După Sărbători, start la vacanţe ieftine la munte!

113 După Sărbători, start la vacanţe ieftine la munte! Agenţiile de turism oferă excursii la munte la preţuri cuprinse între 9 şi 229 de euro. Cele mai mari reduceri la cazare, la începutul noului an, le au bulgarii şi austriecii – 50%. În ţară, hotelierii au, începând de astăzi, tarife cu 20 de procente mai mici.

Renumiţi pentru pârtiile comparabile cu cele din Austria, bulgarii oferă şi preţuri mai mici imediat după Sărbători. Spre exemplu, la hotelul Premier Luxury Mountain Resort (5 stele), situat la poalele munţilor Pirin şi la doar 700 de metri de telecabina din staţiunea Bansko, a scăzut preţul la cazare la începutul noului an de la 140 de euro la 84 de euro.

Bansko, una dintre cele mai cunoscute staţiuni bulgăreşti

Tariful redus include cazare cu mic dejun bufet, acces la piscina interioară, la jacuzzi-ul exterior, la sauna şi baia rusească, la centrul de fitness, internet şi transport până la staţia de schi. Turiştii trebuie să plătească separat taxa de staţiune – 10 euro pe zi pentru adult şi 5 euro pentru copil.

Hotel Vihren Palase Ski & Spa Resort (4 stele) din staţiunea montană Bansko îşi reduce tariful la cazare cu până la 50%.

Preţuri sub 10 euro la vecini

„Dacă de Revelion noaptea de cazare la complex a costat 125 de euro, din 2 ianuarie preţul scade la 90 de euro, din 6 ianurie se mai reduce şi ajunge la 85 de euro. Din 9 ianuarie plătiţi doar 65 de euro pe noapte“, a explicat Cristian Bărhălescu, directorul agenţiei Icar Tours din Constanţa.

Cele mai multe hoteluri reduc preţurile la cazare, începând de astăzi, cu 25 şi chiar 50%. O ofertă greu de ocolit pentru împărimiţii muntelui este tot în Bulgaria, la hotel Lina (3 stele).

De astăzi şi până la 1 aprilie, o noapte în cameră dublă costă 15 euro şi doar 9 euro în cameră cu un singur pat. Hotelul se află la 10 minute distanţă de centrul staţiunii montane Bansko şi la alte 10 minute de staţia principală de Gondolă. Taxa de staţiune este de un euro pentru adult pe zi şi 0,5 euro pentru copil. Copiii care au până în doi ani nu plătesc nimic, iar cei care au între 2 şi 12 ani beneficiază de o reducere de 50% la cazare.

O noapte la hotelul Festa Chamkoria (5 stele) situat în cea mai veche staţiune montană din Bulgaria, Borovets, costă de astăzi 29 de euro.Zona idilică este înconjurată  de o pădure de pini şi se află la 1.200 de metri de staţia de telegondolă a staţiunii bulgăreşti Borovets.

Cum ajungi pe pârtiile bulgăreşti

Staţiunea montană Bansko se află la aproximativ 170 de kilometri de Sofia, în munţii Pirin, şi la 700 de kilometri de Constanţa. Borovets este cea mai veche staţiune de schi din Bulgaria, situată pe coastele nordice ale munţilor Mousala, la 72 de kilometri se Sofia.

Reduceri de 20% în ţară

Hotelierii români scad preţurile la cazare cu 15 – 20 de procente. În Predeal, Casa Ana Verde, situată la două minute pe pârtia de schi Clăbucet, a redus preţul, de astăzi, de la 120 de lei la 100 de lei pe noapte. Oferta este valabilă doar până la 28 ianuarie, căci după această dată revin tarifele care au fost şi de Sărbători – adică 120 de lei. O a doua reducere va fi făcută abia de la  7 februarie, când o noapte de cazare va costa 88 de lei.

4 După Sărbători, start la vacanţe ieftine la munte! Copiii fac derdeluş pe pârtia Clăbucet din Predeal

Pensiunea Fortuna, situată în apropiere de pârtiile de schi Sorica şi Cazacu din Azuga, îşi va reduce de astăzi tariful la cazare cu 20%. Dacă până acum puteaţi închiria o cameră dublă cu 120 de lei pe noapte, din 3 ianuarie proprietarii au redus tariful la 100 de lei pe noapte, cameră dublă. Turiştii care aleg această staţiune montană se pot bucura de două dintre cele mai bune pârtii de schi din ţară – Sorica şi Cazacu, unde stratul de zăpadă măsoară constant 20 de centimetri.

Pârtia Sorica are o lungime de 3.200 de metri, fiind excelentă atât pentru începători, cât şi pentru profesionişti. Cotată cu grad de dificultate mediu, pârtia Cazacu are 2.200 metri lungime, cu punctul de plecare la 1.539 de metri şi altitudinea de sosire de 998 de metri.

La Gura Humorului, pensiunea Casa Humor reduce tariful, începând cu noul an, de la 140 la 120 de lei cameră dublă pe noapte. Preţul include doar cazarea. Pentru mic dejun trebuie să mai scoateţi din buzunar alţi 15 lei, pentru prânz 35 de lei, iar pentru cină 30 de lei.

Preţuri transport pe cablu

Plimbare cu telegondola la Azuga costă 15 lei pentru copii şi 25 de lei pentru adulţi. Cu telescaunul pe pârtie adulţii plătesc dus-întors 16 lei, iar copiii 12 lei.

La Sinaia, tariful de urcare cu telecabina până la cota 1.400 este 18 lei, iar până la cota 2000 este 32 lei. Pentru copii, tariful este la jumătate.

4 După Sărbători, start la vacanţe ieftine la munte! Turiştii urcă pe munte cu telescaunul

În staţiunea Predeal, urcarea pe pârtia Clăbucet cu telescaunul ajunge la 18 lei pentru adulţi şi 11 lei pentru copii. Cu telescaunul, tariful este 31 de lei pentru adulţi şi 18 lei pentru copii.

La Buşteni, urcarea cu telecabina până la Babele costă costă 32 de lei, iar până la peşteră este 18 lei.

Austria, raiul schiorilor români

Vacanţele de iarnă pe pârtiile din Austria sunt, la început de an, mult mai ieftine. Mulţi români aleg staţiunile din Alpi şi pentru serviciile ireproşabile, peisajele unice, pârtiile de schi întreţinute şi dotările din jurul staţiunilor.

4 După Sărbători, start la vacanţe ieftine la munte! Aşa arată una dintre pârtiile de schi din Austria

Dacă la sfârşit de an trebuia să plătiţi pentru o excursie de trei nopţi, cu demipensiune completă, între 300 şi 445 de euro, acum tarifele au fost reduce la jumătate. O super-ofertă pentru cei care aleg să petreacă un sejur în Mariazzel este la hotel Himmelreich (3 stele). Acolo 3 nopţi de cazare costă 229 de euro.

Regiunea Mariazell vă aşteaptă să petreceţi un sejur de schi pe cei 11 kilometri de pârtie. Pârtia de săniuş ori noua pârtie de pe versantul abrupt al munteli Gemeindealpe Mitterbach pun la dispoziţia împătiţimilor cele mai bune condiţii de schiat. Situat în inima văii Oetz, hotelul Aktivhotel Waldhof (4 stele) din staţiunea montană Oetz-Hochoetz îşi reduce tariful de la 135 de euro pe noapte la 101 euro, începând de astăzi, şi 77 de euro, de săptămâna viitoare.

Grădiniţe de schi pentru pitici

Cei care aleg această staţiune pot schia pe cei 34 de kilometri de pârtie. Cei mici pot vizita gheţarii din staţiunea Solden, situată la 30 de kilometri de Oetz, sau se pot înscrie la grădiniţele de schi.

SURSA: http://www.adevarul.ro

Partajează acest conținut:

Publică comentariul

You May Have Missed