Hariclea Darclée, o voce rară cu care ro­mânii se mândresc. Născută la 1860, la Brăila, Darclée se trage din străve­chea familie fana­rio­tă Mavrocordat.
Posesoare a unei voci somptuoase, Darclée s-a impus în istoria muzicii drept prima soprană a lumii de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi înce­pu­tul secolului XX. Şi-a desă­vârşit prin studiu talentul, iar lupta cu viaţa şi necazurile acesteia i-au şlefuit caracterul.

Înscrisă la un pension la Viena, profesoara sa de canto, Mathilde Marchesi, o descoperă şi, pentru că familia sa avea mari probleme fi­nanciare, îi propune câteva lecţii gratuite. Tot ce voia în schimb era ca Hariclea să se dedice muzicii. În acelaşi timp, Darclée o vede pe Ade­lina Patti, în „Traviata” de Verdi. Celebritatea şi triumful obţinute de aceasta vor încolţi în sufletul Haricleei muguri de ambiţie. Destinul ei avea însă o strălucire aparte, de o mai mare amplitudine, publicul va fi şi mai aproape de ea, muzica o va răsfăţa mai mult, oferindu-i şansa de a dărui lumii întreaga splendoare a glasului tău.

Margareta din Faust
La Bucureşti, o mulţime de pretendenţi din lumea bună o curtau, dar Hariclea trece peste dorinţa pă­rinţilor şi, în primăvara anului 1881, se căsătoreşte cu Iorgu Hartulary. Ofiţer de cavalerie, decorat de gene­ralul Gurko, acesta o cucerise total pe Hariclea. Iubirea lor se stinge re­pede, din cauza viciilor lui Iorgu: căr­ţile de joc, chefuri şi femei. Hariclea i-a rămas totuşi credincioasă deşi şi-ar fi dorit libertatea. Parisul o atrăgea ca un magnet, deoarece era locul în care talentele izbândeau. Compensând eşecul căsniciei, pri­me­le momente de glorie apar în 1888, când Hariclea debutează pe scena Operei Mari din Paris, în rolul Margaretei din „Faust”, vocea sa fiind remarcată de compozitorul Charles Gounod. Tot el îi va găsi numele de scenă: Darclée. Urmează Scala din Milano, celebrele teatre din Roma, Sankt Petersburg, Madrid, Rio de Janeiro, Montevideo, Buenos Aires, New York, Lisabona, Madrid, Berlin, Florenţa, Moscova, Constantinopol. Hariclea Darclée, „privighetoarea din Carpaţi”, cuce­rea lumea! Drumul spre nemurire îi era asigurat, iar vocea cu un timbru neasemuit a făcut generaţii întregi să vibreze.

Iubire tăinuită
Darclée s-a dedicat întru totul şi necondiţionat artei pe care o slujea cu devotament, dar nu se supunea canoanelor esteticii feminine de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Ruggiero Leoncavallo, compozitorul operei „Paiaţe”, a cunoscut-o la Paris şi a reîntâlnit-o la Milano. Graţia senzuală şi talentul ei neasemuit au trezit în Leoncavallo o pasiune puternică, acesta sfârşind prin a o iubi în taină. Din ce în ce mai glorioasă, Darclée era din ce în ce mai inaccesibilă.

Giuseppe Verdi a fost prietenul său apropiat. Cel care aşezase între el şi lume un zid de singurătate, prote­jân­du-şi astfel liniştea, a lăsat vocea Haricleei Darclée să treacă dincolo de acest scut şi a tresărit uimit de talentul divei. Puccini compune pentru Darclée celebra arie „Vissi d’arte”, arie fără de care „Tosca” nu ar fi avut succes. Premiera operei „Tosca” îi aduce un succes neimaginat şi-i prilejuieşte întâlnirea cu baritonul Eugenio Giraldoni. El este singurul bărbat de care Ha­riclea se îndrăgosteşte pentru pri­ma şi ultima oară. Mereu despărţiţi de contractele profesio­nale, se reîn­tâl­nesc şi se iubesc de fiecare dată, parcă cu şi mai multă ardoare. Din ne­fericire, pentru o scurtă perioadă, acesta se îndrăgosteşte în Rusia de fiica unui prinţ caucazian. Aceasta ră­mâne însărcinată, şi Giraldoni e ne­voit să o ia de soţie.

Dragostea dintre Darclée şi Giraldoni a durat patru ani. În lipsa iubitului, ea îşi revărsa întreaga dragoste în muzică. Iubirii cu Giraldoni îi pune capăt ea însăşi, după ce primeşte o scrisoare convingătoare de la soţia sa, dar Eugenio nu se va mai întoarce în Caucaz. Hariclea Darclée s-a aruncat cu şi mai mult patos în muzică.
Printre adoratorii lui Darclée s-au numărat regele Portugaliei şi Si Abdul Hamid, ultimul sultan al Imperiului Otoman, acesta din urmă oferindu-i, în semn de mulţumire şi cinste, două decoraţii: „Medalia Artistică” şi „Marele Ofiţer al Sefakatului”.

„Bene merenti”
Casele de modă se luptau, aproa­pe la fel ca în zilele noastre, pentru a-i concepe toaletele, iar doamnele din înalta societate copiau stilul vestimentar al artistei. O dată cu înche­ie­rea primului război mondial, Hariclea Darclée se retrage de pe scena muzicii. Încă în glorie, artista preferă să-şi încheie activitatea, temându-se ca nu cumva vocea să i se degradeze. Purtase faima ţării în întreaga lume. Regele Carol I al României îi oferă or­di­nul „Bene Merenti” clasa I, din aur. O medalie care se acordă foarte rar şi numai pentru merite deosebite în do­meniul artelor şi ştiinţei. Concer­tele de binefacere şi spiritul ei atât de ge­ne­ros, cu care răsplătise marile teatre, fără a fi onorată la ade­vărata sa valoare, la care s-au adău­gat dezastrele războiului erau cau­zele stării ei financiare precare.

La Hotelul Bra­tu, din Ca­lea Griviţei, Ha­riclea Darclée şi-a trăit cea mai tristă perioadă a vieţii, într-un anonimat nemeritat. Cea care nu ceruse nimic în schimbul gloriei purtate în lume, „Privi­ghe­toarea din Car­paţi”, se stingea în 1939, dezamă­gită şi bolnavă, la Spitalul Filantropia din Bu­cureşti. Ca o palmă peste obrazul Ro­mâniei, fu­ne­raliile au fost suportate de Legaţia Italiană de la Bucu­reşti. Soprana Mariana Nicolesco i-a adus un binemeritat omagiu marii Darclée înfiin­ţând la Brăila Festivalul Interna­ţional de Canto „Hariclea Darclée”.

SURSA: http://www.jurnalul.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Marian MALCIU: Rondelul tristei veri & Sonetul plângerii… Te cheamă!

Sonetul plângerii… Te cheamă!  ***  Privește, Doamne! Tot pământul plânge, Iar Cerul…