Când se urcă scroafă fătată în copac, stau purceii cu botul subţiat spre sfârcul tatii, până le pică dinţii de lapte. Grecii au mai pus de-o greva generală. La noi, liderii de sindicat sunt lipiţi cu prenadez. Au tras capac la vorbe. S-a mutat susu-n jos. Poate să curgă apă la deal. Mirarea e demult făcută curcubeu. Semnul de întrebare, cu boabă din lacrima, e uscat şi fără noroc. Preşedintele îi ia pe toţi prin surprindere? Aiurea. Suntem uimiţi de propria noastră neputinţă. Trecutul e trecut în testament. Nimeni nu mai ţine minte. Începe iarba să dea în gălbenare. Sunt potecile bătute la picior. Se joacă leapşa pe furate. În cuvinte se ţintuiesc destine. Cine ştie, nu spune. Cine spune, nu ştie. Mulţi ar vrea să ţină roata timpului în loc. Alţii ar lua-o în arenda. Aleşii sorţii stau în ea. Până la criza finală. Când n-o să mai fie nimic cum a fost. Nici licuricii – licurici. Nici axa-axa. Nici mlădiţele – mlădiţe. Or să se înfunde găurile de şerpi. Se vor căuta unii pe alţii. Nesăţioşi şi fără de măsură.

Scroafa opoziţiei zace în coteţ. E gestanta şi nici nu mai are mâncărici. Udemeristii, crescuţi cu picătură chinezească, au trecut de ciclul primar şi se duc pe linia dreaptă spre cartea de identitate. Ei ştiu şi ce vor. Ei ştiu şi ce spun. Războiul româno-român începe să aibă învingători. Pe scena improvizată a ţării, îi cuprinde pe mulţi cuvântul, în transă. Un remarcabil profesor de origine romănă, renumit în cele două Americi, Ilie Gilbert, scrie într-o carte subintitulată „Curajul de a gândi”: Politica e punerea în practică a unei filosofii sociale. Activitatea politică e punerea în practică a unei filosofii personale. Ştiinţa politică şi practică politica au foarte puţin în comun. În consecinţă, prea-cinstite lidere, orice om dotat îţi poate fi consilier de practică politică, în afară de omul de ştiinţă politică.

De regulă, atunci când chemi un consilier de încredere, şi ia notă că toţi consilierii tăi trebuie să fie de încredere, tu îl chemi fiindcă ai nevoie să-ţi furnizeze o justificare. O justifcare pentru ce? Pentru nişte măsuri pe care tu intenţionezi să le iei în interesul tău, în loc de a lua măsurile care ar fi necesare în interesul poporului. În politică, are valoare mai mare ceea ce e bine pentru lider decât ceea ce e bine pentru popor, iar oricare consilier este un consilier al liderului, nu al poporului.

În timp ce consilierul politic ştie ce e bine pentru imaginea liderului, liderul ştie perfect de bine ceea ce ar fi bine pentru nevoile poporului. Din acest motiv, un lider cinstit nu are nevoie de un consilier politic. Aşa fiind, liderii care au consilieri politici, sunt ei lideri cinstiţi? Examinând liderii sub acest aspect, cunoaşte cineva vreun lider care nu are consilier politic? Fără îndoială că e jenant, însă s-a creat o logică devastatoare: Un politician care învinge exterminantele bătălii pentru a deveni lider, desigur că e un viclean gladiator, şiret şi fără să aibă dileme morale. Poate cineva care e viclean să nu mai fie viclean? Ajungând lider, poate un politician viclean să devină un lider cinstit?

Să nu ne grăbim să ajungem la o dezagreabilă concluzie generală, pentru că, desigur, toţi liderii pe care îi cunoaştem sunt excepţii, conchide profesorul Ilie Gilbert.

Uite că trece jumătatea anului şi, controlaţi de emoţii, ne-am pus kilometraj la viteza de circulaţie a sângelui. Parcă am fi prinşi cu piedica pusă, într-un loc, din care încercăm scăparea. Nu ştiu dacă mai apuc ziua când lăutarii or să cânte, în loc de „căpitane de judeţ”, „căpitane de regiune”! S-ar putea să ne tot împărţim, până o să ne despărţim.

Dona TUDOR

Bucureşti

27 iunie 2011

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Vasilica GRIGORAȘ – Omul și cartea, ființe deopotrivă

„Cărţile sunt fiice ale cerului pogorâte pe pământ ca să aline suferinţele neamului omenes…