Picturile în care florile ocupă un loc central le întâlnim în opera mai tuturor artiştilor plastici din întreaga lume. Picturile florale cu semnături celebre ocupă simezele celor mai faimoase muzee şi galerii de artă, acesta fiind unul din cele mai populare subiecte de studiu şi categorii. În afară de frumuseţea lor de necontestat, florile sunt simbolurile legendare ale iubirii, pasiunii şi purităţii, ale dorului, speranţei şi optimismului, ale bucuriei, frumuseţii şi emoţiilor…

Tematica florilor este un gen de sine stătător, aş spune independent, purtătorul multiplelor sentimente, nu întotdeauna mărturisite altfel, ale pictorilor. Este firesc ca aceştia să fie fermecaţi de coloritul deosebit al florilor şi de delicateţea lor. Diviziunea tonurilor, amestecul optic al culorilor pure servesc insidios sensurile estetice şi semnificaţiilor simbolice. Pentru că, în timp şi în spaţiu, florile au înţelesuri universale.

Florile sunt unul din subiectele firesti in tablourile Lianei Saxone Horodi, care i-au însoţit creaţia picturală din totdeauna… Ea adaugă de obicei, elemente artizanale, câte un vas de lut, un ştergar, un alt obiect semnificativ perfect motivat în spaţiu, care sugerează apartenenţa florilor de un anumit loc sau tradiţie. Unicitatea stilului, a lucrării sau a conţinutului conferă tablourilor florale semnate de Liana Saxone-Horodi energie creativă, personalitate, independenţă spirituală şi sensibilitate.

———————–

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

21 ianuarie 2019

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Apart Hotel “Best Choice” Sinaia

Cazare in Sinaia “Best Choice Apartments” Apart Hotel “Best Choice” Sinaia cuprinde două a…