Expoziţii, spectacole şi lansări de carte

1597-446x320 Expoziţii, spectacole şi lansări de carteExplozie de culori, forme care duc cu gândul la evoluţie, armonie şi echilibru. Toate aceste elemente se regăsesc la Centrul Cultural Aurel Stroe, în impresionantele lucrări semnate de Elisabeta Stănciulescu. Artista a expus în staţiunea Buşteni 25 de picturi, care aduc primăvara în sufletul tuturor celor care trec pragul expoziţiei. Lucrările, care sunt realizate pe pânză, în ulei şi acrilic, pot fi admirate sau achiziţionate până la finalul lunii aprilie. Publicul din Buşteni este aşteptat şi la sfârşitul săptămânii să participe la Centrul Cultural Aurel Stroe, la două evenimente. Este vorba despre o lansare de carte a unui poet din staţiune şi de un recital de percuţie, susţinut în cadrul Stagiunii Muzicale George Enescu. Instituţia de cultură mai găzduieşte, chiar în această seară, un spectacol care va aduce buna dispoziţie în rândul publicului. Studenţii de la Universitatea Petrol şi Gaze din Ploieşti vor juca piesa de teatru „Hangiţa”, o comedie semnată de Carlo Goldoni.

httpv://www.youtube.com/watch?v=7XYpVvSb-r0

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed