cum ar fi:

– La câți metri ai putrezit?

– Acum nu mai simt umezeala!

                        sau

– Nici măcar aici nu pot scăpa de voi?

Până și țigările sunt altfel aici,

parcă inhalez suflete putrezite.

Și totuși e bine așa.

Mă gândesc cu groază

dacă vor dărâma tutungeria

și în locul ei

vor construi o creșă… !

TOBACCONIST’S

Much later I realized
That corner tobacconist’s
From where I buy newspapers
– my daily poison –
was
built over a grave.
Every newspaper has funeral texts
and communication messages
among the dead, such as:
– At how many meters you rotten?
– Now I do not feel any moisture!
or
– Even here I can not escape from you?
Cigarettes are different here,
Like I inhale rotting souls.
And yet it’s  better so.
I think with horror
if they’ll tear down tobacconist’s shop
and in its place
will build a nursery …!

NEBĂGAT ÎN SEAMĂ CU BRAȚELE SCHILODITE

Nebăgat în seamă

cu brațele schilodite,

artrotice

s-a prăpădit

            cel care

o viață întreagă

nu a sculptat

altceva, decât

răstignirea lui Cristos.

La înmormântare

            nu a venit nimeni.

Numai Dumnezeu.

UNOBSERVED WITH CRIPPLED ARMS

Unobserved
with crippled arms,
artrotic
perished
the one
a lifetime
didn’t carved
else, than
Christ’s crucifixion.
at the funeral
nobody came.
But God.

NAUFRAGIU

Am plecat să te caut

pe mare.

Eram în costum și pălărie

și marea era

de gală îmbrăcată.

Din cer oglinzi

ne reflectau

ținându-ne de mână

cu toate că noi

nu ne-am regăsit.

În adâncuri

veșnicul naufragiat

s-a înroșit la față.

Era gol și

gol pușcă a plecat

și nimeni

nu știe unde.

Eram în costum și pălărie,

eram plictisit,

eram naufragiatul veșnic

atunci când te-am regăsit.

SHIPWRECK

I went by sea

in search of you.
I was in costume and hat
the sea was
full dressed.
From heaven mirrors
reflected us
hand in hand
Although we
haven’t found again.
In depths
eternal wrecked
turned red at face.
He was naked and
stark naked left
and no one
knows where.
I was in a suit and hat,
bored,
shipwrecked forever
when I found you again.

PROBABIL

Probabil că oricât mă lupt

eu nu voi ajunge niciodată

să fiu din nou lut.

Probabil că sângele meu

este apa pe care

tu o bei.

Probabil că suntem împreună

doar pentru că făurim

cercei pe care luna

ni-i face cadou de nuntă.

Probabil că

aşa gândeam când

eram piatră.

PROBLABLY


Probably no matter how much I struggle
I will never get
to be clay again.
Probably my blood
is water that
you drink.
Probably we are together
just for forging
earrings that moon
make to us wedding gift.
Probably
so I was thinking when
I was stone.

BIBLIOTECA CERULUI

Dintr-un cer prăbuşit, căzut ca o rană vie printre dealuri, case şi oameni, dintr-un cer care se dezintegrează undeva între Soare şi Pământ, cad nesfârşite mesaje umede. Şi eu le citesc! Fiecare strop de cer căzut în ochii mei este o scrisoare, o odisee, un destin, iar hainele de pe mine, ude leoarcă şi baltoacile din drum, sunt bibliotecile cerului. Oricine poate citi mărturiile căzute din cer; orbii, surdo-muţii, sfinţii, ticăloşii, lupii şi viermii. Şi mai ales viermii, care stau de pază, dar şi cu răbdare, rod timp, rod eternitate, transformând totul în ceea ce suntem.

– Linişteşte-te! Te rog să taci, te rog să nu-mi vorbeşti aiurea în cap, forţându-mă să scriu cu totul altceva decât îmi planificasem!! Tăcere vreau, tăcere…

Un colţ de stradă, un bulevard, pe care sunt obligat să-l cuceresc, să-l străbat, cu toate că e complet gol, complet pustiu. Mă lupt cu el, păşindu-l hotărât şi apăsat şi cu fiecare pas sunt tot mai convins că acest drum nu duce nicăieri. Dar continui să păşesc şi alături de mine păşesc Prometeu, Ulise, Michelangelo, Isus Cristos şi tatăl lui Dumnezeu.

Calci greu în apă vie, calci în picioare cer, calci imortalitate şi de aceea nu ştii, nu înţelegi! – Şi iarăşi, fără de voie, îmi vorbeşti în cap? Hai spune-mi eşti tu, „Liniştea” eşti „Spaima”? Sau taci! De-a pururea să taci!

… Şi am ajuns acolo unde şi bulevardul şi ploaia brusc s-au terminat într-o balustradă înaltă de un şchiop şi jumătate. Aplecându-mă puţin în faţă, pot foarte clar să văd focul care încălzeşte Pământul, focul de care se tem cei care nu au păcătuit. Dar dacă alunec şi cad până în centrul Pământului, pot oare să mă reîntorc de mâna cu Atlas. Şi reîntors, pot oare să ard ca un sfat bun, că o bucurie? Şi dacă ard aşa, pe cine pot să-l încălzesc, pe cine flacăra mea poate să-l lumineze, să-l mistuie-n lumina din adâncuri şi să-l salveze? Nu, nu-mi răspunde tu, Ulise şi nici Tu, Doamne nu-mi răspunde. Să vină un necunoscut şi ăla să vorbească!

Acum e linişte deplină. Un fel de moarte cu ochii larg deschişi care înregistrează totul, dar nu răspunde. Ce glas are Moartea? Cu ce cântec seducător, cu ce marş glorios sau cu ce şoaptă tainică ne atrage ca un magnet şi ne trimite în murire? Sau poate că într-adevăr este ne-murire, sau poate că ne trimite într-un cuvânt necunoscut, care nu poate fi rostit de cineva încă în viaţă. Trebuie să fii mort cu adevărat ca să-i înţelegi menirea, să-l poţi rosti, împărtăşi altora şi atunci doar morţii te vor auzi, te vor înţelege!?

Şi ea, Moartea; rămâne cu noi pentru întotdeauna, sau doar apare la balustradă, ne întinde mâna şi ne trece de partea cealaltă? Ca apoi să dispară că o promisiune neîmplinita, lăsându-ne singuri să pipăim întunericul sau lumina o eternitate? Eternitate care pare să fie chiar mai lungă decât viaţa de toate zilele…

Cerul s-a ridicat până când încet, încet, a dispărut şi mesajele lui umede nu mai pot ajunge până la mine. E linişte şi nimeni nu-mi mai vorbeşte în cap. Să fiu oare mort? Mort pentru prima oară!?

 

HAVEN LIBRARY

 

Endless wet messages fall from a  collapsed sky, a living wound among hills, houses and people, from a sky which disintegrates itself somewhere between the Sun and Earth. And I read them! Every drop of heaven fell into my eyes is a letter, an odyssey, a destiny, and the clothes I wear, dripping wet, and  puddles in the way  are libraries of heaven. Anyone can read testimonials fallen from heaven; blind, deaf and mute, saints, scoundrels, wolves and worms. And especially worms that stand guard with patience, gnaw time, gnaw  eternity, turning everything into what we are.

 

– Quiet down! Please shut up, please do not talk to me crazy in the head, forcing me to write something completely different than I had planned ! Silence I want, silence …


A street corner, a boulevard, which I am obliged   to conquer it, toramble through, although it is completely empty, completely deserted. I struggle with it, stepping to it decidedly and heavily, and which step I am   increasingly convinced that this path leads nowhere. But I continue to walk and with me walks Prometheus, Ulysses, Michelangelo, Jesus Christ and God the father.

 

You walk hard in living water, walk  heaven, walk immortality step and therefore do not know, do not understand! – And again, unwillingly, you talk in my head? Tell me, are you “Silence” are you “Fear”? Or shut up! For ever shut up!


… And I got there were both boulevard and rain suddenly ended in a  railing high of a limp and a half. Bending a bit forward, I can see very clearly  the fire that warms the Earth, fire  feared by those who have not sinned. But if I slip and fall up to center of the Earth, may I return by hand with  Atlas? And once returned, may I burn as a good advice, as a joy? And if I burn so, who can be warmed, who can be enlightened by may flame, devoured by  light of depths and saved ? No, do not answer you, Ulysses, nor thou, O Lord do not respond. Let come an unknown guy  and speak!


Now it is full silence. A kind of death  with wide eyes open that records everything, but not responding. What voice has Death? With what seductive song, what glorious march or what mysterious whisper  attracts us like a magnet and sends us into  dying?  Or maybe really it is no-dying, or sends us into an unknown word, which can not be uttered by someone still alive. You must be dead really  to understand its mission, to utter it, share to others and then only the dead will hear, will understand you!?  


And she, the Death, remains with us always, or only occurs at the railing, holds her hand and  move us to the other side? Then disappearing like an unfulfilled promise to us, letting us alone to touch darkness or light an eternity? Eternity that appears to be even longer than everyday life …

 

The sky got high until slowly, slowly disappeared and his wet messages can not reach  me. It’s quiet and no one speaks to me in the head. Am I dead? Dead for first time !?    

———————

Dimitrie GRAMA

Gibraltar, septembrie 2018

George ANCA

Bucharest, October 2018

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Apart Hotel “Best Choice” Sinaia

Cazare in Sinaia “Best Choice Apartments” Apart Hotel “Best Choice” Sinaia cuprinde două a…