Multa vreme, în copilărie, adolescenţă iar pentru unii chiar şi în prima tinereţe îi considerăm pe părinţii noştri biologici persoanele supreme care ne-au dat viaţă, care ne-au vegheat creşterea, educaţia, de la care am preluat modul de viaţă, tradiţiile laice şi religioase. Vine o vreme însă când ne punem întrebări existenţiale şi descoperim că sunt unele întrebări fără răspuns, dar cert rămâne faptul că există Cineva mai presus de noi, pe care noi românii îl numim Dumnezeu. Mulţi îl caută pe Dumnezeu în părinţi, apoi în cărţi, în profesorii şi maeştrii lor, în biserică, divinizează lumina Soarelui, uitând de precizarea făcută de Iisus: Împărăţia cerurilor este în voi!

Ei bine, este simplu de înţeles că acolo unde este împărăţia se află şi Împăratul, Tatăl ceresc, care ne vorbeşte de undeva din interior. Dar noi nu Il auzim din cauza zgomotului de afara. De aceea, în clipele noastre de linişte interioară, prin urmare abia cand reuşim să ne  liniştim mintea  putem  auzi divinul din noi, şi mai mult decât atât îi putem răspunde. Cum? Prin creaţiile noastre de pământeni, adică prin poezie, muzică, pictură, prin tot ce înseamnă artă!

Nu în mod întâmplător, când ne aflăm în stări abisale, de bucurie sau tristeţe extremă se deschid în noi canale de comunicare cu divinul ca soluţii de salvare, adică de regăsire a unui echilibru care ne permite să convieţuim „normal” adică adaptaţi în comunităţile umane, unde datorită dominanţei firii pământeşti lacome şi posesive, nerecunoscătoare, se produc şi rănile sufleteşti. Deschidem atunci  poarta inimii către El, şi auzim, înţelegând acea limbă necunoscută/ cunoscută: limba inimii, a sufletului!

Simţind în acea clipă de graţie, de inspiraţie, că sutem  o mica parte din univers, din Dumnezeu, iar El prezent, in toata fiinta noastră!

Am folosit pluralul deoarece cred că aşa se întâmplă cu mai toţi creatorii de frumos, de sacru, altfel nu s-ar explica regăsirea fiecărui cititor de poezie ori ascultător a muzicii folclorice ori clasice în creaţiile  celor pe care îi numim poeţi, interpreţi ori compozitori adevătaţi fie ei cunoscuţi sau anonimi aşa cum se întâmplă cu multe creaţii folclorice.

Niculuna Merceanu este un creator şi totodată un interpret adevărat!

Acest lucru s-a reconfirmat la începutul lunii iunie 2011, cînd domnia sa – ca interpret – alături de specialişti în domeniu, mulţi prieteni şi admiratori a lansat CD-ul cu muzică populară, intitulat  La noi la români, titlu emblematic pe care-l poartă Fundaţia cu acelaşi nume, a cărei preşedintă este de la înfiinţare.

In cuvântările domniilor lor: Dna Academician Sabina Ispas, Dna Dr. cercetator etnolog Doina Işfanoni, poetul George Călin, presedintele Societatii Culturale „Apollon”, Dna Ambasador Iuliaana Gorea Costin, Inaltul Reprezentant al Guvernului pentru Republica Moldova, Dnul. Aurelian Popa Stavri, realizator de emisiuni de folclor La Radio Antena satelor, Viaceslav Tutunaru, maestru de sunet la Casa de productie „Neo Music” din Chişinau, Dna Angela Moldovan, artist emerit, Dna Carmen Letca din partea Bibliotecii Metropolitane „Mihail Sadoveanu” si nu in ultimul rand, Dna Roxana Gibescu, redactor de album la Casa de discuri “Electrecord”, cu toţii au subliniat frumuseţea nemuritoare ca sursă de forţă şi energie a folclorului românesc pentru naţia română aflată atît în ţară cât şi în diaspora,  şi bineînţeles calitatea interpretativă a Niculinei Merceanu, care face să deschidă inimile, să activeze acele canale de comunicare de care vorbeam mai sus.

Personal, încărcată de bucurie sufletească şi nădejde că „tot ce-i românesc nu piere”, ajunsă acasă cu comoara de suflet aflată pe CD-ul Niculinei am reascultat în linişte toate cîntecele, şi am identificat  măiestria profesoarei de limba romînă, adică a unui filolog-interpret cultivat- care şi-a selectat cu grijă şi dragoste melodiile, aşezându-le într-un fel de ordine cronologică, aşa cum decurge viaţa pe pămînt, care au ca mesaj condiţia perpetuării vieţii, IUBIREA:

Cui nu-i place dragostea

Să n-aibă parte de ea

Să mi-o deie numai mie

C-o ştiu din copilărie.

Urmează un cântec în care o fata naivă, rănită sufleteşte, se întreabă :

Astă iarnă era iarnă

Era iarnă şi ningea

Şi neicuţa tot venea

Dar acum e cald şi bine

Şi neicuţa nu mai vine

S-o fi supătat pe mine?

De ce s-o fi supărat

Că tot ce mi-a cerut i-am dat!

Şi adugă fata înţelepţită:

Cred că prea i-am dat de toate …

Urmează o altă melodie creată de un anonim pasional, cu siguranţă din sudul ţării,  de acolo de unde s-a născut şi Niculina care uitând de legea creştinească, blesteamă:

Cine iubeşte şi lasă

Dumnezeu să-i dea pedeapsă

Târâişul şarpelui

Şi pasul gâhdacului

Vâjâitul vântului

Pulberea pîmântului

După care, interpreta, culegătoare şi creatoare de folclor, aflată în lume, departe de casă,  cântă, destăinuindu-şi locul natal:

Neică din Corabia

Pacat de dragostea mea/

Şi-oi veni maică-napoi

Că mi-e tare dor de voi

Să m-aplec să ud o floare

Să văd luna cum răsare

Sa-mi treaca dorul cel mare…

Iar mai departe, în următoarea melodie, femeia matură  „ajunsă bine”, exprimă sentimentele părinţilor care prin jertfă interioară au acceptat la un moment dat – când ei erau în putere – plecarea fetei lor dragi, dar în vreme de neputinţă ei totuşi spun:

Ce folos c-a ajuns bine

Dar acum e dusă-n lume

Să fi fost pe lîngă noi

să ne-ajute la nevoi.

Este un sentiment universal caracteristic contemporanilor Niculinei care au plecat din mediul rural ori din oraşele mici sau chiar din capitală spre alte zări! Prin urmare cred că pentru milioane de români, aceste versuri fac să vibreze inima, pentru că se regăsesc în ele, îi fac să se gândeacă la părinţi!

Mai departe, următoarea melodie vorbeşte despre tributul înstrăinării:

Că străinul nu-ti e mamă

Să-ţi ia durerile-n seamă

În perioada deplinei maturităţi rămîne ca izvor de satisfacţie Munca:

Şi-au plecat olteni de-acasă

Şi-au rămas oltencele

Să secere grânele

Apoi plăcerile oferite de sărbători, în care descoperim bucuria creştinească a agapei, a timpului plăcut petrecut împreună, în colecticitate:

Să facem o horă mare

Să jucăm şi să cântăm

Cu toţi să ne bucurăm

Amintiri melancolice străbate sufletul când fata de altădată, acum femeie în pragul celei de a  treia vârste rosteşte prin intermediul cântecului:

Luncă, Luncă -mbobocită

Frumoasă eşti înflorită

Frumoasă eram şi eu

Când mă iubea neic-al meu

M-aştepta pe potecuţă

Cu floricele-n mânuţă

Mai departe, este invocat pomul sacru -nucul-ale cărui frunze sunt folosite atât de căluşari la steagul lor magic, cît şi duse la cimitir în ziua de Rusalii, ca simbol al limbilor de foc ce s-au coborât peste Sfinţii Apostoli ce au început să vorbească în limbi străine, adică Duhul Sfânt s-a coborât peste omenire, nuc sub ramurile căruia se ascundeau îndrăgostiţii:

Numai nucul cunoscui

Că şedeam la poala lui

În mijlocul fânului

La umbriţa nucului.

Ca om de televiziune, Niculina Merceanu cunoaşte importanţa şi forţa imaginii, pe care a folosit-o din plin, după inteligenţa şi inspiraţia sa. Îmbrăcată într-un superb costum popular romînesc, alături de cîteva fete care activează în Fundaţie, a oferit un cadru splendid audiţiei în surdină a melodiilor sale în timp ce pe un ecran se derulau una după alta fotografii din arhiva personală, cu Niculina alături de celebri  interpreţi români.

Prezentă în sală, îndrăgita noastră artistă Angela Moldovan  a elogiat arta interpretativă elaborată a Niculinei Merceanu a cărei voce devine gravă ori se înalţă ca o ciocîrlie în zbor, în funcţie de mesajul din text şi totodată a evocat multe amintiri din activitatea sa la Ansamblul Ciocârlia.

Printre ultimele melodii se află şi aceasta pe care o iau drept concluzie a celor aflate pe CD-ul La noi la români, din care se desprinde nu numai legătura tainică a omului cu tot ce este viu ci şi respectul pentru întreaga creaţie a Domnului şi a rânduielii lăsate  prin legi divine pământenilor:

Am cântat şi-am să tot cânt

Cât oi trăi pe pământ

Codrul cu păsările

Omul cu dragostile

Codrului de supărare

Omului de alinare.

Reamintesc faptul că în anul 2009 a apărut volumul de versuri Melancolii de toamnă semnat de poeta Niculina Merceanu. Personalitate complexă, cu multiple valenţe, Niculina nu putea să trăiască fără să aştearnă pe hârtie prea plinul sufletului său îndemnându-ne să-i urmăm calea, să acordăm din timpul nostru clipe şi ore în care să ne bucurăm de darurile făcute nouă de Dumnezeu: frumuseţea anotimpurilor, fenomenele naturii, fie soare ori ploaie, făcându-ne din cîntec frate ca în poezia Cântec din care se desprinde o adevărată mărturisire:

Şi-am făcut din cântec frate

Dându-i drumul prin poiene

Furişându-se pe seară

Dragostea ca să mi-o cheme.

Referindu-se la toamnă ca anotimp al naturii dar şi ca al treilea anotimp al vieţii după care urmează desigur iarna vieţii cu răceala, îngheţarea relaţiilor sociale care au înfrumuseţat viaţa în deplina ei maturitate, Niculina Merceanu ceartă – în stil popolar – această Toamnă a vieţii:

Prea te grăbeşti distinsă Doamnă

Fiindcă nici nu am gătit

De mirosit florile din grădină

Nici busuiocul nu s-a înnegrit?!

Şi-apoi mi-e dor de cântecul de acasă

Că nici nu ştiu când am copilărit

De fluierul lăsat la stână

De toţi ai mei pe care i-am iubit!

Vă recunoaşteţi în aceste minunate texte? Dacă răspunsul este DA! atunci Niculina Merceanu merită toată stima şi preţuirea noastră, deoarece în aceste vremuri cînd majoritatea aleargă după bani, după lucruri materiale, ea face parte din acea Nobilime ţărănească cum afirma distinsa doamnă Doina Işfanoni, adică acea categorie  care a reprezentat, reprezintă prin cultură şi a apărat prin jertfa de sânge a fiilor ei la modul propriu ceea ce numim TARA, conferind neamului românesc un spaţiu şi un nume pe planeta Pământ!

Elena ARMENESCU

Bucureşti

Iunie 2011

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

S-a nascut bebelusul? Iata ce schimbari trebuie sa faci in viata ta!

Viata unui cuplu tanar se schimba radical cand isi face aparitia un bebelus. Nimic nu mai …