De marti pana joi, la Bucuresti, s-au derulat probele Campionatului national de iarna la atletism pentru aruncari lungi, la toate categoriile de varsta. In prima zi a intrecerii s-au disputat concursurile seniorilor, iar atleta clubului Petrolul Ploiesti, Maria Negoita, si-a adjudecat titlul national la aruncarea sulitei.
Au urmat probele juniorilor, la care sportivii Colegiului Tehnic “Constantin Istrati” din Campina, pregatiti de profesorii Nicolae Pavel si Mihaela Marin, au iesit in fata. Gruparea prahoveana a obtinut doua medalii de bronz, prin Ana Badea si Constantin Gaita.
Desi nu a putut beneficia de aportul unuia dintre favoritii probei de aruncare a sulitei la juniori 1, Ionut Iorga, care este accidentat, formatia campineana a avut un reprezentant pe podiumul de premiere. Constantin Gaita s-a descurcat foarte bine, desi se afla in primul an la aceasta categorie de varsta, stabilindu-si un nou record personal – 58,03 m, si castigand medalia de bronz.
Titlul national i-a revenit atletului Marian Pop, de la LPS Cluj Napoca (67,34 m), urmat de Paul Minica, de la CA Roman (59,94 m).
O alta medalie de bronz pentru Colegiul Tehnic “Constantin Istrati” din Campina a fost obtinuta de catre Ana Badea, la proba de aruncare a sulitei a junioarelor 2. Aceasta s-a situat pe locul al treilea, cu o aruncare de 33,04 m, dupa ce, in prima parte a concursului, se afla pe pozitia secunda.
Medalia de aur a fost castigata de Violeta Ciulei, de la CSS Tulcea, cu o performanta de 38,77 m, iar cea de argint i-a revenit Claudiei Romaniuc, de la Colegiul National O. Onic. Sud 190 Bucuresti (36,30 m).
Despre aceste performante, profesorul Nicolae Pavel ne-a declarat: “Ma bucur pentru Constantin Gaita, care si-a stabilit un nou record personal. Insa, nu sunt multumit in totalitate, deoarece Ionut Iorga, sportiv care a fost prezent, anul trecut, la Campionatul Mondial din Italia, nu a putut participa, fiind accidentat. Ana Badea a avut o evolutie mai modesta, insa este important faptul ca a reusit sa obtina medalia de bronz”.
De remarcat si evolutia lui Alexandru Albulescu la proba de aruncare a discului (1,2 kg) rezervata juniorilor 2. Campion national in sezonul precedent, la juniori 3, acesta s-a descurcat foarte bine, clasandu-se pe locul al saselea, cu performanta de 43,50 m. Lupta pentru medalia de aur a fost una acerba, cu sase sportivi cu sanse reale la victorie, diferenta dintre acestia fiind de numai un metru, Emanuel Babjak, de la CSM Arad, fiind cel care si-a adjudecat titlul national.
Petre APOSTOL

SURSA: http://www.ziarulprahova.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Copilul tau se uita ore in sir la desene? Cum ii influenteaza ele modul de a gandi si actiona?

Fiecare parinte trebuie sa stie asta! In timpul socializarii si ca urmare a acesteia, oame…