M-am întors din vizita făcută în România în vara acestui an, 2013, cu o scânteie de speranţă în plus faţă de anii precedenţi. În fiecare an  am găsit primeniri  dătătoare de speranţe, oricâte zvârcoliri au tulburat viaţa trăitorilor pe meleagurile noastre, dar acum am remarcat  un salt mai mare.

totpal daily news

Semnificative mi s-au părut mutaţiile acolo unde suflul nou pătrunde mai greu, în zona rutinei care, în ultima perioada, dă semne ca nu mai apasă atât de greu şi  îmbracă forme  mai nuanţate. Astăzi nu mai ţipăm că nu ne vindem ţara. Chiar dacă  mai stăruie vorba  că  o dăm gratis, a început totuşi să sufle un vânt de revigorare civică.  Manifestările oamenilor care se opun unor nedreptăţi sociale, cu precădere pentru apărarea zonei Roşia Montană, sunt dătătoare de speranţe. Actul juridic se manifestă mai curajos, arătând că  poţi fi tras la răspundere pentru abuzuri, indiferent cu câtă putere eşti învestit.

Mentalitatea oamenilor despre străinătate astăzi nu mai este ca cea de acum 15-20 de ani. M-a urmărit multă vreme o amintire despre o prietenă dragă vizitată la prima revenire în ţară după strămutarea în Canada. I-am făcut cadou o poşetă din piele şi nişte mici suveniruri cu frunză de arţar, simbolul canadian, pintre care şi nişte suporturi pentru pahare. Mi le-a refuzat indignată. „Noi nu purtăm poşete decât de marcă şi nu punem pe faţa de masă de damasc asemenea chiciuri. Dacă ai plecat în America, acum vrei să ne ofensezi cu africanisme (cu înţelesul de lucruri de slabă calitate pentru lumea a treia – n.n.). Dacă vrei să îmi laşi o amintire, cumpără-mi un computer”. I-am spus ca nu pot face o asemenea cheltuială, un computer la mâna a doua atunci costa 1.000 de dolari. „Dar ce înseamnă pentru voi $1.000? O nimica toată!” Astăzi viziunea e mult mai estompată.

Cuvinte de încântare îţi ies spontan din gură privind schimbările tuturor localităţilor ţării. La sate, unde stăruie mai mult legatura cu trecutul, au ţâşnit ca din pământ foarte multe case  cu amprenta vremurilor în care trăim, au etaj, balcoane, terase, apă curentă şi baie în interior. Dar petice de umbră ne mai întunecă viaţa când întâlnim câte o anume categorie de oameni. Mi s-a întâmplat să  mă confrunt astă-vară în Ţigăneştiul natal, dar nu numai, cu oameni care şi-au ridicat nivelul stării materiale la înălţimi de nevisat până nu cu mulţi ani în urmă,  dar nu au putut să-şi ridice şi orizontul gândirii sau al culturii, să capete puţin ştaif, să-şi şlefuiască ţinuta comportamentală, să le pună în acord cu noua lor poziţie socială. Discrepanţa între bogăţia materială şi sărăcia sprituală a dat naştere unei noi categorii de cetăţeni, nişte oameni cu tupeu, grosolani,  lipsiţi de un elementar bun simţ, apucături cu care mai avem mult de luptat. Dar suflul nou  biruie, chiar dacă mai lent decât ne-am aşteptat. La sate am întâlnit numeroase persoane care au îmbrăcat ţinuta respectului, a bunei-cuviinţe şi a reverenţei unei lumi cu  civilizaţie avansată, omeni  care îţi impuneau să îi respecţi în aceeaşi măsură. Innoiri au pătruns chiar şi în rândul vârstnicilor de la sate. Vocabularul arhaic îşi împleteşte parfumul cu adierile expresiilor noi, împrumutate mai ales de la emisiunile TV, chiar dacă nu le stăpânesc bine. „Maică, n-avem neam de bolbotine în obor, nu ne-a ajutat timpul probabil.”

O satisfacţie deosebită  mi-a dat-o  tărâmul cultural, cu deosebire scrierile literare care au luat amploare datorită internetului.  Se scrie mult, împotriva celor care văd în asta o scădere a valorii creaţiei. Se scrie din bucuria de a vieţui în lumina cuvântului frumos ţesut din gânduri şi trăiri. Cu cât poalele muntelui sunt mai largi, cu atât mai măreţ se înalţă piscul. Dacă până acum nu a apărut  marele romancier, poet sau dramaturg  al zilelor noastre, el totuşi  se va naşte atunci când i se va împlini sorocul. Pe acest tărâm al scrierilor, dar şi al primenirilor, Teleormanul meu natal mi-a pus largi aripi împlinirii speranţelor înalte.

Dar oriunde ai intoarce privirile prin tara, observi cu bucurie că românii redescoperă valori autohtone pe care le-au cam uitat în anii de după 1989, orbiţi de noutatea luciului din Occident. Acum oamenii  merg iarăşi cu cortul pe văi, învăţământul recapătă treptat din terenul pierdut, staţiunile balneoclimaterice, acum refăcute, sunt neîncăpătoare pentru câte solicitări sunt, turismul, inclusiv traversarea Carpaţilor, se face pe şosele nou asfaltate, se caută liniştea unei colibe sau a unei chilii de mănăstire,  ori într-o pensiune rurală, frumuseţi care îşi recapăta adevărata pretuire.

Frumoasa Romanie de odinioara, numita şi Grădina Maicii Domnului, de la o vreme căzută într-un con de umbră, acum dă semne că-şi recapătă dreptul la frumuseţile care i-au dat supranumele. Sper ca optimismul meu să nu mă dezamăgească şi murmur cu profundă credinţă: Ajută, Doamne!

Elena  BUICĂ
Pickering,Toronto
1 Decembrie 2013
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP 5 locuri in care se distreaza pe cinste orice prahovean!

Fiecare om vrea sa traiasca frumos, sa se bucure cat mai mult de viata in prezenta prieten…