SUDE Emil IulianE ca într-un lift în care respiraţia necunoscutului e terapeutică. 

necunoscutul deschide uşile liftului şi te priveste ca şi cum ţi-e prieten.
dar tu nu ştii de ce treci de pe hol în lift. locuieşti la parter şi ai impresia.
o vagă impresie că dacă ai urca etaj după etaj cu necunoscutul ai reuşi
să îl cunoşti. să îl cunoşti eşti întrebat la ce etaj veţi coborî. dar necunoscutul
locuieşte la parter. şi urci etaj după etaj şi necunoscutul nu scoate nici o vorbă
de la tine. ai vorbit prea mult îţi spui cu necunoscutul. şi faci cunoştinţă
cu tine. pe mine mă cheamă pe tine cine te-a chemat. de fapt taci . ai impresia
că eşti la parterul etajului 7. şi spui un etaj oarecare după etaj . priveşti la parter
cu necunoscutul de unde n-ai plecat. şi respirăm acelaşi aer aceeaşi apă vibrează
cum litera de la sfârşitul rugăciunii din prelungirea rugăciunii în care respiraţia
necunoscutului e terapeutică.

***

 

A fost o dată o zi. o zi care nu purta niciun nume

al vreunei zile cunoscute. şi era goală de semnificaţii ziua aceea.
cineva a vrut să îmbrace ziua să-i dea semnificaţii. să le arate
celorlalţi că nu e lasată vreo zi fără semnificaţii. să le arate celorlalţi
că aceasta este ziua lui. o zi goală de vedeai prin ea alte zile. şi au venit
pe la ziua goală strângătorii de zile fără semnificaţii. acolo unde orele nu se dau
nici înapoi nici înainte şi se opresc orele încurcate. şi se aşteaptă cu toată
seriozitatea să treacă timpul. să treacă timpul. au îngrămădit în ziua goală
tot felul de acareturi . numai să umple ziua să fie o zi plină plină de semnificaţii.
şi să-şi spună pe ascuns . azi am avut o zi plină am uitat o zi de moarte.
au aşteptat ei cât au aşteptat nici ei strângătorii de zile nu mai ştiau cât au aşteptat
să treacă timpul. au încercat ei să ţină timpul pe loc să-l prindă să le aparţină.
şi încercau în zadar să ţină timpul pe loc. bătrâna mai bătrână ca moartea
le-a spus. nu veţi avea niciodată timp să ţineţi timpul pe loc.

***

 

În cartierul drumul taberei se numără nopţile una câte una.

noaptea lui cain nu e de găsit. poate cain n-a murit vorbeşte lumea.
în sânge prospăt îşi face siesta. vorbeşte lumea că am prins amândoi gustul sângelui.

nu ne mai recunoaştem. aşa că îmi spăl mâinile eu paznicul de noapte
îmi spăl mâinile de sânge cu puritatea lui cain îmi spăl mâinile.
încât i-am aşezat ceafa pe un grozav bolovan şi i-am spus trezeşte-te.
nu las pe nimeni să te trezească. m-am trezit paznicul de noapte
cu o nemişcare în toate membrele. m-a strâns la piept nemişcarea asta.
aşa cum fratele abel mă îmbrăţişa precum copiii lui dumnezeu.
tata ne-a dat şi nouă din puţinul lui. din cămările lui goale ne-a dat
puţin să înmulţim puţinul. şi atât l-am înmulţit că nu ne mai recunoaştem.
pe abel căinatul nu l-am omorât eu minte cartea.

se auzea în cartierul drumul taberei de o umbră lividă sub o grozavă piatră.

că l-au găsit dându-mă drept abel. şi l-au mâncat că era aşa păcat de carnea lui bună.
l-au mâncat pe cain şi au crezut că e abel. avea ochii deschişi. ochii deschişi
cain cum o carte deschisă să n-adoarmă şi să cadă din orbite.
în negura de dinaintea ochilor. să patruleze aşa pe afară cu orbitele goale.
şi cum patrula paznicul de noapte a venit tatăl şi nu era lumină.

erau ochii de întuneric şi i-a spus.

să nu dormi. se aude un suflet bun cum se lasă uşor
sufletele grele se lasă greu ridicate de la pământ. să nu dormi cui i s-a dat
să moară de tânăr nu are nevoie de bătrâneţe.

***
S-a apucat unul să-şi fabrice trup de unul singur. aşa de unul singur

peste cartierul drumul taberei. şi cum lucra el ca paznic de noapte
să se împlinească trupul a venit o boală a sufletului. se zice că boala
nu vine niciodată singură. vine însoţită şi de suflet. bă zice boala: noi nu vrem să
fim altfel în noi şi în afara noastră. de parcă ne-am fi ales am avea ceva.
că dacă n-ai de-o boală perfectă pentru un suflet perfect degeaba ne lungeşti
peste cartierul drumul taberei. să-ţi zic. tu îţi fabrici trupul pe dinafară
că-ţi văd toţi sufletul şi boala sufletului ţi-o văd bă. cum se rostogoleşte sufletul ăsta
şi ţi-l pun la încercări aşa pur şi simplu. şi se răceşte

se răceşte trupul când se vede sufletul.

te văd ăştia un bolnav că-ţi rămâne sufletul în urma trupului
cu tot cu boală cu tot cu boală bă. şi-ţi zic lăsaţi-l în pace sa lungit pe
dinăuntru are el ceva. şi paznicul de noapte s-a ghemuit de tot în burta
cartierului nu mai era loc. şi s-a pus aşa pe un soare. şi morţii de trei zile erau calzi
se plângeau morţii de căldură . s-a ridicat unul viu să ducă soarele la locul lui
că de ţinea la morţi viul acela şi-a pus el umărul să depărteze soarele
şi morţii tot se plângeau. e prea depărtat. e cât o stea. s-a întunecat. şi viul
a tras de soare puţin mai aproape de pământ că se fac toate cu lumină bună.
a studiat cerul , a calculat unghiurile soarelui, şi la scăpat pe pământ.
că ziceai e unul şi acelaşi cu numele nimeni. nimeni căra geamuri pentru
uşi şi ferestre le căra pe spate şi curioşii se întrebau cine e acesta pe care nu-l vedem.

de câte ori se auzea un strigăt la festre şi uşi se ascundeau

că a venit nimeni să le ceară plată

pentru geamurile prin care au privit. şi se fereau de nimeni

acolo unde ferestrele şi uşile caselor erau puse. numai în casele de roşu nimeni era poftit în casele de roşu.

l-au pus pe masă şi l-au deschis. să scoată toate lucrurile. toate lucrurile nefolositoare.

au început de la inimă că toate au un început de la inimă.

inima nu voia să se lase scoasă din piept.

au pus securea pe inimă şi securea s-a îmblânzit. au folosit laserul

că e la modă.de punctul acela luminos
nu s-au putut folosi de punctul acela luminos. zic omul acesta

nu vrea să-şi lase inima în afara lui.

să se ducă pe inima lui vrea. au chemat îmblânzitoarea de iepuri.
să-i ofere inima lui îmblânzitoarei de iepuri. şi s-a trezit paznicul de noapte .
şi îi era frică.
***

 

Si vei întreba de oameni aceştia. aliniaţi şi ghemuiţi.
te vor opri să nu pleci. că uite stai aici cât plouă afară.
ce timp e înăuntru la oamenii aceştia aliniaţi şi ghemuitori.
e cald şi bine. uite afară plouă. pelerinele de ploaie nu sunt îndeajuns
sunt din coajă de copac. noi am împrumutat una şi acela
nu s-a mai întors. s-a însurat şi are multe rude. că fiecare trece pe la noi
cântând şi benchetuind au venit primăvara de sâmbăta morţilor
să le dăm şi noi de la ospeţele noastre. că de la o vreme
pământul furişat printre degete ne hrăneşte.
când eram acoperiţi ne jucam de-a baba-oarba. şi ne ghiceam
cu mâinile goale. şi s-a pus aşa pământul în locul nostru
că nouă nu ne mai ardea de nimic. şi d”aia îţi zic.
stai locului că afară plouă.

***
——————————————————–

Emil Iulian SUDE

Bucureşti

14 februarie 2016

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

George PETROVAI: Uriașa miză politică a alegerii unui președinte neputincios

Motto: Și iar va fi ce a mai fost în trei decenii necurmat, cu-alegeri prezidențiale și-un…