×

Ediţia de vară 2011 a taberei medievale pentru copii

Ediţia de vară 2011 a taberei medievale pentru copii

1146-225x320 Ediţia de vară 2011 a taberei medievale pentru copiiMedieval Praxis

Comunicat de presă – 23 iunie 2011

S-a deschis Tabăra medievală pentru copii (19 iunie – 13 august).

Destinată copiilor între 5 şi 16 ani, tabăra se desfăşoară pe parcursul a şase serii de câte o săptămână fiecare, în perioada 19 iunie – 13 august.

Tabăra recreează pentru copii lumea fermecată a cavalerilor şi a castelelor medievale. Îmbrăcaţi în costume medievale şi înconjuraţi de decoruri specifice epocii, aceştia îşi vor petrece zilele de tabără familiarizându-se cu artele şi meşteşugurile medievale în cadrul unor ateliere tematice. Astfel, vor avea de ales între Ateliere de tir cu arcul, de spadă medievală, de pictură şi heraldică, de improvizaţie şi teatru medieval şi de realizare manuală a hârtiei.

Toate activităţile taberei sunt concepute ca o ofertă educaţională unică, destinată dezvoltării personale a copiilor. Copiii vor avea ocazia să îşi îmbogăţească bagajul de cunoştinţe, să descopere istoria dincolo de manuale, codul de onoare, valorile şi spiritul cavalerismului medieval.

Aspiranţii cavaleri şi tinerele domniţe vor învăţa despre altruism, despre onestitate si despre solidaritate. Toate atelierele sunt gândite astfel încât să stimuleze curiozitatea şi creativitatea copiilor, să îi ajute să socializeze şi să îşi dezvolte încrederea de sine. Activitatile din ateliere sunt completate cu jocuri si cu drumeţii în împrejurimile pitoreşti ale taberei. La ceas de seară, copiii vor asculta legende medievale sau vor viziona filme cu specific istoric. În ultima zi de tabără, vor participa la o seară festivă în cadrul căreia vor fi învestiţi cavaleri sau li se va conferi titlul de domniţă. La plecarea acasă, vor lua cu ei tolba plină cu amintiri dintr-o săptămână cu totul specială din copilăria lor, pe care o vor rememora de-a lungul anilor.

Cele şase serii de tabara vor fi găzduite de pensiunile Dor de Moeciu (Moeciu de Sus) şi Casa Muntelui (Fundata), ambele situate pe platoul montan ce străbate culoarul Rucăr – Bran.

Contact:

www.tabara-medievala.ro

Smaranda Fârnoagă – smaranda@medievalpraxis.ro tel. 0725.22.33.96

Laurenţiu Constantin – laurentiu@medievalpraxis.ro tel. 0725.22.33.94

Înfiinţată în anul 2005, agenţia „Medieval Praxis” îşi dedică activitatea organizării de evenimente culturale, propunându-şi să aducă managementul artistic românesc la un nou standard de calitate şi creativitate. Punctul central al demersului Medieval Praxis îl constituie evenimentele dedicate Evului Mediu si muzicii vechi, domeniu pe care agenţia îl supune cu constanţă atenţiei publicului printr-o serie de manifestări concertistice, grupate sub semnul Festivalului de Muzică Veche Bucureşti (2006-2010) şi al Stagiunii de Muzică Veche Bucureşti. Printre realizările importante ale agenţiei Medieval Praxis se numară, în egală măsură, Tabăra medievală pentru copii (din 2009), Festivalul şi Târgul de Artă Medievală Bucureşti, Festivalul Mediaş – Cetate Medievală, diverse conferinţe şi evenimente de afaceri.

Medieval Praxis

events and more

Pentru conformitate,

Laurenţiu CONSTANTIN

Str. Zarii 6-8, ap. 5, sect. 5, Bucuresti

Tel: 0371.180.114.   0725.22.33.94.

Email: laurentiu@medievalpraxis.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed