O nouă carte m-a întors acasă printre cei cărora le-am purtat dorul, cei care mi-au încântat urechile cu graiul în care vieţuiesc, graiul de care sunt lipsită în bună măsură în ţara strămutării mele. Punând piciorul pe pământul românesc, a înflorit iaraşi în mine sentimentul apartenenţei. M-am simţit iarîşi în largul meu şi mai “la mine acasă”. Familia mea cea mare m-a îmbrăţişat cu unde nevăzute şi i-am răspuns pe măsură. Pentru prima dată, s-a potrivit ca să fiu împreună cu nepoata mea, Mara, acum la 19 ani. Nu i-a trebuit multă vreme să ajungă la o concluzie pe care o spunea tuturor ca pe o revelaţie: “Buni a mea este aici alt om, de care nu aveam habar. Aici este locul ei de pe pământ, locul unde se mişcă în voie. Acum înţeleg mai bine preţul pe care l-a plătit ca să vină şi să aibă grijă de mine în Canada. Acum au alte înţelesuri pentru mine rândurile scrse de ea prin care străbat fulgerele lăuntrice ale dorului de România.”

Şi ca peste tot în lume, au fost pentru mine şi în vara asta, atat zile în care am simţit că plutesc, dar şi din acela în care am mers pe brânci, târându-mă cu întreaga fiinţă la pământ, mai ales lângă pământul care acoperea chipuri dragi care făceau parte din viaţa mea.  Fratele mai mare  n-a putut să mă aştepte  înainte de a trece pragul cel mare, a intrat ăn şirul lung al dispăruţilor, mulţi din generaţia mea sau alţii mult mai tineri. Mâhnirile mi-au venit şi din alte surse, unele foarte neliniştitoare. Am întâlnit suferinţe de tot felul, sărăcie care impinge omul în pragul dezastrului, oameni aflaţi la limita rezistenţei, disperaţi căutând de lucru. Intr-un fel,  România este încă o întreagă ţară în suferinţă. Pentru cei săraci cauza este bine cunoscută, patura mijocie este incă foarete subţire şi încă neconsolidată,  iar pentru cei bogaţi, doar aparenţele şi teribilismele le aduc o falsă strălucire. Lăcomia de a aduna averi nu le dă linişte interioară. Sunt tulburaţi de invidia bine ilustrată prin zicala cu capra vecinului şi nu de puţine ori de teama dezvăluirilor adâncurilor mocirloase, izvorul averile lor de peste noapte.

N-am mai văzut anul acesta clocotul social în care fierbea ţara anul trecut, pe vremea  reducerii salariilor şi pensiilor. Acum viaţa părea ceva mai calmă, deşi în adâncuri se simte că nu e bine aşezată. Marea industrie a ţării nu dă multe semne de revigorare. Ţara merge totuşi înainte, încet, dar se mişcă. Revenind în ţară după un an, am putut remarca unele schimbări în bine. Oamenii nu stau pe loc, mulţi realizează câte ceva pe bătătura lor aşa cum pot şi pic cu pic se adună, doar şi marea este alcătuită din picuri de apă. Urechea mea a prins mai multe glasuri de intelectuali, artişti şi oameni de bine care luptă pentru redresarea demnităţii naţionale aflată la un nivel prea jos din cauza unor răufăcători care au cotrobăit înjositor prin civilizata parte a Europei.

Mi-am găsit sătenii mei din Ţigăneştiul Teleormanului trăind ca şi până acum,  după rosturile ştiute, văzându-şi fiecare de treburile lui. M-au întâmpinat cu aceeaşi căldură şi cu bucurie înscrisă pe feţele lor. Primarul comunei, Gelu Florian Pisică, pe care îl credeam mai distant şi cu ţinută mai oficială, m-a întâmpinat cu deosebită căldură, A ieşit bucuros din Primărie să-mi cunoască nepoata placut impresionat că în foarte scurtul timp de stat în ţară, am adus-o  din îndepărtata Canada  să vadă rădăcinile de unde se trage. Când a văzut-o încântată de lumea satului bunicii ei, i s-au luminat ochii şi mai tare. Am auzit multe laude la adresa primarului, dar  nu mi-am închipuit că mă întâmpină cu citate din nenumaratele descrieri pe care le-am dedicat consătenilor mei, menţionând din memorie chiar şi  paginile citatelor. Îi părea rău că  timpul şederii mele în ţară e prea scurt, fiindcă voia să pregătească o sărbătoare în care să fiu primita ca Cetăţean de Onoare al Ţigăneştiului, dar şi-a înscris în agenda lui de lucru  să o pregătească în viitor.

Frumoase şi emoţionante momente am trăit şi la cele două lansări ale celui de al cincilea volum intitulat “Luminişuri”. Prima lansare a fost organizată de Liga Scriitorilor Români, Filiala Bucureşti, în frumoasa sală a Bibliotecii Metropolitane din inima Bucureştiului, aproape de Piaţa Romană. Căldura cu care am fost primită şi cuvintele ce mi s-au adresat mi-au întărit convingerea că efortul de a scrie nu a fost o chiar o zădărnicie.  Cea de a doua lansare a fost organizată de către Academia Dacoromână în somptuoasa sală a Bibliotecii Pedagogice din strada Zalomit, aşezată în umbra Cişmigiului. Aici am primit şi o merituoasă Diplomă de Excelenţă “pentru remarcabila creaţie literară română”. Peste câteva zile m-am prezentat împreună cu câţiva remarcabili scriitori  la o emisiune de doua ore la TVRomânia de Maine, la emisiunea “Dor de casă”.

In ţară. scrierile mele mi-au adus multe bucurii, fără să pierd legătura cu pământul. Am avut şi două familii, chiar dintre cele mai apropiate, care au dat în vânt tot ce am scris, dar mi-am amintit că nu dai cu piatra în vânt, dai în pomul care dă roade şi aţa cum nu se aşteaptau, eu m-am bucurat şi de încrâncenarea cu care îmi neaga scrierile şi voi încerca să mai dau roade pe cât mă vor ţine puterile.

Nu mai puţin încântătoare au fost întâlnirile cu prietenii uneori la o cârciumioară în faţă cu câte o bere rece care ne-a încălzit inimile, ne-a răscolit amintirile şi ne-a revigorat sentimentele.

Scriind aceste rânduri, îmi vine în minte gândul că, după tiparul frecvent al scrierilor de acest fel, ar fi trebuit să iasă de aici două lucrări separate, una despre cum am văzut România în această vară şi alta cu evenimente şi trăiri personale. N-am avut puterea să le separ. România este în mine cu toate ale ei, bune sau rele, iar eu sunt parte a ei cu tot ce mi se întâmplă. Pentru mine asta e România, cu tot ce am văzut, am gândit, am simţit sau mi s-a întâmplat pe plan personal sau pe acel plan al întregului. Şi oricâte neajunsuri ar fi, ea mi-a adus şi deosebite satisfacţii şi bucurii şi eu nu uit asta. Oricum ar fi, Romania îmi aparţine şi în ea las nădejdea  să-şi ţeasă urzeala zilelor mai bune, căci întotdeauna dupa ploaie vine soare, după noapte urmează zorii zilei. E în firea lucrurilor, nu se poate altfel. Au mai fost vremuri când se părea că nu va mai fi ieşire din impas, dar schimbarea vremurilor şi-a urmat paşii. Chiar dacă nu curând, chiar dacă n-aş apuca să le mai văd, simt cum  în străturile mai adânci ale fiinţei neamului nostru  se pregătesc prefacerile benefice.

Elena BUICA

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

2 Comments

  1. Manuella

    26 octombrie 2013 at 7:45 PM

    Ffff adevarat si realist tot ce scrie in acest articol, Romania e o tara minunata in care ne-am nascut si oricit de departe am emigrat si am fost adoptati ca cetateni ai altei tari in care ne traim prezentul…Romania e tara noastra de origini…

  2. Manuella

    26 octombrie 2013 at 7:47 PM

    si cu bune si cu rele…. dar va ramine intotdeauna Romania noastra draga…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP 5 locuri in care se distreaza pe cinste orice prahovean!

Fiecare om vrea sa traiasca frumos, sa se bucure cat mai mult de viata in prezenta prieten…