DeCe News a intrat în posesia noului proiect de lege care reglementează profesia de Asistent medical şi de Moaşă. Una dintre noutăţile proiectului de lege este constituit de înfiinţarea cabinetelor asistenţilor medicali. Acestea vor funcţiona autonom şi vor servi pacienţii prin aplicarea tratamentului prescris de medic, dar cu îngrijire specializată acordată la domiciliu sau la cabinetul medical. Noile cabinete vor fi arondate Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, astfel că pacienţii nu vor fi nevoiţi să  plătească o taxă suplimentară. Legea vizează stabilirea unui statut clar al profesiei de asistent  medical şi limitează puterea Adunării Naţionale a Asistenţilor Medicali.

“Noua lege reglementează modul de organizare şi înfiinţare a cabinetelor asistenţilor medicali. Este vorba de cabinete autonome unde pacientul vine cu reţeta şi cu tratamentul de la medic şi în funcţie de situaţie asistentul medical îi acordă îngrijire la cabinet sau la domiciliu. Asistenţii vor semna un contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi în baza acestui contract va funcţiona ca şicabinet. Oamenii nu vor trebui să plătească vreo taxă în plus faţă de ceea ce se plăteşte acum”, a explicat pentru DeCe News Puiu Sârbu, şefulOrdinului Asistenţilor din Neamţ.

Noua lege prevede şi organizarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, a Moaşelor şi a Asistenţilor Medicali Generalişti. Prevederile în acest sens au rolul de a limita putereaa organismelor de control centrale şi o acordarea unei puteri sporite la nivelul Comitetului Executiv.

“Noi am fi dorit o autonomie reală la nivelul fiecărei filiale în parte. În filiale se  regăsesc toţi asistenţi medicali dintr-un judeţ şi dacă s-ar acorda autonomie, vocea noastră s-ar face mult mai bine auzită în Comitetul Executiv”, a explicat Puiu Sârbu.

Vezi aici Legea Asistenţilor Medicali Generalişti, a Moaşelor şi a Asistenţilor Medicali

SURSA: http://www.dcnews.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Breaking News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Relu N. ALEXANDRU – DINCOLO DE (UNI)VERS (POEZII)

DINCOLO DE VERS (Matematică Stănesciană) *** Unu plus unu fac doi, Tu și cu mine adunați, …