×

O şansă pentru sinăienii din casele naţionalizate

O şansă pentru sinăienii din casele naţionalizate

1204 O şansă pentru sinăienii din casele naţionalizateSperanţa a reînviat pentru sutele de chiriaşi care locuiesc în casele naţionalizate din Sinaia.

Dosarele se depun până pe 31 martie, iar primele blocuri ar putea fi date în curând în folosinţă.

Primarul Vlad Oprea, împreună cu membrii comisiei de acordare a locuinţelor sociale s-au întâlnit la Casino cu locuitorii din Sinaia, evacuaţi din casele naţionalizate. Scopul întâlnirii a fost acela de a se clarifica toate aspectele legate de actele necesare pentru întocmirea dosarului pentru locuinţă socială. Cine are dreptul şi cine nu, ce acte trebuie depuse la dosar, stabilirea punctajului au fost întrebările la care au răspuns membrii comisiei, dar şi primarul sinăian. La finalul discuţiilor, oamenii au plecat încrezători că vor primi o repartiţie pentru locuinţele sociale. Foarte mulţi sunt deja evacuaţi din case şi stau pe unde pot, cu chirie sau la prieteni. Situaţia este dramatică pentru că sunt şi familii de pensionari care nu-şi permit să plătească o chirie de pe piaţa liberă, iar acum, singura lor speranţă sunt blocurile sociale aflate în construcţie.

După ani de incertitudine şi aşteptare, mai multe familii sunt încrezătoare că vor primi o locuinţă

Familia Gherguş este de 60 de ani în Sinaia şi, până anul trecut, a locuit într-o casă naţionalizată. Au fost evacuaţi, iar acum stau la prieteni, iar o locuinţă i-ar ajuta să-şi ducă bătrâneţea liniştiţi. „Suntem evacuaţi de la 1 august anul trecut. Acum stăm pe unde putem, avem cunoştinţe în Sinaia. Stăm o lună la unii, o lună la alţii, stăm pe drumuri. Toate lucrurile le avem într-un garaj şi s-au mucegăit. Tragem nădejde să ne dea şi nouă o locuinţă, pentru că avem un punctaj destul de mare, dar depinde de ce vor avea şi alţii la dosar. Promisiuni avem, dar dacă nu sunt bani la buget să poată termina lucrarea, este mai greu”, ne-a spus doamna Gherguş.

social-300x199 O şansă pentru sinăienii din casele naţionalizateÎn urmă cu zece ani, familia Bucur a aflat că locuinţa în care stă are un proprietar care şi-a câştigat drepturile în instanţă. De atunci au încercat să obţină o locuinţă socială, dar din păcate, până acum, nu au fost şanse reale. Şi-au calculat punctajul şi consideră că au şanse să intre în posesia unei locuinţe sociale. „De zece ani a venit proprietarul şi de atunci tot încercăm să obţinem o locuinţă. Dacă se vor da după criteriile stabilite, avem şanse”, a spus cu optimism domnul Bucur.

VLAD OPREA: „Nu vreau să fie favorizat niciun cetăţean în defavoarea altuia. Vreau ca toată lumea să aibă acces egal la aceste apartamente.”

Primarul Vlad Oprea a organizat această întâlnire cu cei care au făcut cereri pentru locuinţă pentru a fi sigur că toată lumea are şanse egale. „Am ţinut să am o întâlnire cu toţi cei care au făcut cerere pentru a obţine o locuinţă socială pentru cei evacuaţi din casele naţionalizate pentru că nu vreau să mai apară niciun fel de discuţii. Criteriile sunt extrem de clare şi de simple şi vreau ca repartizarea acestor apartamente să fie foarte transparentă. De aceea i-am încurajat pe oameni să pună întrebări, au fost mai multe lucruri care au trebuit lămurite, am explicat încă o dată că au dreptul la aceste apartamente numai cei evacuaţi din casele naţionalizate, nu şi altfel de evacuări. Dacă vor mai rămâne apartamente libere, ele vor avea caracter social şi vor fi repartizate celor care îndeplinesc condiţiile pentru acordarea unei locuinţe sociale. A venit destul de multă lume şi sper ca localnicii să fi înţeles foarte clar cum trebuie întocmit dosarul. Cei care încă nu s-au lămurit pot să o facă oricând la serviciul locativ, mai ales că termenul pentru depunerea dosarului complet este 31 martie 2011. Sunt cinci blocuri în construcţie, din care două sunt realizate în proporţie de 90%, celelalte trei cam 70%. N-am dat un termen, eu sper să le realizez în cel mai scurt timp. Nu vreau să spun un termen şi să nu ne putem ţine de cuvânt. Facem tot ce putem să finalizăm aceste locuinţe cât mai repede”, a declarat primarul sinăian la sfârşitul întâlnirii.

Din păcate, în Sinaia sunt foarte multe case care au fost retrocedate foştilor proprietari, dar nimeni până acum nu a căutat o soluţie pentru chiriaşi. Încă de la începutul primului mandat, primarul Vlad Oprea s-a străduit să găsească o alternativă pentru cei care stau în astfel de case. Primul pas a fost cumpărarea şi transformarea căminului de nefamilişti de pe strada Piscului în locuinţe sociale, unde au fost deja date în folosinţă 40 de unităţi locative. De asemenea, a reuşit demararea lucrărilor la cinci blocuri sociale, cu 140 de locuinţe. Toate acestea sunt destinate în exclusivitate evacuaţilor din casele naţionalizate, iar termenul limită de depunere a dosarului complet este 31 martie 2011. Pentru cei care depun dosarul după această dată, cererile vor fi luate în consideraţie doar pentru anul viitor.

SURSA: http://www.expresuldesinaia.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed