Actorul Gabriel Fătu este dovada că forţa dorinţei te ajută să-ţi îndeplineşti visul. S-a născut în satul Luminiţa, comuna Topolog, judeţul Tulcea, în urmă cu 33 de ani. Pentru a scăpa de viaţa la ţară, după cum spune chiar el, a fugit de acasă să se facă actor. Pasiunea pentru actorie a avut-o încă din adolescenţă, când activa în Brigada artistică a Casei de Cultură din Constanţa. După liceu, a plecat la Bucureşti, unde a dat examen pentru facultatea de teatru de patru ori. În anul 2000 a absolvit, iar în 2006 obţine titlul de Doctor în Teatru, cu teza: Interpretarea basmelor ca în “visele” lui Freud! Deşi a devenit cunoscut publicului larg cu o emisiune de farse la o televiziune, Gabriel Fătu este totuşi un actor de teatru, care a primit premiul “Cel mai bun actor” la Festivalul de teatru de la Cairo. A jucat pe scena Teatrului Nottara, la Teatrul de Comedie şi la Teatrul Foarte Mic. Cea mai nouă piesă este “Mă mut la mama!”, în care joacă alături de Adriana Trandafir şi Andreas Petrescu. Este căsătorit cu regizoarea Chris Simion, alături de care are o trupă privată de teatru.

Rep: Cine sunteţi domnule Gabriel Fătu?

M-am născut în localitatea Luminiţa, în judeţul Tulcea. Am absolvit un liceu agricol şi, bineînţeles, ca orice tânăr de la ţară, crescător de oi şi mai mereu pe tractor la tata, într-o zi am fugit de acasă să scap de viaţa de la ţară. Am dat de patru ori la facultate la teatru şi într-un final, am intrat. Am absolvit în 2000 şi de atunci încerc să mă afirm. Încă mă cred o tânără speranţă a teatrului românesc.

Rep: Cum a fost copilăria?

Copilăria am petrecut-o la mine în sat. Şcoala tot acolo, iar în ora de matematică, întreba profesorul: „Nu vreţi să jucaţi şi voi un fotbal, să mergeţi la cules porumb?”, pentru că nu ne interesa şcoala şi nu-ţi trebuia prea multă şcoală la tractor, la oi, la câmp. Mi-a fost foarte greu să mă apropii de o facultate de teatru după un liceu agricol, dar până la urmă, dacă există de undeva o chemare, aşa cum cred că mi s-a întâmplat mie, reuşeşti. Cum spune Paulo Coelho în Alchimistul: „când îţi doreşti ceva cu adevărat, tot universul conspiră la realizarea dorinţei tale”.

Rep: De ce actorie şi nu altceva?

Sincer, nu prea credeam că o să fac această meserie. Am fost la Cairo, într-un festival de teatru unde am luat premiul pentru cel mai bun actor. Erau peste 50 de ţări participante, fiecare cu câte două teatre şi luând acel mare premiu m-a încurajat, m-a motivat. Am început apoi să lucrez la o televiziune mică, m-am angajat la Facultatea de teatru, am început colaborările cu diverse teatre şi uşor, uşor am rămas în meserie. Eram pe punctul să plec la Tulcea, să mă întorc la mine în comună să lucrez în asigurări.

Rep: Este mai apreciată arta românească în străinătate?

Nu pot spune că arta românească este mai apreciată în altă parte decât la noi, dar dacă eşti un simplu actor de teatru, din păcate nu ai foarte multe şanse. Din punct de vedere financiar, salariul este unul mic, foarte mic şi nu ai posibilităţi, alte şanse decât dacă faci reclame, dacă joci în filme, dacă faci televiziune. Dacă stai angajat la un teatru, chiar dacă eşti cel mai bun, acolo sunt câteva sute de actori, iar cunoscuţi sunt doar câţiva, îi numeri pe degete. Nu ştie nimeni de ceilalţi, rămâi un simplu actor. Dacă nu ai şi alte angajamente pe lângă, poţi fi chiar muritor de foame. Dacă te zbaţi puţin şi alergi şi încerci să găseşti alternative este o meserie frumoasă, din care chiar se poate trăi.

Rep: În ce alt oraş v-ar plăcea să trăiţi?

Mi-ar plăcea foarte mult să trăiesc la Londra. Am avut şansa, cu teatrul, să călătoresc. Am fost în India, Egipt, Australia, Iordania, Franţa, Spania, în multe ţări, dar cel mai mult mi-a plăcut la Londra. Mi s-a părut că oamenii au altă atitudine, altă mentalitate, trăiesc altfel, iar arta este mult mai apreciată decât în altă parte. M-am gândit de multe ori şi dacă la bătrâneţe o să am şansa să-mi permit o zonă unde să mă retrag, să am o pensie liniştită, mi-ar plăcea la Londra. Dacă n-o să reuşesc, poate mă întorc la mine la Tulcea, unde am pământ, am casa de la ţară, la Luminiţa în pădure, unde să trăiesc o bătrâneţe liniştită, să beau cafeaua pe terasă şi să mă gândesc la ce roluri aveam eu în tinereţe. Deocamdată îmi place să cred că sunt „pe val”. În acest moment am şi câteva spectacole, sunt angajat la teatru, sunt şi la Facultatea de teatru angajat, am şi o trupă de teatru privată, fac turnee, joc în Bucureşti, lucrez şi la o televiziune, colaborez şi la radio, fac reclame, cred că am foarte multe. Mă întrebau câţiva colegi de ce atât de mult, când unii dintre colegii sau prietenii mei stau acasă şi zic, „dacă o fi să fac meseria asta, o să o fac”. După părerea mea, nu cred că te sună într-o zi De Niro să te întrebe dacă vrei să joci un rol. Atunci am început să alerg. Unii cred că sunt foarte bogat, ceea ce nu este adevărat. Nu duc grija zilei de mâine, dar nici nu sunt bogat. Prietenii mei mă întrebau ce fac cu banii şi le spuneam că în ultima vreme nu mai ştiu ce să fac cu ei. Împreună cu doi prieteni am intrat într-o afacere. Avem un import de cafea din Austria şi am devenit şi vânzător de cafea şi încă una destul de cunoscută părinţilor noştri, care o dădeau şpagă la doctori pe vremuri. Este însă doar o afacere, pentru bătrâneţe, eu fac teatru în continuare, că de asta am fugit de acasă.

Rep: Aţi scris o carte ce se cheamă Să nu te crezi Don Juan. Este acel roman o poveste a vieţii lui Gabriel Fătu?

Există o linie cronologică a întâmplărilor pe care le-am trăit, însă la un moment dat, pentru a mă ţine după acel personaj pe care l-am creat după Don Juan, a trebuit să vin cu multă fantezie. Sunt pasaje întregi unde fantezia a estompat realitatea. Există un pasaj în care eroul meu are o relaţie amoroasă cu profesoara de franceză. În vremea studenţiei, profesorul meu, Mircea Diaconu, mă întreba dacă scena cu elevul şi profesoara este adevărată. I-am spus că nu este adevărată, iar Mircea Diaconu mi-a spus „păcat, este una dintre cele mai frumoase scene din carte, descrisă cu emoţie şi poezie”. Acum, mi-ar plăcea să cred că nu sunt eu acel personaj, chiar dacă este vorba despre un copil care pleacă de la Tulcea, dintr-un sat, dintr-o familie cu cinci copii, ca şi mine. Ceva am împrumutat şi de la mine. Poate sunt şi fanteziile şi frustrările mele, este un roman scris la 20 de ani. Sunt multe întâmplări adunate, unele povestite de alţii, dar în linie cronologică sunt şi întâmplări trăite de mine.

Rep: Aţi devenit celebru datorită unei emisiuni de farse la un post de televiziune. Cât de important este pentru un actor să lucreze în televiziune?

Am făcut emisiunea de farse patru ani şi jumătate. De un an şi ceva nu mai fac acea emisiune şi pentru că am avut nişte probleme cu oamenii, am patru, cinci procese. Emisiunea a pornit ca un amuzament, apoi văzând că are audienţă şi sunt plătit, am început să o fac pentru bani. Deşi nu prea îmi mai plăcea emisiunea aveam un contract pe care trebuia să îl termin. Am abandonat-o şi anul trecut nu am făcut nimic de acest gen, tocmai pentru a mai uita lumea de mine. Voi începe o nouă emisiune în zona divertisment, cu camera ascunsă, dar nu cu farse la telefon. Trebuie să recunosc faptul că această emisiune de farse mi-a adus o oarecare popularitate, pentru că orice actor are nevoie să fie un nume cunoscut pe un afiş, pentru a veni spectatorul la teatru. Când vezi pe un afiş Radu Beligan, Florin Zamfirescu, Florin Piersic, te duci, pentru că îi cunoşti. Dacă vezi Alin Popa, te întrebi cine este, dacă vezi Gabriel Fătu, poate unii nu mă suportă, dar sunt şi oameni care mă apreciază. Unii oameni poate au venit la spectacolele mele din curiozitate, să vadă dacă şi în teatru sunt la fel de „nebun” ca în emisiune. A fost o etapă din viaţa mea, care mi-a adus un anumit tip de popularitate, dar aş vrea să fie o etapă care s-a încheiat. În momentul de faţă, mi-ar plăcea să mă gândesc doar la meserie, să depăşesc momentul farse, chiar dacă nu vreau să ies de pe piaţa televiziunilor. Nu vreau să mă uite lumea de tot, vreau să uite lumea că eu sunt Gabriel Fătu, ăla care făcea farse la televizor. De cele mai multe ori, lumea care mă vede spune: „Uite-l pe Gabriel. Când îmi faceţi şi mie o farsă?”. Nu ştiu dacă unu la sută din cei care mă cunosc pot spune că mă ştiu de la teatru, că m-au văzut jucând.

Rep: Ce alte pasiuni mai aveţi?

Îmi place mult să conduc. Când eram la mine la ţară, aveam o formaţie, cântam la nunţi la acordeon. Încă îl mai am şi pentru mine sau la chef cu prietenii mai fac un moment artistic. Îmi place să merg la ţară şi să călăresc, fără şa, să merg pe câmp până la pădure. Chestii comune, obişnuite.

Rep: Ce sfaturi aţi da tinerilor care se află la început de drum?

L-am citat pe Paulo Coelho şi îl mai citez încă o dată din Alchimistul: „Când îţi doreşti ceva cu adevărat, tot Universul conspiră la realizarea dorinţei tale”. Dacă îţi doreşti să faci ceva, până la urmă este imposibil să nu reuşeşti. Este foarte importantă cartea. Cum a spus cineva: Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi! Cred că foarte mulţi tineri ar trebui să se gândescă la asta. Am observat că foarte mulţi tineri nu mai citesc. La admitere la Facultaea de teatru, foarte mulţi dintre cei care s-au prezentat aveau poezii şi monologuri luate de pe net, fără să ştie cine le-a scris sau cum se cheamă. Totul este de pe net, nimeni nu mai citeşte nimic.

Rep: Cum este viaţa alături de o scriitoare şi regizoare cunoscută, poate mai cunoscută decât dumneavoastră?

Este o viaţă normală. Ne-am propus de la început să nu amestecăm meseria cu viaţa de familie. Indiferent de câte probleme avem pe scenă, acasă suntem o familie, ne vedem de problemele de familie. Mai sunt momente în care ne consultăm, ne mai ajutăm, dar de cele mai multe ori reuşim să lăsăm problemele de teatru la teatru, iar acasă să ne ocupăm doar de familie.

Rep: Îl citaţi des pe Paulo Coelho. Mai sunt şi alţi scriitori care v-au influenţat viaţa?

Sunt mulţi autori care mi-au influenţat viaţa. Unul dintre ei este Marivaux şi romanul Ţăranul ajuns. Mi-a plăcut foarte mult şi m-a marcat. De multe ori, când încep să o iau razna, mi-am rugat prietenii să mă tragă de mânecă, dacă încep „să fac fiţe”, cum se spune în popor. Cred că mi-am păstrat acea simplitate a omului de la ţară, crescut de bunica cu frica lui Dumnezeu. Chiar dacă mai am momente când îmi ies din fire, am rămas un om credincios, chiar dacă nu merg foarte des la biserică. Deşi am ajuns la oraş şi trăiesc într-o junglă, unde trebuie să mă adaptez regulilor, undeva în sufletul meu îmi place să cred că am rămas cu ceva din simplitatea omului de la ţară.

Rep: Cum vi se pare Sinaia?

Îmi place foarte, foarte mult Sinaia. Este o zonă unde mă simt cu adevărat bine, deşi reuşesc să vin foarte rar. Când scap de acasă, vin la Sinaia şi aş sta şi câte o lună, două. Din păcate nu reuşesc să stau mai mult de o zi, două, la două trei luni.Când plec de la Bucureşti spre Sinaia simt aşa o eliberare, o descătuşare. Plec cu toate motoarele turate şi simt că mă ridic peste munţi când ajung aici. Este frumos şi îmi place atât iarna cât şi vara. Îmi place mai mult vara la munte decât la mare. Cum se duc toţi vara la mare, eu prefer să vin aici unde este linişte. Mă duc pe pârtie, stau pe iarbă. Eu nu schiez, dar merg cu soţia mea care schiază. Nu înţeleg nimic, nu înţeleg cum urcă cu telescaunul, coboară în cinci minute, iar urcă şi tot aşa. Ea spune că este vorba de adrenalină. Vara stau singur pe pârtie, pe iarbă şi simt că este momentul meu, nu mă deranjează nimeni.

SURSA:

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Sinaia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Investitorii încep să fie mai interesaţi de Sinaia …

Sinaia „for sale“: tot mai multe pensiuni şi hoteluri sunt la vânzare. „Investitorii încep…