Opt Martie

***

Ca scriitor, acum al vârstei a treia, am cunoscut câteva precoce persoane ce au precipitat, prin concursul hiper/ mamoşist (!), deobicei ai mamei, din fragilă copilărie, spre legitimitatea statutului de artist în cetate, dacă nu măcar în cartier… A scrie psihanalitic despre ele, ar fi inevitabil „ nemilos”, desigur, şi prejudecata cvasi- protectoare, subiectivă, a părinţilor sau a susţinătorilor de tip” descoperitori de talente”, ne-ar blama. Voi scrie, aşadar, doar despre câteva, fără a mai invoca antecedente  „ clasice”, să zicem Elena Farago, Magda Isanos sau incredibil de numeroşi sinucigaşi, ca celebra autoare a cărţii” Cum să-ţi fierbi copilul în mămăligă”( horribile dictu!) , fiica unor circaşi emigraţi în Elveţia…Cărţile ei au fost editate în miliioane de exemplare…De ce să nu fi luat ea premiul Nobel, înaintea Hertei Mueler? Şi de ce nu s-ar coferi post- mortem, reconsiderativ !(!) marele premiul Nobel, al celui ce a influenţat devastator, prin viaţă şi operă, literatura Universală : DOSTOJEVKI!!? Sau Wiliam Blake, dacă nu cel puţin aql unor alţi o sută de geniali  autoexperimentişti, psihopaţi, în fond, altfel de cum îi explorează în „ Codul Roşu „ un Jung, sau îi reanalizeză Moshe Idel, de par example ??

Medical zicînd, în astfel de cazuri avem ab origine o traumă, o frustrare teribilă, uneori încă din perioada prenatală( Gelu Dorian propunea undeva conceptul de „ poezie extrauterină”, v. Tribuna de Cluj) – gestul- actul infantil al creaţiei- plăsmuirii ( pictură,s scriere liricizantă, compunere, jurnale, etc- este un pre-instinct de Apărare ce agită psihicul în mod brutal, de unde întregul proces „ empiric” al ceea ce numim „ orecocitate”, mai nou, „ supradotare”; a fi „ dotat”, subînţelege ceva Înnăscut, moştenit genetic, frecvent pe filieră maternă; în cazurile observate de mine prin ani, Mama era nevrotică, iar deobicei „ mica minune a familiei” era fetiţă; ceva dinspre organic, amintind de sintagma recent aflată într-un studiu, de „ uter supărat”. Toate acestea presupun, desigur, o minimă cunoaştere a patologiei moderne, dincoace de cei doi giganţi ai problemei: Sigmund Freud şi Carl Gustav Jung. La fetiţe, primul pare să aibă dreptate, gestul „ creaţiei” cu ţintă empiric- catarsică (…) stând sub ceea ce el numea la feminitatea juvenilă, „ complexul castrării”, al absenţei penisului, perceput terifiant de copila- infanta progenitură drept handicap organic- psihic, ceea ce induce suferinţe premature şi efecte agravante, ducând din paranoia, spre schizofrenie. Rediscutarea „ condiţiei genialităţii”, aşadar, se impune, nu doar referitoare la individ, ci şi la colective, însă nu acesta este intenţia noastră, ca nespecialişti.

…Gesticulaţiile „ creaţiei” virtuale- plsămuitoare, hiperfantazice, sunt, cert, de tip religiosus ( Eliade, I.P. Culianu) – şi par cumva conspiraţii ale fiindului „ chinuind a se naşte”, ori „ plângând a nu se naşte ! (  v. Mitul prelucrat de Ispirescu)…cu alte cuvinte ale unei căi bizare, între Bântuire şi ( sau) Mântuire.

…Înainte de 1989, în România, ravagiile decretelor ceauşiste, distrofiile cumplite, efectele înfometării, frigului, terorii existenţiale încă din perioada prenatală, alcoolul, tentativele de avort eşuate, ale dictaturii în general, au atins cote sinistre, iar sutele de mii de sărmani copii născuţi cum s-ar zice cu forcepsul, sau abandonaţi prin imundele „ case de copii”, sau diformii, ( unii monstruoşi, parte dintre ei fiind azi cerşetori exploataţi prin marile capitale ale Occidentului…) – au întrecut atrocitatea din lagărele hitleriste,; societăţile „ experimentale”, a lui Stalin, care a întrecut fascismul! – toate pot fi numite GENOCID.  Dictatura ceauşistă, dincolo de „ umanismul ei materialist-ştiinţific”, a culminat în ceea ce a înnbunit de fapt generaţii întregi, ale „ supravieţurii ca neam”, etc, întru „ Epoca de Aur a…omenirii” şi a mesianicului sinistru promis de lozincile „ Pacea lumii”…

…Una dintre cărţile mele de după cenzură ( şi autocenzura perfidă) – pe care criticul Nicolae Manolescu a definit-o „ rezistenţă prin cultură”, concept încă discutabil) – am numit-o invocator mitologic „ Plângea să nu se nască”… Pare că dincolo de existenţă, în dimensiunile Misterului din care omul este visat, preconceput, născut, stihiile increatului agită energii apheyronice ( !?) -, din care Fiinţa este smulsă şi doborâtă pe pământ, în Viaţă: cum ar spune L., fiica poeţilor C. I. şi D. M.I.,…în IAD, idee sigur preluată( indusă) din mitologia religio- familială, cu preponderenţă dinspre Mamă: Poate că în iad/ nu ţi se dă foc/ poate că în iad/ ţi se taie cepe lângă ochi/ poate că în iad/ dracii te pun/ să te bagi în pământ/ şi să petreci toate clipele/ groaznice ale vieţii”( Iad, pag. 26,  o antologie.

Îmi reprim comentariile ce se impun, spre a nu atinge sensibilităţi îndreptăţit familiale. Aceeaşi considerată supradotată autoare ( la cei 10 ani ai ei, în 1999), are o proiecţie stupefiantă, delirantă, a lui Dumnezeu- copil, suprapus patului infantil, ( al lui Procust!) captiv într-un „ ţarc”: De-abia încape în pat/ fiindcă patul lui mic e făcut/ din lemn de lună ( superbă metafora, n)-din perne de nori/ şi din cearceafuri de cer/ de-abia încape în patu-i mic/El, Dumnezeu”( Patul, pagina 26, idem). Pun punct exemplificării, reţinînd un mic poem al aceleaşi autoare juvenile, demn de reţinut: „Două rândunici zboară/ deasupra unui lac/ cu două maluri/ care se leagănă/ deasupra unei pietre/ cu două feţe”. Spiritul de haijin, intuiţia semnatarei este aici genială. Nu e timp a face saltul în poezia marilor …psihedelişti,   onirişti, deliranţi,  de la Hurmuz la… Eugen Ionescu, ai „ antimetafizicii” etc. ca Nichita Stănescu sau droaia de post- modernişti pe arterele colaterale ale „ tranziţiei” postdecembriste, după „ epoca promoţiilor, şi a generaţiilor” analizate de Laurenţiu Ulici. In extesno. Desigur, literaturile universale sunt relevante, de milenii…şi totuşi, ce este ea, „ boala de origine divină”? Este, cum întreba careva, „ dumnezeu opera ratată a omului terifiat de frici”, sau viceversus? Un poet creştin român din USA propune sintagma „ rugăciuni din iad”; alţii numiră „ coborîri ad infernum”, tot ceea ce aparţine autoi- experimentării lui Psiche, în uman..

Sigur, actul scrierii aici este ludic, este „ de jucărie”, aşa cum avea să intuiască, în alt timp, celebra poetă- graficiană Gabriela Melinescu- Renee, întîia soţie a lui Nichita Stănescu, e”(…)Sigur, actul scrierii aici este ludic, este „ de jucărie”, aşa cum avea să intuiască, în alt timp, celebra poetă- graficiană Gabriela Melinescu- Renee, întîia soţie a lui Nichita Stănescu, emigrată în Suedia: mai ales în „ Boala de origine divină”,şi accentuat în desenele ei cu păpuşi mutilate… Dar să nu ne îndepărtăm de ceea ce ne este mult mai aproape. Numai o acalmie greu- autoindusă, ne poate scuti de seismele „ psihedelismului” criticarzilor care pretind, sentenţioşi, a „ restructura” istoria, sau dacă acceptaţi, rafaviile celui pe care îl numim „ Monstrul istoriei”  -devenirea prin dirijism, ideologii, IDOLOGII…Utopiile nu se vor epuiza niciodată, ci doar se vor disimula în altele, în scena turnantă a înnebunirii; secolul XXI va fi  religios, sau nu va fi deloc ?( Malraux)….Pare-se că „ religios”, este înlocuibil cu „ terorist”, dacă vreţi cu „ terror mentis” : al ID-ului dlor H. R. P., ori Mih.,-  ( Ura de sine la români, sic. n )  and comp, in extenso, al societăţilor? Şi de ce nu am nota sintagma gemelară DOGMATRINE ? Umanitatea duce un război care nu este al ei? Deoarece s-a spus: „ este în om ceva care nu îi aparţine”…

De recitit „ Poemul animal” al unui mare încercat:  Ioan Stoiciu, recent propus de USR pt nominalizările româneşti la Nobel.

( În arte, în religii, în politici, dacă acestea sunt simptome sau sindrom, e de aflat. Sau nu..).

*

În alt caz, o fetiţă de genul „ odorul- păpuşa” mamei- tatălui, avea să îmi provoace iniţial stupoarea prin „ supradotare” ( pictură şi poezie, sau „ pictură prin cuvinte!) – spre a eşua în dezamăgire, destructurare accelerată a personalităţii, evoluţie psihopatică, ( vai!) – cu toată instruirea didactică a adolescenţei şi – sunt sigur- accelerată de violenţa impactului cu calculatorul, aşa ca un drog agresîndu-i sufletul şi a g r a v î nd ceea ce numim „ fenomen psiho-decadent”. În umbra ei se conturează silueta unei mame în exces terorizant de „ protection” hiper- didacticist, autoritarist, mai ales după moartea dramatică a tatălui. Prioritar în toate cazurile, este obsesionalul SEX, cu toate tribulaţiile ce le incumbă; cutare „ precoce” observată de mine de la prima carte, până recent la o a patra ( cu negaţia publică a primelor ei „ simţuri multiple”… – a evadat în spaţiul virtual al Blogomaniei „ agonice”….în textele ei absolut delirante, grafomaniace, descrie frecvent şocurile infantile ale habitatului, privind prin gaura cheii, la „ păcatele” perverse ale părinţilor…Şi nu numai atât: textele sunt tot atâtea „ fişe de auto- observaţie clinică!(!), cu puseuri livreşti, dar nesemnificative, rezultînd  un comportament verbal al insatisfacţiilor sexuale proprii, parteneriate cu „ feţi- frumoşi” evident şi ei alienaţi….La ce o astfel de suferinţă, şi cărei literaturi decât uneia neo- SF-istă vor folosi?

( Nu uit, din anii mai de demult al unei alte „ supradotate”, muzical, ce avea să fie purtată în triumf de către „ managerul- mamă”, ( pictoriţă naivă) – spre o „ carieră” de vip radio- tev, şi un naufragiu în căsătoria cu un celebru actor  en vogue ( şi cîntăreţ) -, din anii 80, mai bătrîn ca ea cu peste 4o de ani, însă bogat, cu vilă în Bucureşti..)

*

Îmi reprim alte exemple, sincer vorbind, din teama de a nu fi dezavuat pentru atari observaţii, izvorâte din sentimentalismul firesc subiectiv al unui, la rându-i, părinte. Ceea ce a fost a fost, ceea ce a devenit a devenit, poate că unica dramă rămâne una a  Cunoaşterii şi eventual a redefinirii, constructive, a conceptelor de „ model”, „ imitatio”, în interiorul fenomenelor considerate de unii exaltaţi drept „ paranormale”, în fapt ale eternei probleme medicale, de tip psiho- maniacal; iar în timp va trebui să reconsiderăm „ bătrâna” ( îmbătrânita” ) – proveste a relaţiei victimă călău, sado- massochismului, traumei „ prenatale/ extrauterine, ( „ uterul supărat”), sau a disfuncţiilor, bioenergeticii, coroborate cu devianţele adaptării în societate, ale comunicării de tip- mistico-„ iniţiatic”, încă din precreştinism, gnosticism, şi atât de gigantic- MONSTRUOS !!, precipitând însăşi trauma condiţiei umane..  Între două milenii, sub terror milenaristo- excatologic, apocalipsysm „ cum figures!,- ( v. A. S, HRP,  Patapievici,  soţii L, A. P. and  cohorta ce s-a revărsat  până hăt la….Institutul Cultural „ român” din New York!, prietenii ştiu de ce … ) – literatura uriaş de bogată – diversă în Diversiunea ei, via alogeni şi substraturi istorice…)- fie doar de la Aristotel – Socrate şi delficii emanaţiilor gazoase dătătoare de …efecte profetice,  avem a ne limpezi înţelegerea Fenomenală şi a reconsidera în ce suntem: în Iad ( ?, infern al tandreţei ( cum splendid definea Marquerite Yourcenier), sau în „ lazaretul” „ cazurilor de automutilare, ori insule ale „împăratului muştelor”…Iar după o suportabilă ( implicit pentru noi) –reconsiderare, a ne linişti ( oarecum), regăsindu-ne propriile avataruri, în oglinda memoriei încă active… O cheie …ar fi aceea că orice patos ( şi empatie!) prin exces, determină alienare, eşuînd ( cu ce preţ?) – în obsesie maniacală, dacă nu în Ruptură a Sinelui, fără leac, nici de tipul …Vasili Leak, nici al celui marca Nicu Steinhard, via  sf. Arsenie Boca… Dar calendarele sunt deja supra- impregnate de sângele roşu-alb- verde, al sfinţilor, mai puţin de sfinţii închisorilor, înghesuiţi de Uitarea umană în gropile metafizicii. Un cronicar moldovean zise: „ se sparie gândul” …