Dispută continuă între Prahova şi Dâmboviţa
„Obiectivele de pe Platoul Bucegi aparţin staţiunii şi nu pot fi luate de Consiliul Judeţean Dâmboviţia”. Cuvintele aparţin primarului oraşului Buşteni, care nu concepe ca Babele, Sfinxul, cabana Babele şi Telecabina să figureze în Dâmboviţa. În plus, conducerea primăriei susţine că poate demonstra cu hărţi militare că linia de hotar nu ajunge în această zonă. Litigiul între autorităţile din Prahova şi Dâmboviţa a început în 2005. Atunci, Tribunalul Prahova a hotărât că Sfinxul şi Babele aparţin judeţului nostru, însă procesul a fost redeschis de Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi acum dosarul se află la Tribunalul din Cluj. Reprezentanţii administraţiei locale din Buşteni spun că s-au făcut presiuni de-a lungul timpului pentru cedarea zonei, însă nu au cedat pentru că documentele cadastrale existente sunt dovada că Platoul Bucegi aparţine judeţului nostru. De când a început scandalul, Primăria din Moroieni a eliberat mai multe titluri de proprietate unor persoane în diverse zone de pe Platoul Bucegi, fapt considerat ilegal de Primăria Buşteni. Babele şi Sfinxul sunt cele mai importante monumente ale naturii de pe Valea Prahovei şi atrag anual mii de turişti. În plus, cele 1.000 de hectare reprezintă o sursă importantă de venituri la bugetul local.
Partajează acest conținut:
Publică comentariul