Motto: 
Sârguința este unul dintre  fructele  cele mai plăcute ale Grădinii Dragostei. 
(definiție clasică de Hacob Paronian)

Ispititorul nume, „Grădina Raiului”, a fost atribuit unui spațiu de frumuseți aflat mai mult în devenire, după ce se vor face mari și multe lucrări de-a lungul următorului deceniu, conform unui plan de desfășurare întocmit cu multă chibzuință.

Geografia acestui loc îl fixează în comuna Cervenia din județul Teleorman, în bătătura casei din străbuni, moștenită de familia medicului Nicolae Bulumac, acum aflat la pensie. Îmi place acest termen – bătătură – cu înțelesul de ogradă, așa cum este folosit și astăzi de țăranii locului în care am copilărit. E drept, aici e vorba de o bătătură cam largă, desfășurată pe câteva hectare, chiar dacă sunt intercalate și câteva locuri care au alți proprietari. Aceste spații sunt străbătute cu mare ușurință în lung și-n lat și cu multă vioiciune de călcâiele sfârâind ale domnului doctor Nicolae Bulumac, aflat acum la cei 70 de ani, de curând bătuți pe muchie, dar rămas un spirit viu al locului, în preajma căruia simți că vibrează o energie creatoare.

Acum, având preocupări în domeniul medicinii specifice vârstei sale, geriatria, având și unele înlesniri prin schimb de experiență cu fiica sa, medic la Institutul de geriatrie, “Ana Aslan”, neastâmpărul cuibărit adânc în ființa sa l-a îndemnat ca o parte din domeniul pe care-l stăpânește să îl dedice construirii unui centru de retragere și odihnă în care să-și ducă zilele bătrâneților cât mai plăcut, în tovărășie cu cei de-o vârstă apropiată. L-a numit frumos și promițător “Centru rezidențial de spiritualitate creștină pentru persoane singure”.

De pe acum, sunt multe zone din acest domeniu de o aleasă frumusețe care îți oferă câte un stop-cadru. Te încântă prin farmecul lor boltele de viță de vie. Îți desfată ochiul și sufletul câteva alei care poartă nume ale personalităților românești. O alee încărcată de romantism, amintește de visarea genialului nostru poet, Mihai Eminescu și, firesc, aleea te întâmpină cu o tăbliță cu numele său. Altă alee poartă numele interpretei fără egal a cântecelor noastre populare, clocotitoarea și plină de talent, Maria Tănase. Alte alei, în curs de înfrumusețare, îți rămân în minte ca o plăcută promisiune.

În altă parte a spațiului, încă în așteptarea construcțiilor, doarme în planuri bine închegate, un muzeu care să amintească de viața strămoșilor acestor locuri. Prin preajmă, aproape că se zărește un bordei în devenire, locuința săteanului sărman de odinioară.

Privind toate acestea și încă altele ce-și așteaptă întruchiparea, gândul te poate duce la lumea copilăriei viitorilor locatari, dar în ansamblu, ușor conturat, se reflectă și timpul zilelor în care aceștia și-au desfășurat viața. Modernitatea nu poate lipsi, mai ales din nevoi practice, precum tehnologia, care a înlocuit utilitățile necesare.

Mai la marginea terenului, la locul cuvenit, nu departe de biserica satului, așteaptă terenul destinat celor care își vor închide ochii în aceste locuri. În planurile alcătuite, locul de veci va fi o variantă plăcută a Cimitirului Vesel din Săpânța, pentru că viața trebuie să fie luminoasă până la stingerea ei, la fel și amintirea celor duși în zările albastre. Mergând pe firul evenimentelor, gândul te duce la faptul că aici poți privi eternitatea direct în ochi.

„Nu avem altă cale, ne spune doctorul Nicolae Bulumac, nimeni nu poate ocoli trecerea în alte dimensiuni ale existenței, acolo unde timpul și spațiu nu există. Dar, cât încă mai avem aici timp și spațiu, trebuie să le dăm valoarea cuvenită și după puterile noastre”. Trăind cu toții o stare de nestăvilită urgență, îl admirăm pe doctorul Nicolae Bulumac pentru felul cum își trăiește timpul în ritmul impus de propria sa voință.

Și vorbind despre ritmul nostru de viață, nu de puține ori ascult cu înfiorare tumultul apelor timpului pravălindu-se fără îndurare, și înfrigurată întorc foaia pe fața cealaltă privind la acei oameni care, indiferent de vârstă, nu renunță la lupta pentru acea stare de grație numită fericirea personală, dar și a altor semeni și nici la lupta pentru a depăși propriile condiții, chiar dacă orizontul de așteptare este îndelungat. Și firesc se naște întrebarea, la un asemenea volum de muncă, cum poți să faci față? Răspunsul îți vine pe îndelete. Pe deoparte, răbdarea, voința, supravegherea neîntreruptă și fermitatea sunt arme de neînvins cu care operează doctorul Nicolae Bulumac. E o lupta cu sine în care nu lasă să se strecoare neprevăzutul, neliniștea sau umbra îndoielii. Pe altă parte, mai este încă ceva. Într-o țară ca a noastră, în care multe valori au fost nemilos răsturnate, te poți bucura să constați că sunt și mulți oameni aflați înafara viiturilor, cei care duc România mai departe, și care formează nădejdea împlinirilor neamului nostru. Pe aceșți oameni minunați i-am întâlnit acolo robotind sârguincios, fiecare la rostul lui, unii la fermă, alții la construcții, femeile la pregătit mâncarea, etc.  Cine sunt acești oameni? Cei mai mulți sunt săteni. „Am venit să dau o mâna de ajutor domnului doctor că și dumnealui m-a ajutat să ies din boală când nu am avut niciun ban, și la dumnealui îmi e nădejdea și în viitor. E bine când putem să ne ajutăm unii pe alții”. Cuvintele rostite de Geta Fulga le citeam pe fețele mai multor persoane, deși fiecare din ei avea o poveste a vieții aparte. Adina Goran, o asistentă a cărei pregătire îți lasă impresia de desăvârșire, se simțea îndatorată domnului doctor care i-a pus bazele carierei, pentru că el a forma-o și i-a asigurat această profesie pe care o practică cu plăcere și cu multă îndemânare. Asemenea ei era și Viorica Lazăr și încă multe alte persoane, toate purtând pe față bucuria vieții prin împlinire. Despre aceste persoane și dăruirea cu care lucrează, mi-a vorbit cu toata căldura inimii și Constantin Draghici, implicat și el cu toată  ființa sa.

Din universul uman  care-i sta în preajmă,  locul  important îl  ocupă  soția sa,  înțeleapta doamnă Rodica Bulumac, oferindu-i înțelegerea necesară și uneori suplinindu-i unele obligații în cadrul familiei, ceea ce nu-i  ușor lucru. Fiecare soție  dorește ca în  perioada senectuții  să trăiască alături de soțul ei zile  mai liniștite, să-și împlinească acele dorințe lăsate pentru când  „va fi  mai mult timp”,  să citească toate cărțile care așteaptă răbdătoare în bibliotecă,  să  călătorească după pofta inimii… și câte și mai câte vise  neîmplinite nu  bat la poarta acestei etape de viață.

Dar peste toate și nu în ultimul rând îți pui întrebarea, cu ce bani urmează să se realizeze acest “imperiu” al zilelor aflate la poarta înserării? Până acum, numai și numai din pensia de medic și muncă voluntară, mi-a venit răspunsul. E o îndrăzneală de a înfrunta viața care ne amintește de sublimul nebun, Don Quijote, al lui Cervantes. Dar dacă stăm să judecăm bine, lumea a evoluat împinsă de aceșți frumoși nebuni, nonconformiştii, trăzniții noștri dragi. Și dacă ne privim drept în ochi, fiecare ne regăsim, într-un fel sau altul, în eroul lui Cervantes. Și mai este ceva deosebit de important. Prin această lucrare ieșită din comun, doctorul Nicolae Bulumac ne amintește un adevăr fundamental: când omul construiește ceva, când pune piatră pe piatră, atunci pune și un mesaj pentru urmași și pune și Dumnezeu umărul.

– Nu-ți ajunge pensia ta, de unde alți bani? l-am întrebat eu.

– Nu mă lasă Dumnezeu, cred în puterea Lui și de undeva, nu știu de unde, îmi va veni și ajutor, am răbdare, planul meu e pe zece ani!

Avea atâta înflăcărare în voce încât, dacă aș fi avut posibilitate, pe dată i-aș fi venit în sprijin material.

Te închini cu plecăciune privind optimismul, dragostea de muncă, perseverența, chibzuința, aceste valori care au stat la temenia neamului nostru, valori prin care a dăinuit  din timpuri  imemoriale pe aceste plaiuri supranumite “Grădina Maicii Domnului”.

Acestor planuri ample, îndrăznețe, încărcate de frumusețe și cu multă încredere în izbânda lor, eu nu le pot cuprinde printre aceste rânduri. Las la dispoziția fiecărui cititor să dea curs fanteziei, pentru că orice gând de bine, se potrivește în frumusețe cu visul doctorului Nicolae Bulumac.

Șansa de a vedea cu ochii mei această Grădină  a Raiului terminată, la vârsta pe care o am,  e mai probabil  să o  privesc din înaltul zărilor albastre, dar sigur este că și de acolo  o voi privi cu dragoste și prețuire.

——————-

Elena BUICĂ

Țiganești (Teleorman) – Pickering (Toronto)

1 Martie 2019

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP-ul cautarilor globale in Google in 2019 – Cum arata lumea prin filtrul motorului de cautare?

Liderul in domeniul motoarelor de cautare, Google, a facut publice cele mai cautate expres…